Antonio Vivaldi: Preotul roșu redescoperit (II)

De asemenea, „HIPsterii” italieni favorizează tempo-ul rapid și schimbările bruște de dinamică, care dau o calitate agresivă muzicii. În opinia autorului acestui articol, școala istoric-informată a captat adevăratul spirit înflăcărat al muzicii Preotului Roșu. Într-adevăr, contemporanii au descris modul în care Vivaldi își interpreta propria muzică ca fiind „sălbatic” și „terifiant”.

În calitate de director de muzică la Ospedale, lui Vivaldi i s-a cerut să producă un anumit număr de lucrări pe lună pentru orchestra și corul exclusiv feminin. El a scris aproape toate lucrările sale vocale sacre, inclusiv faimoasa sa „Gloria”, pentru fetele și femeile de la Ospedale. Femeile au preluat părțile de tenor și bas în piese atunci când a fost necesar, fapt pus la îndoială la început de muzicologi, dar confirmat apoi de documentele proprii ale orfelinatului. Concertele susținute de fete reprezentau principala sursă de venit a orfelinatului, iar sub conducerea lui Vivaldi, orchestra Ospedale a devenit renumită în întreaga Europă.

La un moment dat, Jean-Jacques Rousseau – un compozitor de sine stătător – a venit cu nerăbdare să le asculte pe fetele de la Ospedale într-o biserică venețiană, dar a fost supărat când a descoperit că tinerele femei din orchestră și din cor cântau în spatele unui paravan care le proteja de ochii publicului – și de privirile lascive ale unor bărbați ca Rousseau. „Ceea ce m-a întristat au fost acele blestemate grilaje”, s-a plâns Rousseau, „care permiteau doar tonurilor să treacă și ascundeau îngerii frumuseții”. În scurt timp, francezul a reușit să intre în Ospedale pentru a se întâlni cu fetele, dar a fost dezamăgit să constate că „aproape niciuna nu era lipsită de vreun cusur considerabil”. Doar „două sau trei”, a conchis el, „arătau tolerabil”. Cu toate acestea, Rousseau a perseverat în încercarea de a găsi ceva atrăgător la femeile lui Vivaldi, iar la finalul vizitei sale, farmecul și talentul fetelor l-au cucerit: „Felul meu de a le privi s-a schimbat atât de mult încât am plecat aproape îndrăgostit de toate aceste fete urâte”.

Este posibil ca Vivaldi însuși să se fi îndrăgostit de o femeie care era mult mai tânără decât el. Compozitorul avea aproape 40 de ani când a întâlnit-o pe Anna Girò, o adolescentă, o contralto care poseda abilități actoricești deosebite, dar o voce mediocră. Fata a devenit cântăreața favorită și protejata lui Vivaldi, iar Preotul Roșu a călătorit cu ea (și cu sora ei) prin toată Europa, în timp ce avea roluri principale în operele lui Vivaldi. Vivaldi a făcut chiar menajul la surorile Girò. Zvonurile au abundat, iar cardinalul din Ferrara, suspectându-l pe Vivaldi de imoralitate, i-a interzis acestuia să intre în orașul său. La rândul său, Preotul Roșu a negat orice comportament necorespunzător din partea sa, iar adevărul despre esența relației dintre preot și protejata sa probabil că nu va fi cunoscut niciodată. Ceea ce este cert este că duo-ul Vivaldi și Girò a colaborat la multe succese lirice. De-a lungul carierei sale de compozitor și mai ales în ultimii ani de viață, Vivaldi a acționat ca impresar de operă, punând în scenă propriile sale opere, precum și operele altora și aranjând pasticci, opere asamblate prin împrumutul unor părți din operele unor compozitori diferiți.

Succesul lui Vivaldi ca compozitor și impresar nu a durat mult. În ultimii ani ai vieții sale, muzica „celebrului Vivaldi” nu mai era la modă, iar Vivaldi a fost nevoit să cerșească bani de la prietenii aristocrați. Adesea mai bine cunoscut sub porecla sa colorată în timpul vieții sale, la moartea sa la Viena, Preotul Roșu nu a fost aproape deloc amintit pentru muzica sa. Astăzi începem, în sfârșit, să îl onorăm pe Vivaldi așa cum ar trebui să fie onorat: ca unul dintre cei mai mari compozitori ai timpului său și ai tuturor timpurilor.

Un text de Stephen M. Klugewicz pentru The Imaginative Conservative