Read it Later
You did not follow anybody yet.

Deoarece există atât de multă confuzie și învățături greșite despre rai și iad, vom începe prin a analiza unele dintre cele mai întâlnite concepții greșite despre ambele locuri. Ca întotdeauna, ne dorim să contracarăm ideile false despre aceste doctrine cu adevărul Scripturii. Cele mai întâlnite concepții greșite despre rai și iad au de-a face cu natura și scopul acestora. Apoi, circulă multe idei false despre cum va fi și ce se va întâmpla în aceste locuri, însă Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă o imagine clară în ambele cazuri.  


Raiul

 

Câteva concepții greșite despre rai sunt:

 

Raiul este un loc spiritual, nu unul material. Aceasta este o situație puțin complicată, deoarece există un sens în care raiul – așa cum există în prezent – este un loc spiritual. Este un loc real (Isus este acolo în trupul Său înviat!), dar credincioșii care au murit sunt cu Isus doar în spirit, deoarece învierea nu s-a întâmplat încă. Dar raiul despre care vorbim – cel care va dura pentru eternitate – va fi un loc cât se poate de material. Creștinii vor locui în acest loc având trupuri înviate. Cu alte cuvinte, raiul nu va fi doar rai; va fi un cer nou și un pământ nou.

 

Raiul va fi plictisitor. Această concepție derivă din zugrăvirea raiului ca fiind un loc cu nori, îngeri și harpe. Dacă destinul nostru etern ar fi să stăm pe nori întreaga zi cântând la harpă, ar fi cu siguranță plictisitor. Raiul, însă, va fi o existență eternă de bucurie, sărbătoare și creștere în cunoștința lui Dumnezeu și a noii Sale creațiuni. Nu va fi nimic plictisitor!

 

Iadul

 

Trei concepții greșite des întâlnite despre doctrina și realitatea iadului sunt:

 

Iadul este locul unde domnește Satan. Adeseori în literatura populară, filme și desene, Satan (de obicei prezentat ca având coarne și furcă) domnește peste toți oamenii aflați în iad. Această portretizare este de obicei destul de blândă, Satan fiind un fel de supraveghetor al oamenilor aflați în iad. Cu toate acestea, Biblia este clară când afirmă că Satan nu va avea niciun loc special nici în eternitate, nici în iad. Apocalipsa 20 spune că Satan va fi aruncat în iazul de foc; el, de asemenea, va suferi pedeapsa eternă a mâniei divine din cauza răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu și a urii față de copiii Săi.

 

Iadul este un loc al distrugerii, nu al pedepsei. Adesea, pentru a face conceptul de iad să pară mai acceptabil, oamenii spun că iadul nu este o pedeapsă, ci o distrugere. Cu alte cuvinte, ei încearcă să argumenteze că Biblia prezintă iadul ca fiind pur și simplu moartea finală a celor care-L resping pe Hristos. Nu asta ne învață Biblia. Isus și mulți dintre apostoli folosesc sintagma “pedeapsă veșnică” pentru a descrie iadul. Biblia învață în mod clar că există o pedeapsă eternă și conștientă pentru cei care-L resping pe Isus Hristos.

 

Oamenii din iad vor primi o a doua șansă. În literatura și gândirea populară există tendința de a crede că ușile iadului sunt încuiate pe dinăuntru, că până și oamenii din iad vor avea șansa de a se pocăi și de a se întoarce la Isus. Biblia nu ne învață acest lucru, ci spune că fiecare om trăiește o singură dată, după care va sta în fața lui Dumnezeu pentru judecată (Evrei 9:27). Toți vom fi judecați în veșnicie pe baza a ceea ce facem cu Cristos în această viață și nu va exista o a doua șansă.

 

Ce este raiul?

 

Să examinăm cu atenție atât raiul, cât și iadul. Ce este raiul? Ce este iadul?

 

Să ne uităm la Luca 23:32-43 cu atenție, concentrându-ne asupra conversației pe care a avut-o Isus cu tâlharul care privește spre El cu încredere și credință. Observați ce îi spune Isus și ce înseamnă aceasta pentru raiul din prezent și din viitor. Comparând acest pasaj cu altele din Biblie, observăm că există o modalitate de a vorbi despre raiul de acum și o modalitate de a vorbi despre raiul din viitor.

 

Raiul în prezent. Bazându-ne pe ceea ce vedem în Scriptură, raiul în prezent este un loc real unde locuiește și domnește Dumnezeu, avându-L la dreapta pe Domnul Isus înviat. Faptul că Isus i-a putut spune tâlharului crucificat alături de El că va fi în “rai” “astăzi” (Luca 23:43) ne relatează că există un loc numit rai, unde oamenii lui Dumnezeu merg atunci când mor. Știm că cei care merg în rai acum nu au încă trupurile de slavă; Pavel ne spune că trupurile în carne și oase a celor care mor așteaptă în pământ învierea din morți (1 Corinteni 15). Însă Biblia subliniază că atunci când credincioșii mor, ajung imediat cu Isus în rai.

 

Astfel, raiul în prezent este un loc real, separat de acest pământ. Sufletele credincioșilor sunt acolo, în prezența lui Isus, așteptând învierea trupurilor lor la o stare de slavă.

 

Raiul în viitor. În viitor, după înviere, raiul va fi un loc, însă foarte diferit de cel din prezent. Apostolul Petru ne spune răspicat că pământul “cu tot ce este pe el va arde” (2 Petru 3:10) și nu va mai exista. Ioan ne spune că Dumnezeu va face un cer nou și un pământ nou, un loc unde oamenii lui Dumnezeu să locuiască pentru eternitate cu El (Apocalipsa 21). Acest cer nou și pământ nou nu vor mai fi separate așa cum sunt acum, ci vor fi una. Dumnezeu va locui în mijlocul oamenilor Săi, iar credincioșii vor umbla, fugi, se vor închina și vor sărbători în raiul și pământul material, având trupuri înviate și glorificate. Acest cer și pământ nou va fi ca pământul de acum în unele aspecte, însă va fi mai măreț, mai frumos și perfect.

 

Astfel, în viitor, raiul va continua să fie un loc adevărat, însă va însemna cerul și pământul nou unite într-unul singur. Pământul acesta vechi nu va mai exista niciodată.

 

Sunt multe lucruri despre cerul nou și pământul nou pe care Biblia nu ni le spune. Însă Biblia ne spune lucrurile cele mai importante. Speranța creștinilor este că vor trăi pentru totdeauna în prezența lui Isus, închinându-I-se și slujindu-L. Nu va mai fi moarte, durere, lacrimi sau păcat, viața va fi în sfârșit perfectă și bună.

 

Ce este iadul?

 

Îndreptându-ne atenția de la rai spre iad, trebuie să ne amintim că acesta nu este un subiect pe care să-l tratăm cu superficialitate. Trebuie să tratăm cu seriozitate ceea ce ne învață Biblia despre iad, deoarece scoate în evidență gravitatea păcatului și marea sfințenie a Dumnezeului Creator. Orice discuție despre iad ar trebui să motiveze creștinii să ducă mesajul Evangheliei oamenilor care încă nu-L cunosc pe Isus.

 

Luați în considerare pasajul din Matei 25:31-46, unde Isus descrie judecata finală care va avea loc când El se va reîntoarce. Luați aminte la ceea ce spune Isus despre pedeapsa veșnică a iadului în versetele 41 și 46. Cuvintele Lui ne învață despre iad și avertizează oamenii să-I răspundă cu credință și ascultare.

 

Ce ne învață Biblia despre iad, acest loc de pedeapsă a celor care îl resping pe Dumnezeu și mântuirea prin Isus Cristos?

 

În primul rând, Biblia ne spune că iadul este un loc. Matei 25 vorbește despre “focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 35:41). Isus vorbește despre un loc al pedepsei unde va fi aruncat Satan și oamenii care nu Îl urmează pe Isus. Ioan vorbește despre “iazul de foc și de pucioasă” în care va fi aruncat diavolul (Apocalipsa 20:10).

 

În al doilea rând, Biblia spune că iadul este un loc al “pedepsei veșnice” pentru cei care au păcătuit împotriva Dumnezeului infinit de sfant. Aceasta este exact fraza pe care Isus o folosește în Matei 25:46, iar El folosește expresii similare și în alte locuri din Evanghelii. Nu există nicio sugestie în Scriptură că iadul ar fi altceva decât o judecată finală și veșnică pentru Satan și toți cei care resping oferta de mântuire prin Isus Hristos. Nu este o distrugere finală sau un simplu sfârșit al existenței.

 

În al treilea rând, Biblia învață că iadul va fi un loc în care nimeni nu va experimenta harul și dragostea lui Dumnezeu față de poporul Său. Cei din iad vor cunoaște prezența lui Dumnezeu într-un fel, dar vor experimenta mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului fără a avea parte de harul și iubirea Sa. Deci, există și o înțelegere foarte reală în care iadul va fi o separare eternă de Dumnezeu – de toată bunătatea, harul și iubirea Sa. Chiar și cei care nu-L cunosc pe Isus astăzi nu își pot imagina pe deplin o existență fără harul și prezența lui Dumnezeu; viața pe acest pământ este plină de harul lui Dumnezeu în fiecare zi. Chiar și faptul că avem suflare și viață este un exemplu al harului al lui Dumnezeu, pe care El îl dă tuturor oamenilor. Iadul, însă, va fi experimentarea mâniei lui Dumnezeu fără prezența Lui plină de har și bunătate. Va fi o tortură eternă.

 

Ar trebui să ne fie dificil să vorbim despre aceste adevăruri grave fără ca lacrimile să ne apară în ochi și inimile noastre să fie mișcate pentru a  împărtăși Evanghelia lui Isus Cristos cu cei care încă nu-L cunosc. Așa cum am văzut în capitolele anterioare, Petru ne amintește că Dumnezeu așteaptă cu răbdare să aducă judecata Sa finală asupra acestei lumi, pentru că dorește ca mai mulți oameni să se pocăiască și să se întoarcă la Isus (2 Petru 3:9). Ai vrea să fi parte a lucrării de mântuire a lui Dumnezeu astăzi? Ai fi curajos să împărtășești mesajul etern plin de viață al lui Isus Cristos cu cei din jurul tău?

 

Jon Nielson, Crossway

 

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close