Cea mai mare bucurie a unui păstor – devoțional din Luca 10

Cei șaptezeci de ucenici care fuseseră trimiși de Domnul nostru pe câmpul de misiune se întorc plini de încântare și pun pe masă un raport misionar de invidiat: „Doamne, chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Tău!” (vezi v. 17). Domnul nostru le împărtășește bucuria și confirmă autenticitatea lucrării lor. Într-adevăr, lucrările minunate pe care aceștia le făcuseră fuseseră înfăptuite prin autoritatea Lui: „Iată că v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va putea vătăma” (vezi v. 19). „Totuși!” Da, apare acest „Totuși!” Un corectiv, un semn de avertisment la care am face bine să luăm aminte: „Totuși să nu vă bucurați de faptul că duhurile vă sunt supuse; ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri” (vezi v. 20). Cu alte cuvinte, temeiul bucuriei ucenicilor nu ar trebui să fie succesul răsunător pe care l-au avut în lucrare, ci faptul că sunt mântuiți! Aceștia nu ar trebui să își lege bucuria și mulțumirea de confirmarea supranaturală a Evangheliei, ci de faptul că au ei înșiși parte de această Evanghelie salvatoare.

Care ar trebui să fie și să rămână cea mai mare bucurie a păstorului? Faptul că este mântuit, „că și numele lui este scris în ceruri”! Da, eficiența lucrării pe care o facem trebuie să ne preocupe. Da, este cel mai legitim lucru ca progresul lucrării în care suntem angrenați să genereze mulțumire. Bucuria și satisfacția noastră ultimă însă sunt ancorate în salvarea noastră, în propriul statut de copii ai lui Dumnezeu și de cetățeni ai cerului.

De ce este important acest lucru?

În primul rând, pentru că în lucrare vin uneori vremuri grele. Vremuri când lucrurile par să stagneze și chiar să se degradeze. Când numărul convertiților este mic, iar apatia celor din adunare, maximă. Dacă ne legăm semnificația ultimă de succesul lucrării, astfel de vremuri ne vor face să ne prăbușim sub greutatea disperării.

În al doilea rând, pentru că în lucrare vin uneori vremuri bune. Vremuri când mulți se întorc la Domnul, proiectele începute merg strună și altele noi sunt puse pe picioare. Dacă ne legăm semnificația ultimă de succesul lucrării, astfel de vremuri ne vor face să ne prăbușim, sub greutatea mândriei.

A te bucura de mântuirea ta mai mult decât de orice înseamnă a spune „nu” disperării: semnificația ultimă nu depinde de ceea ce reușești pe ogor, ci de ceea ce ești în Hristos. A te bucura de mântuirea ta mai mult decât orice înseamnă a spune „nu” mândriei: și în această situație, semnificația ta ultimă nu depinde de succesul de pe ogor, ci de ceea ce ești în Hristos.

În al treilea rând, pentru că bucuria pentru propria-ți mântuire îți va oferi vitalitatea și prospețimea de care ai nevoie în predicarea Evangheliei. Nimic nu te va înflăcăra mai mult în transmiterea veștii bune ca faptul că și tu erai pierdut, erai sortit pierzării veșnice, dar acum te îndrepți către Cer.

În al patrulea rând, pentru că aceasta te va motiva să veghezi asupra vieții tale. Conștientizarea constantă a faptului că ești un păcătos mântuit prin har te va smeri și te va determina să îți trăiești viața cu teamă, dependent de harul care te-a mântuit. Prea mulți slujitori au alunecat și au căzut tocmai în momentul în care au început să se socotească un fel de soldați invincibili.

Da, dragi slujitori, în timp ce ne minunăm de oamenii care se întorc la Domnul, să ne facem timp, cât mai des, să ne minunăm că ne-am întors noi înșine. Într-un sens, succesul e facultativ. S-ar putea ca Domnul să te lase să slujești în locuri și circumstanțe dificile, unde lucrurile progresează greu, iar succesul să fie o raritate în slujirea ta. Succesul e facultativ. Mântuirea, nu!