Read it Later
You did not follow anybody yet.

Și apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând:

Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer și pe pământ.

Drept aceea, mergând,

învățați toate neamurile,

botezându-le

în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,

Învățându-le să păzească

toate câte v-am poruncit vouă,

și iată Eu cu voi sunt în toate zilele,

până la sfârșitul veacului. Amin.

Biblia Ortodoxă,

traducerea sinodală.

Prima dată cînd am auzit pe cineva vorbind despre ucenicie, deși am fost crescut într-o biserică evanghelică, a fost la una dintre întîlnirile cu niște prieteni care fuseseră ”contaminați” de ideile Navigatorilor, o organizație care promova ucenicia creștină și care a ajuns și în România în anii 80. Prin intermediul acestor prieteni am dat și peste cartea lui Richard Foster, Disciplinele Spirituale, calea maturității creștine.

Apoi, după ce am fost angajat într-o perioadă de ucenicie creștină, m-am căsătorit și căsătoria mi-a arătat cît de ”neterminat” sînt, astfel am văzut cît de mult am nevoie încă de autoritate, de formare. Apoi am început să predau și mi-am dat seama că sînt responsabil de învățăturile pe care le dau unor tineri, care la rîndul lor vor deveni pastori de suflete. Chestiunea a devenit și mai stresantă, pentru că nu predam o știință oarecare unor studenți care vor practica o meserie oarecare. Aceștia pot nenoroci oameni, care, la rîndul lor, pot nenoroci pe alții. Dacă un medic, care face o operație greșită, afectează doar viața biologică a unei persoane, un teolog prost poate sminti suflete … și ce este oare mai valoros decît sufletul unui om?

Astfel am început să lucrez la un proiect care se va transforma într-o carte … probabil. Sper ca proiectul meu să fie doar o perspectivă complementară față excelenta contribuție a lui Laurențiu Balcan la problema amintită. Cu ceva timp în urmă am ținut o serie de prelegeri legate de această temă a Disciplinelor spirituale ale ucenicului creștin la Biserica Iris din Cluj, însă, între timp am dat alte contururi acestor preocupări, mai ales după ce ni s-a mai născut un copil și sîntem pe cale să devenim bunici pentru a doua oară. Perspectivele s-au schimbat acum cu totul.

Așadar … de ce avem nevoie de disciplinele spirituale?

Creștinismul contemporan a suferit o mutație tragică în ce privește identitatea creștinului. Creștinismul a devenit mai degrabă o activitate de cîteva ore din săptămînă decît un stil de viață, a ajuns o opțiune asemănătoare unui hobby, o poziționare socială mai mult decît un drum, o cale; o considerăm mai mult o opțiune și un angajament ideologic, decît o trăire spirituală intensă.

Dacă îl citim pe Pavel sau pe Petru, pe Matei sau pe Iacov, descoperim că ne-am îndepărtat foarte mult de paradigma inițială.

Mai întîi, în Marea Trimitere din Evanghelia după Matei, Mîntuitorul, le spune ucenicilor să facă ucenici. Am ales textul traducerii sinodale, pentru că textul cornilescian nu subliniază așa cum ar trebui axul central al textului. În Marea Trimitere este un singur imperativ: faceți ucenici! Restul sînt participii, care arată circumstanțele în care se poate executa porunca Domnului: mergînd, botezînd, învățînd.

De ce avem nevoie de discipline spirituale? Pentru că sîntem discipoli și nu putem imagina un discipol fără disciplină (iată că sînt și din aceeași familie de cuvinte!) ”Orice proces de învățare începe cu o frustrare” spune un proverb evreiesc. Orice discipol cae se angajează pe drumul formării trebuie să suporte constrîngerea, tăierea voii, înduplecarea, restrîngerea libertății, altfel nu poate păși pe drumul învățării eficiente.

Apoi, sîntem precum niște soldați angajați într-o bătălie care ne depășește, împotriva unui vrăjmaș redutabil, cu multă experiență în ispitirea oamenilor. L-a ispitit și i-a făcut să cadă pe Avram, Isac și Iacov, pe Moise și David, pe Solomon și Samson! Din această pricină trebuie să ne comportăm ca niște soldați. Apostolul Pavel vorbește despre această idee în Efeseni capitolul 6: 11-18. Trebuie să luăm toată armura lui Dumnezeu precum niște ostași care sînt constrînși de disciplina care ține o armată împreună.

Și nu în ultimul rînd sîntem niște preoți în călătorie, precum cei din Vechiul Testament, preoți, care, în conformitate cu Legea Mozaică, trebuiau să respecte o disciplină de viață foarte strictă.

Voi însă sînteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfînt, un popor, pe care Dumnezeu Și l-a cîștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v’a chemat din întunerec la lumina Sa minunată; pe voi, cari odinioară nu erați un popor, dar acum sînteți poporul lui Dumnezeu; pe voi, cari nu căpătaserăți îndurare, dar acum ați căpătat îndurare. Prea iubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pămîntești cari se războiesc cu sufletul. 1 Petru 2: 9-11

Sîntem preoți-regi-pelerini cu o misiune clară, o vocație bine conturată, cu o identitate bine articulată. Pelerinul trebuie să respecte disciplina călătorului, restricțiile și frustrările drumului; regele trebuie să respecte standardele poziției sale; preotul trebuie să își asume regulile de viață ale sacerdotului. Ce ar trebui să facă oare acela care este în plin război față de carnea sa, ca să își apere sufletul?

Va urma

Peter Paul Rubens, The Meeting of Abraham and Melchizedek

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close