Într-un articol precedent am discutat despre MOTIVELE pentru care ele spun NU. (Vezi partea a II-a AICI) Ce facem totuși cînd și după ce aflăm răspunsul?
Există, după cum am văzut, cel puțin 10 motive și încă unul foarte important pentru care o fată ar refuza intrarea într-o relație de prietenie cu un băiat în vederea căsătoriei. Dincolo de cele amendabile, negociabile și corectabile, există unul asupra căruia nu se poate face nimic: voia suverană a lui Dumnezeu.
Cum administrăm totuși un refuz?
Există cel puțin două scenarii posibile:
1. Un refuz cu posibilitatea revenirii, un refuz timid, cu amînare sau dorința de îndreptare și renegociere a termenilor relației. Probabil te-a interpretat ca fiind neserios sau doar a auzit zvonuri despre tine, fără a fi avut ocazia să te cunoască, poate că cineva a intoxicat-o sau pur și simplu îi este teamă să intre într-o relație acum. Aici trebuie lăsată deschisă posibilitatea revenirii în termenii unei prietenii rezonabile.
2. Refuzul categoric, fără posibilitatea revenirii.
În acest caz există cîteva măsuri pe care ar trebui să le abordăm (și aici mă adresez creștinilor, celor care pretind că se încred în Dumnezeul Suveran și Îi acceptă „voia cea bună, plăcută și desăvîrșită”):
1. Nu te isteriza, nu face crize, nu amenința, nu s-a sfîrșit lumea, nu te sinucide! Calmează-te, încasează lovitura și dă-ți timp de vindecare. Uneori este adevărat că timpul vindecă multe.
2. Nu te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu. Dacă tu crezi că, afundîndu-te mai rău în obiceiurile proaste, te vei răzbuna pe cineva, greșești amarnic. Vei fi mai jalnic, mai plin de amărăciune și vei constata singur că ea a avut dreptate. Îți meriți pe deplin soarta.
3. Postește. Este foarte recomandabil să îți limpezești mintea și ia un timp de cel puțin 24-48 de ore, dacă se poate, de totală singurătate. Rănile sufletești, paradoxal, nu se spală la beri cu prietenii, nici dacă povestești la toată lumea, ci în solitudine, ancorîndu-te în Domnul.
4. Nu te răzbuna pe ea. Nu-i da motive să fie tot mai convinsă că a avut dreptate. Nu o călca în picioare ca să ieși tu bine. „Oricum nu era vrednică de mine, oricum era cam prostuță și cam urîțică, nu-și dă seama ce valoare am și ce-a refuzat.” Dacă ai fost îndrăgostit de ea, respect-o, vorbește-o de bine, nu o desființa ca să te simți răzbunat. Fii domn, fii cavaler, fii decent!
5. Păstrează o relație de părtășie creștină decentă, chiar dacă îți va fi greu. Nu-i mai căuta prezența sau compania, evită întîlnirile fie acestea și „întîmplătoare”. Îți vei redeschide rănile.
6. Lucrează conștient la vindecarea rănilor. Găsește-ți un om matur, care să te asculte, sub autoritatea căruia să poți discuta deschis problema și să te lași analizat din afară. Rana nu se va închide complet pînă nu va aparea altă relație, însă… între timp încearcă să smulgi orice lăstari de amărăciune sub supraveghere și autoritate spirituală. Se numește „duhovnicie”, „dat de socoteală”.
7. Ancorează-te în Suveranitea lui Dumnezeu. El știe cel mai bine ce este bine pentru tine, ce ți-a pregătit și cînd. Fii convins că Dumnezeu te-a ascultat cînd ai spus: „FACĂ-SE VOIA TA!” Este o luptă a minții uneori împotriva inimii tale și inima trebuie să îți fie domesticită de minte.
8. Lucrează la „hermeneutica” actelor spirituale. Fii pregătit să receptezi voia lui Dumnezeu mai bine data viitoare. S-ar putea ca acum să te fi înșelat pentru că ai fost păcălit de pulsiunile tale, de poftele tale, de imaturitatea ta, de faptul că ai apreciat doar anumite calități la ea, poate că ți-a plăcut că îți este asemănătoare, dar Dumnezeu vrea să îți dea ceva complementar ție. Întotdeauna El potrivește oamenii mai bine decît ne-am imagina noi.
9. Lasă pauză între această căutare nereușită și următoarea. Sfatul meu? Cel puțin 6-9 luni. Dacă și ea și tu sînteți copii ai lui Dumnezeu, fiți siguri că Dumnezeu vă iubește la fel de mult pe amîndoi ca să nu vă lase să vă distrugeți unul pe altul.
10. Fă o „tranzacție” necesară și urgentă: trupul tău în schimbul voii lui Dumnezeu!
Romani 12: 1-3
Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.
10. a. Adu-ți trupul ca jertfă, ca o ofrandă înaintea lui Dumnezeu. O jertfă vie, sfîntă, plăcută Lui. Sexualitatea exacerbată îți va deforma toată perspectiva asupra trupului tău, a trupului ei, asupra relației de curtare, asupra relației de căsătorie. Dedică-te purității. Cultivă-ți abilitățile trupești prin mișcare, sport, ieșire în natură. Poartă-te aspru cu tine însuți! Apostolul ne asigură că aceste îndeletniciri trupești sînt nimic altceva decît o „slujbă duhovnicească”.
10. b. Nu te potrivi modelelor de gîndire de tipul „toată lumea face așa.” Majoritatea învățăturilor despre curtare, trup, administrarea unei prietenii le-ați învățat de la scara blocului, din baia de la școală sau de la prieteni necredincioși. Sînt modelele veacului. Uită ce ai învățat. Majoritatea acestor modele sînt misogine și nu comportă niciun fel de respect pentru femeie-fete.
10. c. Lasă-ți mintea transformată de modelele biblice. Care este miza? Să deosebești mai bine data viitoare Voia lui Dumnezeu de voia ta, de voia ei, de voia mamei ei, de voia cucoanelor care vor să te însoare cu fetele lor, de voia „găștii” tale, de voia trupului tău.
Va veni vremea potrivită pentru cineva potrivit, pentru ea, fără de care nu îți vei putea imagina viața. Acum s-ar putea să fii îndrăgostit de dragoste, nu de o persoană, acum s-ar putea să iubești „iubirea” și să urăști singurătatea, să fi vrut doar să îți satisfaci orgoliul sau egoismul.
Dumnezeu îți va da pe cineva despre care vei gîndi nu cum te va face ea fericit, ci cum vei putea să o faci tu pe ea fericită.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează