Onorabilul Roger Scruton și inamicii săi (II)

Deși Sir Roger pune accentul pe varietatea burkeană a conservatorismului, el îi introduce cititorului nefamiliarizat și alte filiere, cum ar fi contrarevoluția franceză, dreapta hegeliană…

Onorabilul Roger Scruton și inamicii săi

În panteonul științei, puține personalități merită o poziție mai onorabilă decât Antoine Lavoisier. Lavoisier a răsturnat aproape de unul singur ideea căldurii ca substanță eliberată…

10 principii conservatoare, de Russell Kirk (III)

În al optulea rând, conservatorii susțin comunitatea voluntară, așa cum se opun colectivismului involuntar. Deși americanii au fost puternic atașați de intimitate și de drepturile…

PLictiseala și neglijența universitară

În ultimele decenii, am asistat la numeroase eforturi de reformă educațională, care, în cea mai mare parte, au eșuat. Eșecul poate fi cel mai bine…

Mitul suprapopulării

Recent, a apărut un nou sezon al seriei “The Crown”, care prezintă viața reginei Elisabeta a II-a. În urma morții ei în cursul acestui an,…

10 principii conservatoare, de Russell Kirk (II)

În al treilea rând, conservatorii cred în ceea ce poate fi numit principiul prescripției. Conservatorii cred că oamenii moderni sunt pitici niște pe umerii unor…

Dumnezeu sau eu? – devoțional din 2 Petru 1

În meditația de astăzi vom privi la primul capitol din 2 Petru. Adeseori, credincioșii se luptă cu următoarea întrebare: în cele din urmă, cine înfăptuiește…

Disciplinele spirituale – de ce avem nevoie de ele?

Și apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui…

Și apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui…

Bucurie, dar fără pace

Scriitoarea Kim Henderson, stabilită în Mississippi, și-a petrecut o parte din vacanța de vară într-unul dintre cele mai periculoase orașe din lume: Juárez, Mexic. Povestea…