În Locul Preasfânt, cea de-a doua încăpere a Cortului Întâlnirii, era așezat Chivotul. Acesta era un fel de „ladă” din lemn de salcâm, îmbrăcată cu aur. Chivotul avea un capac pe care erau lucrați doi heruvimi, confecționați din aur. În interior, erau depozitate cele două table ale legii, table pe care Moise le primise pe munte, scrise direct de Dumnezeu. Acestea aveau de-a face cu legământul care exista între Dumnezeu și popor. Datorită faptului că legea era o expresie a caracterului lui Dumnezeu, tablele legii aveau menirea de a le reaminti evreilor că El este sfânt. În cele din urmă, păcatele lor, călcările de lege, constituiau motivația pentru care aceștia nu puteau pătrunde în prezența Dumnezeului lor decât în termenii foarte stricți, stipulați de El. Vechiul Testament conține pildele unor oameni care L-au sfidat pe Dumnezeu ignorând acești termeni și care au plătit îndrăzneala cu prețul vieții. Pe lângă tabelele legii, în chivot au mai fost, cel puțin pentru o perioadă, un vas cu mană și toiagul înflorit al lui Aaron.
Pentru că prezența lui Dumnezeu se odihnea peste capacul Chivotului, acesta nu trebuia atins niciodată! La fel ca celelalte obiecte din Cort, chivotul era transportat prin intermediul unor bare (din aur, în cazul chivotului) care erau inserate în părțile laterale. În traducerea Cornilescu, acestea sunt numite „drugi”. Este important să observăm că, în ce privește chivotul, acestea nu trebuiau niciodată îndepărtate, iar aceasta tocmai pentru a evita orice contact fizic cu chivotul! Acesta este motivul pentru care Uza este „rupt”, pedepsit pe loc cu moartea, deși intenția lui de a prinde chivotul ce cădea pare lăudabilă la prima vedere (vezi 2 Samuel 6).
Vom încheia această scurtă serie de texte despre Cortul Întâlnirii cu două observații:
În primul rând, ceea ce era mai scump, mai valoros, era tainic, nevăzut și inaccesibil. Dacă privim cu atenție la instrucțiunile legate de facerea cortului, vom observa că există o progresie, o creștere în valoare a materialelor, pe măsură ce ne apropiem de locul preasfânt. Dacă pentru curtea exterioară și pentru celelalte părți ale cortului erau folosite și alte materiale, tot ceea ce se afla în locul preasfânt era din aur. Evident, în felul acesta era transmis un mesaj puternic: ceea ce dă valoare întregului edificiu și slujbelor îndeplinite acolo este prezența lui Dumnezeu! Lucrurile scumpe și valoroase nu erau așezate în așa fel încât să impresioneze privirile oamenilor, ci erau menite să onoreze prezența Lui Dumnezeu în mijlocul poporului. Dintre oameni, doar marele preot intra acolo în ziua ispășirii, iar aceasta ne conduce la cea de-a doua observație.
În al doilea rând, prin ridicarea Cortului, Dumnezeu venise aproape, dar era totuși atât de departe; în mijlocul poporului și totuși atât de inaccesibil. Cortul era într-adevăr așezat în mijlocul taberei, dar accesul era limitat. În curtea interioară nu intrau decât preoții și leviții care săvârșeau slujbele și, ocazional, evreii care își aduceau animalul de jertfă. În locul sfânt nu intrau decât preoții, iar în locul preasfânt nu intra decât marele preot, în marea zi a ispășirii. Da, Dumnezeu era aproape, era în mijlocul taberei și totuși… atât de departe, atât de inaccesibil.
În mod simbolic, poporul intra totuși în prezența lui Dumnezeu prin marele preot care purta pietrele cu numele lor pe inima lui. Este impresionant să ne gândim la acel moment în care preotul intra cu teamă în fața chivotului de aur! Acesta privea la chivot, dar nici el nu avea voie să îl atingă. Singurul lucru care atingea chivotul era sângele stropirii! Ah, acel chivot, din cel mai curat și scump aur și, totuși, stropit cu sânge! De la an la an, tot mai mult sânge.
Până în anul în care perdeaua a fost ruptă. Nu de oameni, ci de Dumnezeu. Aceasta pentru că (după cum ne explică pe larg autorul Epistolei către Evrei) Marele Mare Preot care S-a adus pe Sine ca o jertfă desăvârșită, intrase în locul preasfânt, dar nu de pe pământ, ci din Ceruri, cu Însuși Sângele Lui! Nu mai era nevoie de perdea și nici de cei doi heruvimi lucrați pe ea pentru a străjui intrarea.
„Astfel dar, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în locul preasfânt (…) să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.” (Evrei 10:19,22).
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter