De ce (ne mai) certăm? Partea a VI-a – Obiceiurile

Continuare de AICI, AICI, AICI, AICI și AICI

sursa foto

În Cartea profetului Daniel avem o situație ciudată. Daniel era deja la o vîrstă înaintată. Era demnitar respectat în cel mai important imperiu al vremii. Opozanții săi politici îi căutau pricină și nu au găsit în viața lui personală și nici în cariera sa nimic de acuzat, în afară de faptul că avea niște obiceiuri ciudate, care trădau faptul că are o viață religioasă intensă și diferită de cea a țării și culturii în care slujea.

Au complotat în așa fel încît să se dea o lege țintită spre el, astfel încît să îi afecteze obiceiurile cotidiene private. Nimeni nu trebuia să se mai închine pentru o anumită perioadă în modul în care se va fi închinat pînă atunci.

În momentul în care se dă porunca, ne spun Scripturile că atunci ”Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, și de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea și mai înainte.” (Daniel 6:10)

Sînt sigur că aghiotanții săi vor fi venit să îl convingă că religia este o chestiune privată, că Dumnezeu ascultă oricum și cu ferestrele și obloanele închise, că nu trebuie să facem chiar atît de mult caz de niște chestiuni facultative, de niște opțiuni intime pînă la urmă. Daniel a făcut ACELAȘI lucru pe care l-a făcut zeci de ani, zi de zi, de trei ori pe zi, la fel cum făcea și mai înainte.

Obiceiurile sînt foarte puternice. Ele ne dau ritm în timp, ne reglementează viața zilnic, săptămînal, lunar, anual. Putem avea cele mai sănătoase principii, valori biblice, priorități corecte și reguli bine articulate, degeaba, dacă nu le așezăm în cotidian prin crearea unor rutine.

Rutina uzează, este plictisitoare prin repetitivitate, dar tocmai în aceasta stă puterea obiceiului. Obiceiurile proaste ne distrug, obiceiurile bune ne țin viața în frîu. Dacă principiile sînt temelia, obiceiurile sînt acoperișul casei noastre. Și pereții și temelia s-ar deteriora și s-ar fisura, dacă apa ploilor și ninsorilor ar ajuge la ele, pentru că tot acoperișul este crăpat.

Dacă este ușor să declarăm principii, valori, priorități și reguli, este greu, extrem de greu, să fim perseverenți în a păstra ritmul obiceiurilor. În această partitură minunată, care este însăși viața, pe portativ sînt scrise cele decise între noi sînt notele cu înălțimea și valorile temporale necesare, dar ce s-ar întîmpla cu toată muzica aceea scrisă corect, dacă la interpretare n-am păstra cadența? Obiceiurile păstrate cu încăpățînare dau ritm, cadență, previzibilitate, stabilitate și ne scot din haosul deciziilor de moment.

La întrebări precum Ce facem în această dimineață/seară sau astăzi? Ce facem săptămîna asta? Ce facem luna aceasta? Ce facem anul acesta în iulie? La toate acestea răspundem prin obiceiuri. Avem obiceiuri zilnice și ele se repetă aproximativ la aceeași oră. Dimineața o văd pe Natalia citind Biblia în genunchi, știu exact ce oră este și știu că mîine la aceeași oră va fi tot acolo. Apoi ne bem cafeaua împreună și este timpul nostru de reajustare și informare. Îi spun ce program și planuri am pe ziua în curs, îmi spune, de asemenea, ce program și planuri are. Ne sincronizăm, apoi seara urmează, foarte previzibil, citirea Scripturilor, timpul cu Noah, studiu la instrumente sau mișcarea de fiecare zi. De ce se întîmplă asta? Pentru că avem niște principii la fundația vieții noastre care dau sevă și viață acestor rutine. Da, uneori devine plictisitor să ai viață atît de previzibilă, dar tocmai pentru acest motiv avem obiceiuri săptămînale, care rup acest ritm, creînd un fel de ritardando. Cu toții știm că Duminica vom merge la Biserică. De ce? Pentru că am declarat că locul lui Dumnezeu este nenegociabil în viața noastră, avem ca valoare comuniunea creștină, avem priorități care ne duc într-acolo și niște reguli de viață pe care dorim să le transferăm generațiilor următoare. Apoi avem obiceiuri lunare: într-o anumită zi a lunii ne facem socotelile financiare, calculăm cheltuielile, planificăm investițiile. Avem obiceiuri anuale: concediul, sărbătorile mari, unele sînt date de ritmul anotimpurilor: plantările și culegerea grădinii, scosul mierii, tratamentul stupilor.

Viața poate fi plictisitoare cu atîtea rutine previzibile, dar este preferabil acest drum haosului. Obiceiurile asupra cărora sîntem de acord și unul și altul, pentru că avem principii, valori, priorități și reguli comune, ne țin legătura dintre noi mai strînsă și elimină o mulțime de pricini de conflict.

Dați-mi acum voie să vă dau o temă de casă. Iertați-mi reflexele didactice, dar cred că este important să faceți asta, dacă doriți.

Înainte de se trezi copiii, dacă sînteți persoane matinale, sau după ce v-au adormit copiii, dacă vă place să stați mai mult seara, luați cîte o foaie de hîrtie, nu tabletă, nu computer, nu lap top, ci un creion și o hîrtie și discutați astfel:

Luni – Principiile,

Marți – Valorile

Miercuri – Prioritățile

Joi – Regulile

Vineri – Obiceiurile

Sîmbătă – finalizați și căutați mijloace de implementare, reduceți listele la una singură pentru amîndoi și apoi afișați-le în locuri vizibile pentru voi ca familie. Dacă sînt reglementate chestiuni foarte intime, pe acelea păstrați-le pentru dormitorul vostru, în sertarele de lîngă patul în care dormiți, dar pe celelalte afișați-le în locuri vizibile, pe frigider, spre exemplu. Dați-le copiilor să le scrie caligrafic, frumos și asumați-le cu întreaga familie.

Nu garantez că nu veți mai avea conflicte, dar vă veți certa mai scurt și mai rar.

Marius Cruceru pentru Edictum Dei