Moara lui Dumnezeu – meditație din 1 Samuel 21 și 22
În cadrul meditației de azi, vom face câteva observații asupra cap. 21 și 22 din 1 Samuel. În primul rând, să observăm planurile tainice ale…
29 aug., 23
În cadrul meditației de azi, vom face câteva observații asupra cap. 21 și 22 din 1 Samuel. În primul rând, să observăm planurile tainice ale…
Valentin Făt
29 aug., 23
Dumnezeul nostru măreț este vrednic de toată lauda (vezi Ps. 19:1; Isaia 6:3). Dorim ca toți cei de pe pământ să-L cunoască și să I…
Redacția Edictum Dei
28 aug., 23
Prima dată a fost bunica Lois. Apoi, a fost mama Eunice. În final, a fost Timotei – copilul în credință al apostolului Pavel. În 2…
Redacția Edictum Dei
22 aug., 23
Cum am putea vorbi despre un Dumnezeu infinit? Ca să vorbim trebuie să înțelegem, ca să înțelegem trebuie să delimităm, să cuprindem. Cum poate fi…
Prof. univ. dr. Marius Cruceru
20 aug., 23
Dacă îndoielile care contează sînt cristologice, toată greutatea credinței, dar şi bucuria consecventă ei vine din această opoziţie absent – prezent. Dumnezeul nostru este un…
Prof. univ. dr. Marius Cruceru
19 aug., 23
Exod 3:13 Moise i-a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: „Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis…
Prof. univ. dr. Marius Cruceru
18 aug., 23
Tehnologia este concepută să dea dependență. Cu fiecare click și like, procesele chimice din creierul nostru ne țin lipiți de telefon. Anna Lembke, psihiatru în…
Redacția Edictum Dei
17 aug., 23
Trei principii referitoare la autoritate sunt de o importanță vitală pentru familie și pentru continuarea modului nostru de viață. Principala responsabilitate pentru exercitarea autorității în…
Redacția Edictum Dei
16 aug., 23
Un studiu important al KFF – Washington Post despre viețile transgenderilor din SUA a fost publicat. Acesta susține că are rezultatele cele mai vaste, obținute…
Redacția Edictum Dei
14 aug., 23
Odată l-am auzit pe un creștin întrebându-l pe cel care îi aranjase o întâlnire pe nevăzute: “Deci, asta crezi despre mine?” Fata – deși era…
Redacția Edictum Dei
11 aug., 23
Care este cel mai mare pericol pe care orice ființa umană îl are de înfruntat? Nu este durerea fizica, ostracizarea și nici chiar moartea. Cel…
Redacția Edictum Dei
10 aug., 23
De unde să începi Vorbește cu aproape orice creștin matur și vibrant și el îți va spune despre cărțile creștine care au fost esențiale în…
Redacția Edictum Dei
08 aug., 23
Uneori caracterizăm era digitală ca fiind o eră “post-culturală”, în care imaginile și videoclipurile au luat locul cuvintelor scrise. Dar aceasta este o caracterizare greșită.…
Redacția Edictum Dei
07 aug., 23
Dragul meu Amărel, Am primit raportul tău cu privire la cel mai recent incident al omului tău. S-a duelat cu colegul său ateu și a…
Redacția Edictum Dei
04 aug., 23
Parentingul compulsiv poate fi la fel de periculos pentru recipientul atenției sale: copilul. Mulți părinți își epuizează copiii cu prea multe activități planificate. Le fel…
Redacția Edictum Dei
03 aug., 23
sau
Nu aveți un cont? Creează unul
Click “Sign In” to agree to Edictum Dei’s Terms of Service and acknowledge that our Privacy Policy applies to you.
sau
Ai deja un cont? Autentificare
Creating an account means you agree to Edictum Dei’s Terms of Service and acknowledge that our Privacy Policy applies to you.
Enter the email address you used when you joined and we’ll send you instructions to reset your password.
Enter your email address
sau
Nu aveți un cont? Creează unul
Click “Sign In” to agree to Edictum Dei’s Terms of Service and acknowledge that our Privacy Policy applies to you.
sau
Ai deja un cont? Autentificare
Creating an account means you agree to Edictum Dei’s Terms of Service and acknowledge that our Privacy Policy applies to you.
Enter the email address you used when you joined and we’ll send you instructions to reset your password.
Enter your email address