Read it Later
You did not follow anybody yet.

Ne aflăm în an electoral (2024), când aproximativ jumătate din populația globului va avea ocazia să își aleagă reprezentanții. În jur de 4 miliarde de oameni din 50 de țări pot ieși la vot. Evident, alegerile sunt mai mult sau mai puțin libere de la țară la țară. Democrația are plusurile și minusurile ei. Cred însă că, în ciuda minusurilor, democrația este cel mai bun sistem de conducere creat de om până acum. Din acest motiv am căutat să înțeleg mai bine cum a fost creată democrația modernă. Mare parte din studiile mele s-au concentrat pe Antichitate și tocmai asta m-a făcut să apreciez mai mult ce avem astăzi.

Principiile democrației au avut nevoie de milenii pentru a prinde forma modernă. Anumite elemente pot fi găsite încă din perioada sumeriană (mileniul III î. Hr.), altele din perioadă clasică a Greciei (secolele VI-IV î. Hr.), dar multe au fost concepute abia în perioada modernă (aproximativ 1500-1945 d.Hr.). Trecem peste elementul reprezentativității prin alegere (care se află chiar în denumirea grecească) pentru că vreau să mă concentrez doar asupra a două principii democratice:

  1. Separarea puterilor;
  2. Limitări și echilibre (checks and balances).

În principiu, gânditori din trei țări au contribuit masiv la formularea principiilor care stau la baza democrației: englezi, francezi și americani. Înainte de a obiecta cineva, știu că americanii nu și-au câștigat independența până spre sfârșitul secolului XVIII, deci ar putea fi o oarecare formă de anacronism. Știu, și grecii se vor supăra că nu vorbim de Solon, Clistene și Efialte.

Două mari revoluții din secolul XVIII au ghidat istoria modernă spre democrație: revoluția americană și cea franceză. E drept, și revoluția din Anglia secolului XVII a avut și ea rolul ei. Revoluția Franceză a început ca o luptă împotriva abuzurilor, care a dus, în cele din urmă, la înlocuirea abuzatorilor. Revoluția Americană a avut o soartă total diferită, întrucât a reușit să implementeze, treptat, unele dintre cele mai bune idei democratice ale vremii.

Anii 1600-1800 au dat omenirii cei mai importanți gânditori care au formulat principiile care stau la baza democrației moderne. Montesquieu (1689-1755) este cel care a gândit separarea celor trei puteri în stat: cea legislativă, executivă și judecătorească. Orice democrație modernă are la bază această separare. De ce este nevoie de ea? Pentru a se evita abuzul de putere. Istoria omenirii ne arată din nou și din nou că omul, cu cât are mai multă putere, își va dori și mai multă putere ca să-și consolideze propria poziție. Nu contează că în acest proces va abuza de oamenii pe care îi conduce. Vedem abuzuri astăzi chiar și în democrații, cu atât mai mult în autocrații.

Separarea puterilor s-a născut dintr-o înțelegere corectă a naturii umane, chiar dacă unii dintre acești filosofi nu au fost creștini, ci mai degrabă teiști sau chiar atei. Omul va tinde mereu înspre rău, iar cel pus într-o funcție de conducere va abuza, mai devreme sau mai târziu, de puterea pe care o deține.

Nu trebuie să fii calvinist ca să crezi în depravarea totală. Nici măcar creștin. E suficient să cunoști puțină istorie, să te analizezi cum trebuie pe tine, să te uiți în jurul tău și la istorie. Oamenii sunt păcătoși. Cu cât li se dă mai multă putere, pe termen cât mai lung, devin și mai răi. Naivități teologice precum postmilenismul au fost „vindecate” de cele două războaie mondiale și genocidele care au distrus milioane și milioane de vieți.

Separarea puterilor, limitarea mandatelor și echilibrarea puterilor au fost rezultatul înțelegerii corecte a naturii decăzute a omului. Abuzurile din democrație nu dovedesc faptul că democrația e rea, ci dovedesc exact opusul: avem nevoie de și mai multă limitare și separare a puterilor când apar abuzuri în democrație. Puterea trebuie cât mai mult ținută în șah.

Din aceste motive, am votat, de  multe ori, cu opoziția: fie la nivel local, fie la nivel național. N-am votat niciodată cu același partid pe parcursul unui întreg ciclu electoral. Nu e sănătos pentru o națiune ca un grup parlamentar să aibă puterea pe parcursul a decenii. Cu cât prind rădăcini mai mult, cu atât va fi mai greu să fie schimbați. Opoziția are un rol foarte important: pune luminile pe putere și scoate la suprafață posibilele abuzuri. Argumentul „dacă stau mult la putere vor fura până se vor sătura” e cât se poate de fals. Cu cât un politician stă mai mult, cu atât va avea curaj să fure și mai mult. Va angaja tot mai multe rude, prieteni și va crea o întreagă rețea de hoție. Desigur, există și excepții de la regulă, când se văd rezultatele și nu apar probleme de integritate, dar aceste cazuri sunt extrem de rare în politica noastră.

Istoria ar fi arătat diferit dacă George Washington ar fi acceptat propunerea din scrisoarea Newburgh de a deveni rege. Aceasta i-a fost trimisă în 1782 de Nicola Lewis, spre sfârșitul Războiului de Independență. Acest război avea ca scop câștigarea independenței, fără a fi propusă o formă clară de conducere după aceea. Un ideal, așa imperfect cum a fost, a fost pus pe hârtie când a fost scrisă Constituția Statelor Unite ale Americii. A fost scrisă și prezentată în septembrie 1787, a fost ratificată în iunie 1788, dar a intrat în vigoare abia în martie 1789. Da, a fost nevoie de secole pentru a repara nedreptăți precum sclavia, dreptul femeilor și a negrilor de a vota, dar a fost un început în demersul democratic. 27 de amendamente au fost adoptate între 1791 și 1992, 10 dintre acestea (numite și Bill of Rights) fiind adoptate chiar la 4 ani după scrierea constituției.

Washington, primul președinte al Americii, a refuzat să mai candideze după două mandate, deși ar fi avut dreptul legal. A stabilit un precedent nescris de limitare la două mandate prezidențiale care a funcționat până la Franklin D. Roosevelt. Acesta a câștigat patru mandate, murind în aprilie 1945, ultimul an al celui de-al Doilea Război Mondial. Amendamentul 22 a fost adoptat în 1951 pentru a limita funcția prezidențială la maxim două mandate (8 ani). Discuția despre limitarea mandatelor Congresului american încă n-a reușit să fie adoptată, dar e posibil să devină unul dintre amendamente cândva.

Esența democrației nu este doar reprezentativitatea, ci și limitarea și separarea puterilor cât mai mult. Fără înțelegerea corectă a naturii rele a omului ahtiat după putere și control nelimitat democrația nu ar fi existat. Și cei mai bine intenționați oameni pot ajunge orbiți de putere cu trecerea anilor în funcții influente. Istoria ne arată că nu de puține ori popoarele au ajuns să schimbe un despot cu un alt despot. Puterea trebuie limitată, separată, ținută în echilibru și în șah continuu.

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close