Read it Later
You did not follow anybody yet.

Continuare de AICI, AICI și AICI

Este Duminică dimineața! Încep discuțiile, negocierile. Mergem sau nu la biserică? Mergem toți sau numai noi doi? Mergem la timp sau întîrziem? În ce ne îmbrăcăm? Este mult prea complicat! Tu nu ți-ai pus părul pe moațe, eu vreau să mă întorc acasă că am rămas cu ceva restanțe de la lucru, după amiază oricum nu ieșim în parc să se joace copiii, că am ceva de terminat pentru firmă … ”Dar este Duminica, este zi de odihnă!”, ”Așa, și? Ne uităm la un film împreună sau mergem la prietenii tăi, la ai mei, la mama ta, la ai mei?”

Toate aceste discuții pot naște tensiuni, supărări, bosumflări, certuri, în funcție de prioritățile pe care ni le-am declarat unul altuia. Scara priorităților din viața noastră poate fi cea reală sau cea proiectată. Orice evanghelic din spațiul nostru va declara că Dumnezeu este pe primul loc în viața lui, apoi ”lucrarea Domnului”, Biserica, apoi familia, apoi munca et c. Declarativ așa stau lucrurile. Viața reală ne arată că acele activități în care investim cele mai multe ore sau acele activități pe care alegem să le facem în locul altora, acelea sînt pe primul loc în viața noastră. Dacă ești la pescuit sau vînătoare cu prietenii Duminica, dar declari că Biserica este pe al doilea loc în viața ta, ești într-o cumplită minciună. Dacă ești la liturghie și gîndurile tale sînt la termenii limită pe care i-ai primit de la slujbă, zbori cu gîndul spre alte activități la care visezi cu ochii deschiși, acelea sînt adevăratele priorități din viața ta.

Dacă în cuplu nu avem armonizare în domeniul priorităților, priorități zidide pe principii solide, pe valori corecte, conflictele vor continua. Fiecare va încerca să își impună propriul set de valori.

Eu am greșit amarnic în tinerețe. Am preluat în viața mea o minciună venită direct din iad și anume că ”lucrarea Domnului” este o prioritate față de familie. Așa mi-am sacrificat familia, în special băiatul mijlociu, pe altarul Bisericii. Regret și voi regreta toată viața. Cînd el venea și îmi spunea: ”Tati, hai să îți arăt ce am desenat!” Eu: ”Stai că am pe cineva la telefon să îl consiliez!”, El: ”Tati, hai să vezi ce Lego am făcut!” Eu: ”Imediat mă uit, dragul lu tati, da să mai scriu un paragraf la teza de doctorat … ” și cînd îmi făceam eu timp să mă uit … el era deja adormit. Pentru că în mintea mea Biserica și Școala, chemarea pastorală și chemarea didactică au fost înaintea familiei. Da, în mod ideal, Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în viața unui credincios, dar ce înseamnă acest lucru, dacă nu simplă retorică, dacă nu manifestăm dragostea lui Dumnezeu în familia pe care El ne-a dăruit-o, apoi față de frații în credință, apoi față de ceilalți oameni, apoi în domeniul profesional și așa mai departe.

În ultimii ani de căsnicie structura de priorități ni s-a schimbat radical: Locul lui Dumnezeu este nenegociabil, dar apoi sîntem noi, familia restrînsă, apoi relațiile, frații și surorile în credință, prietenii, fie aceștia credincioși sau nu, apoi profesia, apoi celelalte ”lucrări” creștine, în care sîntem implicați: Credo TV, Casa Păcii, Hospice Emanuel, Countryside Ministries și apoi hobby-urile, ciclism, tras cu arcul, călătoriile.

De atunci încoace discuțiile tensionate între noi referitor la ce vom face în următorul moment sau următoarea perioadă s-au rărit.

Natalia și Noah știu acum că nimic nu poate concura cu ei pentru locul pe care îl au în inima mea. Am învățat să spun NU pentru multe alte activități concurente cu timpul pe care ar trebui să îl acord familiei. Da, avem mai puțini bani, mi-am amînat sau anulat anumite proiecte profesionale. Probabil nu voi ajunge niciodată membru al Academiei Române, probabil că nu voi fi citat după moarte și lucrările mele nu vor fi manuale de studiu, probabil nu voi avea statuie niciodată, dar prefer să rămîn în inima celor mai dragi dintre cei mai dragi și la final să aud vorba Stăpînului: ”Bine, rob bun și credincios … ”. Acum, după ce am trecut de partea cea mai strălucitoare a vieții și mă îndrept spre apus, n-am altă gînd mai obsedant decît să sfîrșesc bine …

Va urma

Marius Cruceru pentru Edictum Dei

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close