Read it Later
You did not follow anybody yet.

Nu putem supraestima importanța mamelor în lărgirea Împărăției lui Dumnezeu. De la devotamentul Mariei la exemplul lui Lois și al Eunicei, mama și bunica lui Timotei, paginile Scripturii sunt pline de istorii care arată influența mamelor credincioase asupra copiilor. Istoria bisericii nu e diferită. Am enumerat câteva mame care, prin viața lor plină de credincioșie, au contribuit la țeserea creștinismului. Deși poveștile acestora sunt umbrite de cele ale vieților copiilor sau soților lor, rolul lor a fost esențial în răspândirea Cuvântului.

Monica: O mamă care plânge

 

În afara paginilor Scripturii, puține mame sunt la fel de importante ca Monica, mama lui Augustin de Hipona. Cele mai importante date despre ea ne sunt furnizate de “Confesiunile” fiului ei. Augustin descrie o mamă care, rugându-se și vărsând lacrimi, își dorea fierbinte ca fiul ei să se întoarcă la Dumnezeu. Deși era căsătorită cu un necredincios, Monica era devotată credinței ei. Augustin mărturisește cum tinerețea lui a fost petrecută în păcat și vicii, în timp ce mama lui se ruga pentru mântuirea sa.

 

După ce a aflat că Augustin a devenit manihean (maniheismul este o sectă dualistă care se aseamănă cu gnosticismul), Monica l-a adus acasă, pentru ca apoi să-l urmeze la Roma și Milano. Își va vedea fiul întors la Dumnezeu nu cu mult timp înainte de a muri.

Katharina Luther: O mamă harnică

 

Deși Martin Luther este cunoscut pentru rolul său în Reforma Protestantă, rolul Katharinei nu e mai puțin important. A fost o călugăriță catolică care ajuns să fie convinsă de adevărurile Reformei și a părăsit mănăstirea împreună cu alte călugărițe, ascunzându-se în butoaiele pentru pește, ajutată de Luther. Ea și Luther se vor căsători; Katharina va fi cea care va administra vasta gospodărie a acestuia. El o va numi “domnul meu Katie” –  datorită încrederii lui în ea și abilității acesteia de a supraveghea moșia – și “luceafărul din Wittenberg”, deoarece își începea ziua la 4 a.m., pentru a se putea îngriji de familie, de finanțe (o sarcină la care Luther a realizat că soția lui e mai pricepută decât el), supravegherea studenților și chiriașilor care trăiau alături de ei, lucrul la fermă și administrarea unui spital în vremuri de epidemie. Va avea șase copii; pe lângă aceștia va avea grijă și de patru orfani.

Anna Maria Moon: O mamă care își educă copiii

 

Anna Maria Barclay, mama lui Lottie Moon, a insuflat în fiica ei o dragoste adâncă pentru cunoaștere. Dorința de a-și educa fiica la fel cum și-a educat fiii s-a dovedit a fi esențială pentru munca pe care Lottie Moon o va face în China. Datorită sprijinului și insistențelor mamei ei, Lottie va merge la colegiul Virginia Female Seminary, apoi la Albemarle Female Institute. Lottie va fi una din primele femei din Sudul SUA care va avea o diplomă de master. În timpul studiilor, a învățat să vorbească fluent limbile latină, greacă, ebraică, franceză, italiană și spaniolă. Chineza o va învăța mai târziu, când va deveni misionară în China.

 

Dragostea pentru studiu pe care a moștenit-o de la mama ei, care se va dovedi crucială în dezvoltarea ei spirituală, a fost o parte esențială a evanghelizarii ei. Moon se va alătura unei școli de fete, unde îi va învăța pe copii povești din Biblie, catehismul și imnuri creștine. Această metodă de evanghelizare prin educație a constituit piatra de temelie a lucrării ei în regiunea de nord a Chinei. Va contribui la înființarea de noi școli și la educarea băieților și fetelor.

 

Creșterea numărului de misiuni în China se datorează devotamentului mamei lui Lottie Moon care i-a oferit acesteia o educație aleasă și posibilitatea de a-și folosi talentele în slujba altora.

Morrow Graham: O mamă care se roagă

 

Faima lui Morrow Graham vine prin fiul ei, evanghelistul Billy Graham. Însă ceea ce l-a determinat să vină la Cristos a fost influența acesteia asupra lui: nimic spectaculos, doar o consecvență zilnică în credința ei a fost destul pentru a-l modela pe Billy. În cartea sa autobiografică, “Just as I Am”, Graham povestește cum mama lui a oferit familiei un sentiment de stabilitate și unitate: “Ne păsa unii de alții și ne plăcea să facem lucruri împreună.”

 

Mame ca Morrow, care îndeplinesc zilnic sarcini care trec neobservate, sunt un exemplu al modului în care Împărăția lui Cristos înaintează datorită faptelor neînsemnate în ochii oamenilor.

 

Credință și devotamentul acestei femei l-au ajutat pe Billy să devină ceea ce a devenit mai târziu. El relatează: “Dintre toți oamenii pe care i-am cunoscut, ea a avut cea mai mare influență asupra mea. Sunt convins că unul dintre motivele pentru care care Dumnezeu m-a condus și m-a păzit, pe mine, pe Ruth și pe copiii noștri în toți acești ani au fost rugăciunile tatălui și mamei mele.” Acele rugăciuni îi aminteau constant lui Graham de familia din care plecase și de chemarea pe care i-o făcuse Dumnezeu. De fiecare dată când povestea de timpul petrecut la Institutul Biblic, povestea despre cum părinții săi se rugau în fiecare dimineață pentru el. Rugăciunile lor i-au fost de mare ajutor în lucrare. Credincioșia lui Morrow Graham în lucrurile mici a adus un rod bogat pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Elisabeth Elliot: O mamă văduvă

 

Elisabeth Elliot este cunoscută deoarece soțul ei, Jim Elliot, a fost ucis în timp ce slujea ca misionar în tribul Waorani din Ecuador. Ce este remarcabil la Elliot este devotamentul pentru evanghelizare. După moartea soțului ei, a învățat limba tribului Waorani si s-a mutat într-un satuc din zonă împreuna cu fiica ei de trei ani și alte femei. I-a oferit fiicei ei un exemplu de dependență totală de Dumnezeu și iertare față de ucigașii soțului ei. Purtarea ei și a celorlalți misionari au contribuit la convertirea multor membri ai tribului, inclusiv câțiva participanți la uciderea lui Jim. Această văduvă a devenit sora mai mare a multor copii de-ai lui Cristos.

 

Se știu puține despre multe din aceste femei. Sunt în umbra soților, fiilor sau fiicelor lor. Dar există o noblețe discretă în ele. Adevărul Scripturii nu a ajuns la colțurile îndepărtate ale lumii doar prin oameni renumiți. Adesea, a fost dus de oameni despre care nu știm multe. La fel cum mamele de pretutindeni fac o mulțime de lucruri care trec neobservate în căminele lor, aceste mame ne reamintesc că a fi credincios în lucrurile mici poate ajuta enorm la răspândirea Evangheliei.

Alex Ward, ERLC

Sursa foto: Photo by Natalia Sobolivska on Unsplash 

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close