Cea mai ciudată biruință – meditație din Genesa 32

Genesa 32:22-32, Lupta lui Iacov, este unul dintre cele mai fascinante, dar și cele mai tainice episoade din întreaga Biblie. Inițial, pare că Iacov luptă cu un om, doar ca să își dea seama, în cele din urmă, că a luptat cu Dumnezeu (v. 30). Inițial pare că Iacov este tare, doar ca să își dea seama de slăbiciunea lui, în momentul în care Oponentul îi dislocă osul, cu o singură lovitură. În momentul în care Iacov pleacă șchiopătând din acel loc, părea că fusese pedepsit, dar noi știm că fusese binecuvântat. Spațul restrâns al meditației de aici nu îngăduie decât punctarea câtorva considerații pe marginea acestui episod.

În primul rând, întâlnirea cu Dumnezeu are loc adeseori în singurătate. V. 24 ne spune că „Iacov a rămas singur.” Familia lui Iacov, dar și avuțiile lui fuseseră trecute de cealaltă parte a Iabocului (v. 22-23). Adeseori, căutăm să ne ascundem de Dumnezeu în mulțimea oamenilor sau a lucrurilor care ne înconjoară. Este nevoie însă de acel moment în care TU să stai înaintea lui DUMNEZEU. Fără alte interferențe, zgomote, voci, păreri, prezențe…

În al doilea rând, întâlnirea cu Dumnezeu este una personală. Dumnezeu îi cere lui Iacov „Numele.” Este vorba despre un Dumnezeu care ne cunoaște și care dorește să ne cunoască. Avem nevoie să ne reamintim acest lucru, când identitatea oamenilor ajunge să fie legată tot mai mult de un număr sau de un nomenclator…

În al treilea rând, întâlnirea cu Dumnezeu poate lua forme neașteptate. Pentru Iacov, aceasta înseamnă o luptă intensă, în întunericul nopții. Adeseori, avem senzația că apariția și prezența lui Dumnezeu în viața noastră aduc neapărat pace și liniște, dar nu se întâmplă întotdeauna așa. Episodul din Exodul 4:24, când Dumnezeu îl întâlnește pe Moise noaptea, este chiar mai dramatic: „În timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit Domnul și a vrut să îl omoare…”

În al patrulea rând, întâlnirea cu Dumnezeu este una transformatoare. Momentul în care Iacov își rostește numele nu reprezintă simpla identificare a unei persoane, ci recunoașterea unui caracter înșelător, falimentar. Iacov primește însă un nou nume, semn al unei noi identități.

În al cincilea rând, întâlnirea cu Dumnezeu smerește. Paradoxal, Iacov este catalogat drept biruitor, deși pleacă de la acea întâlnire șchiopătând: „Ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai fost biruitor” (v. 28); „Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov șchiopăta din coapsă” (v. 31). Omul șchiop și, cu siguranță, răvășit după lupta intensă, nu pare biruitor. Mai mult, trebuie să luăm în considerare și faptul că Esau se îndreaptă înspre el cu o oștire. Așa își pregătește Dumnezeu omul pentru confruntarea care îi stă înainte? Da! Pentru că, să nu uităm, căile lui Dumnezeu sunt atât de diferite de ale noastre. Cine ar fi zis, în momentul în care trupul neînsuflețit era coborât de pe cruce, că Fiul a biruit?

Da, biruința nu apare atunci când ne socotim noi puternici, ci, mai degrabă, atunci când suntem în stare să ne vedem slăbiciunea și inadecvarea, atunci când nu mai putem sta drept în picioare, ci ne apropiem de adversar șchiopătând. Atunci, când ne clătinăm și ne pierdem echilibrul, vom ridica privirile și mâinile înspre cer și ne vom prinde de Singurul care poate să ne dea adevărata biruință. Până acum, Iacov biruise în multe domenii. Acum însă câștigase cea mai importantă luptă. Oricât de ciudat părea.