Diferențe între o educație laică și una religioasă

Diferențele încep din copilărie. Majoritatea copiilor religioși – în special cei care frecventează școli creștine și evreiești tradiționale – sunt crescuți cu valori diferite față de majoritatea copiilor secularizați.

Iată câteva exemple:

Nr. 1: Educația religioasă: Luptă-te cu tine însuți. Educație laică: Luptă-te cu societatea.

Am studiat la yeshiva (școală evreiască ortodoxă, unde jumătate din zi studiam Biblia și alte materii religioase în ebraică, iar jumătate din zi studiam materii laice în engleză) de la grădiniță până în clasa a 12-a. Am învățat de timpuriu că cea mai mare problemă din viața lui Dennis Prager era Dennis Prager. În aproape toate școlile laice și în școlile religioase liberale, copiii învață că cea mai mare problemă din viața lor este societatea – de fapt, orice altceva în afară de ei înșiși.

Ce credeți că produce o ființă umană mai autocritică, mai stăpână pe sine și, în general, mai bună? Care dintre acestea două credeți că produce o ființă umană mai nervoasă și mai puțin fericită?

Nr. 2: Educația religioasă: Deprinde înțelepciunea. Educație laică: Evită înțelepciunea transmisă.

Nu am nicio îndoială că majoritatea copiilor crescuți cu Biblia și alte lucrări evreiești sau creștine au mai multă înțelepciune decât aproape orice profesor secularizat sau alt intelectual laic. Da, există indivizi secularizați care au înțelepciune (corpul de înțelepciune iudeo-creștină continuă uneori să aibă influență pentru o generație sau două), dar nu mă pot gândi la o singură instituție seculară cu înțelepciune. De aceea, instituțiile cu cea mai puțină înțelepciune și care cred și predau cele mai multe prostii sunt universitățile – ele sunt, la urma urmei, cele mai laice instituții din societatea noastră.

Nr. 3: Educația religioasă: Oamenii nu sunt în esență buni. Educație laică: Oamenii sunt în esență buni.

„Înțelepciunea începe”, ne învață atât Psalmii, cât și Proverbele, „cu frica de Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, fără Dumnezeu nu există înțelepciune. Dar există un alt mod de a afirma cum și de unde începe înțelepciunea. Înțelepciunea începe cu recunoașterea a cât de imperfectă este natura umană. Sau, ca să o spun cât mai succint posibil, nu poți fi înțelept dacă crezi că oamenii sunt în esență buni. Poți fi o persoană dulce, amabilă și bine intenționată dacă crezi că oamenii sunt în esență buni, dar nu poți fi înțelept. Într-adevăr, este mai probabil să fii un naiv.

Credința că oamenii sunt în esență buni, o credință pe care nici iudaismul, nici creștinismul nu au susținut-o vreodată, este un obstacol major în calea unei societăți bune. În primul rând, părinții care cred acest lucru nu-și vor disciplina copiii atât de mult pe cât ar fi necesar. Ei vor presupune că tot ce are nevoie un copil este dragostea. În al doilea rând, oamenii care cred că natura umană este bună sunt mult mai puțin înclinați să îi pedepsească pe răufăcători, deoarece vor da vina pentru crimă, furt, viol și alte rele pe circumstanțele economice, pe părinți și pe societate – pe orice altceva în afară de eșecul răufăcătorului de a-și controla natura imperfectă.

Nr. 4: Educația religioasă: Zilele sfinte. Educație laică: Fără zile sfinte.

Copiii din familii religioase sărbătoresc zilele sfinte. Momentele regulate dedicate Transcendentului au un impact major asupra dezvoltării unui copil. Copilul secularizat are sărbători seculare, dar acestea înseamnă prea puțin pentru majoritatea tinerilor. Ziua națională este o zi liberă cu un grătar. Halloween-ul fără sens a ajuns să aibă mai multă semnificație decât Crăciunul cu sens. Ziua președintelui nu înseamnă nimic. Iar Ziua Recunoștinței este din ce în ce mai mult declarată Ziua Genocidului Popoarelor Indigene.

Nr. 5: Educația religioasă: Prieteni plus comunitate. Educație laică: Prieteni, dar fără comunitate.

Singurătatea este o pandemie mai mare în lumea modernă decât COVID-19, atât de mult încât Marea Britanie are acum un ministru al singurătății pentru a încerca să combată această problemă.

Aceasta este, în mare măsură, o altă consecință a secularismului. Copiii evrei și creștini religioși cresc cu o abundență de prieteni și cu o întreagă comunitate religioasă datorită școlii religioase și datorită sinagogii sau bisericii lor. Care este echivalentul comunitar secular al bisericii, sinagogii și școlii religioase? În afară de sport (care, în orice caz, este disponibil doar pentru acea mână de tineri care joacă într-o echipă), nu există niciunul.

Copiii evrei și creștini religioși sunt învățați cele Zece Porunci, dintre care una este „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”. Este de la sine înțeles că mulți copii secularizați își onorează părinții, dar o fac doar dacă vor să o facă. Copiilor din familii religioase li se spune să își onoreze părinții indiferent dacă au chef sau nu – ceea ce este important, deoarece foarte puțini copii au întotdeauna chef să își onoreze mama și tatăl.

Există o altă pandemie acum – cea a copiilor adulți care au decis să nu mai vorbească niciodată cu unul sau cu ambii părinți. Aș paria o sumă serioasă de bani pe faptul că puțini dintre acești copii adulți sunt evrei sau creștini religioși.

Există multe altele care disting educația religioasă de cea secularizată. Dar una iese în evidență: Copiii religioși sunt în general mai fericiți.

Un text de Dennis Prager