You did not follow anybody yet.
După viziunea lui Isus Hristos glorificat (capitolul 1) și cercetarea scrisorilor adresate către cele 7 biserici (capitolele 2-3), ajungem la capitolele 4 și 5. Acestea sunt o unitate: capitolul 4 constituie cadrul și contextul pentru acțiunea care se desfășoară în capitolul 5. Capitolul 4 ne prezintă o viziune unică, mai exact, sala tronului divin.
Textul urmărește să ne clarifice, într-un limbaj de tip analogic, lucruri privitoare la ceea ce este în ceruri. Nu se găsesc cuvinte și expresii capabile să descrie complexitatea cerului. Din acest motiv, Ioan recurge la un limbaj al asemănării: „am văzut ceva ca…”, „am văzut ceva ce semăna cu…” etc. Cerul este mult mai frumos decât se poate descrie prin cuvinte omenești. Nu trebuie să ne străduim să desenăm viziunea pe care o prezintă apostolul Ioan în cartea Apocalipsa.
Prima imagine pe care o avem atunci când se „deschide” cerul este cea a tronului divin:
„După aceste lucruri, m-am uitat și iată că o ușă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbițe și care vorbea cu mine, mi-a zis: «Suie-te aici și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!» Numaidecât am fost răpit în Duhul. Și iată că în cer era pus un scaun de domnie, și pe scaunul acesta de domnie ședea Cineva.” (Apocalipsa 4:1-2).
Dumnezeu stă pe tron. Ne imaginăm cât de încurajați au fost creștinii care treceau prin suferință să știe că Dumnezeu este pe tron, nu împăratul Domițian sau cel rău! Peste tronurile pământești se află tronul lui Dumnezeu. El este Stăpân peste tot universul. Apoi, în versetul 3, începe să ni se descrie ceva din gloria cerului: „Cel ce ședea pe el avea înfățișarea unei pietre de iaspis și de sardiu și scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.” (Apocalipsa 4:3). Limbajul este, așa după cum am amintit, unul simbolic. Știm că Dumnezeu este Duh, astfel că El nu are un chip de un fel sau altul.
Ce a văzut Ioan? A văzut un spectacol grandios, o explozie de lumină și culoare, cum nu s-a văzut vreodată pe pământ. Apostolul recurge la elementele de pe pământ (pietre prețioase) pentru a ne ajuta să ne facem o idee despre ceea ce a văzut în ceruri. Sunt menționate:
– O piatră de iaspis (ceva alb, strălucitor);
– O piatră de sardiu (roșiatică):
– O piatră de smarald (verzuie);
– Un curcubeu.
Prin toate aceste imagini ni se transmite adevărul că Dumnezeu locuiește în lumină. La finalul cărții Apocalipsa aflăm că nu este nevoie de soare ca să lumineze Templul escatologic. De asemenea, merită amintit și ce scrie psalmistul: „Te învelești cu lumina ca și cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.” (Psalmii 104:2). Ezechiel scrie și el: „Ca înfățișarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia care vorbea.” (Ezechiel 1:28).
Deducem că ce a văzut Ezechiel, a văzut și apostolul Ioan.
Aplicație
Nu trebuie să ne pară rău după acest pământ, fiindcă frumusețea și binecuvântările cerului sunt inegalabile. Concret, să nu iubim viața aceasta cu orice preț – mai ales, nu cu prețul lepădării de Hristos – și să nu trăim cu gândul doar la lumea aceasta și la ceea ce oferă ea.
(Fragment din Constantin Ghioancă, Comentarii biblice aplicative, vol. 2, Apocalipsa, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2021).
Sursa foto: Arto Marttinen on Unsplash
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter