Read it Later
You did not follow anybody yet.

“De ce a trebuit să aflu de la altcineva?”. Îmi amintesc privirea soției mele când a întrebat asta la câteva momente după ce a ajuns acasă. Așteptam de săptămâni întregi să primim vești despre o potențială schimbare de loc de muncă care putea avea un impact pozitiv asupra familiei noastre. În sfârșit, primisem răspunsul și, în entuziasmul meu, l-am sunat mai întâi pe amicul meu pentru a-i împărtăși vestea cea bună. Trebuia să spun cuiva! El cunoștea situația mea și s-a bucurat pentru mine, fiind la fel de fericit să o felicite pe soția mea când a trecut pe la biroul său mai târziu în cursul zilei. Din nefericire pentru el, habar nu avea că soția mea era încă în necunoștință de cauză. Încă nu-i spusesem vestea cea mare. A urmat o tăcere stânjenitoare când amândoi și-au dat seama că alesesem să îi spun unui prieten noutățile mele importante înainte de a-i spune soției mele.

Să te destăinui altcuiva înaintea soției tale poate cauza o mulțime de probleme. Atunci când alegem să ne construim viața cu cineva, alegem, de asemenea, să trecem cu persoana respectivă prin dificultăți și să le rezolvăm împreună, ca o echipă. Iată 4 lucruri pe care trebuie să le vorbești prima dată cu soția ta:

1. “Nu sunt mulțumit la muncă.”

Pentru un bărbat căsătorit, când și ce decizi să lucrezi are un impact atât asupra ta, cât și asupra familiei. Locul de muncă vă afectează timpul, venitul și programul. Dacă munca începe să te enerveze, soția ta trebuie să știe prima. Ea este cea care va fi afectată cel mai mult de deciziile tale legate de carieră. Acest lucru nu înseamnă că prietenii sau colegii de muncă nu te pot sfătui sau că nu ar trebui să aibă nicio influență asupra deciziilor tale, dar comunică mai întâi cu soția ta despre obiectivele, dorințele și preocupările tale profesionale. Ea va trebui să trăiască cu consecințele lor.

2. “Mă lupt cu …”

Fiecare bărbat se luptă cu ceva, dar nu toți bărbații își împărtășesc lupta. Unii bărbați cred că simplul fapt de a se confrunta cu dificultățile vieții fără a fi vulnerabil este semn de masculinitate sau rezistență. Dar, în cele din urmă, a ține toată greutatea pe umeri îi va zdrobi chiar și pe cei mai puternici bărbați. Dacă te simți copleșit, deprimat sau anxios, spune-i soției tale. Ea va înțelege și va simpatiza cu problemele tale. Dacă simți presiune la serviciu și totul începe să fie prea dificil, spune-i mai întâi ei. Dacă te simți jignit de soția ta și ești tentat să te descarci în fața unui prieten, mergi mai degrabă la ea și explică-i cum te-au făcut să te simți cuvintele sau acțiunile ei. Probabil că este dureros pentru ea să vadă cum cineva pe care îl iubește se chinuie. Vorbește cu ea. Nu-ți fie teamă să comunici cu soția ta.

3. “Copiii mă epuizează.”

Creșterea copiilor necesită mult timp și atenție. Evenimentele școlare, sporturile și alte activități pot împovăra un părinte. Pe măsură ce copiii cresc, problemele lor și reacțiile lor la ele vor deveni mai dramatice. Asta poate deveni epuizant. Tu și soția ta sunteți părinți ca o echipă. Sprijiniți-vă unul pe celălalt atunci când vă simțiți epuizați. Vorbiți despre bucuriile de a fi părinți împreună. Găsiți partea bună într-o situație dificilă. Întreab-o pe soția ta despre un moment în care copiii i-au provocat stres și vezi cum a făcut față. Comunică cu soția ta despre cum te simți. Este posibil ca și ea să se simtă la fel.

4. “Vreau să fac o schimbare radicală în viața mea”.

Vrei să îți schimbi cariera? Te gândești să te muți cu familia? Acestea nu sunt lucruri pe care să le discuți mai întâi cu amicii. Ce se întâmplă dacă soția ta nu este interesată de această potențială schimbare drastică? Dacă ea crede că schimbarea locului de muncă sau mutarea ar fi problematice pentru familia ta? Aceste schimbări drastice în viață contează pentru mai mulți oameni, nu numai pentru tine însuți. Discută-le mai întâi cu soția ta și cântărește argumentele pro și contra. Este posibil ca ea să fie la fel de deschisă la această idee ca și tine. S-ar putea să o deteste. Oricum ar fi, trebuie să discutați amândoi despre posibilele schimbări.

Un text de Bobby Lewis pentru All Pro Dad

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close