27 Ianuarie – Ziua Internațională a Holocaustului!

Astăzi este Ziua Internațională a comemorării victimelor Holocaustului! Am citit titluri dedicate acestui subiect și am fost întotdeuna fascinat să aflu povestea unor supraviețuitori ai infernului nazist. Mă voi limita să relatez pe scurt istoria a doi supraviețuitori. I-am ales pe aceștia pentru că ambii și-au relatat patimile îndurate în lagăr prin prisma iertării: Eva Mozes Kor și Simon Wiesenthal.

Eva Mozes s-a născut într-un sat din județul Sălaj. La vârsta de 10 ani, ea și Miriam, sora ei geamănă, au ajuns la Auschwitz, într-un program de experimente medicale pe gemeni, coordonat de îngerul morții, doctorul Mengele. Povestea vieții ei a fost prezentată într-un documentar din 2006, Forgiving Dr. Mengele. Eva relatează momentul în care a ajuns la Auschwitz. A fost separată de tatăl său și de cele două surori mai mari care au dispărut apoi în mulțime pentru totdeuna! Mama ei a fost smulsă de un soldat nazist de lângă ea și sora ei: „mama avea mâinile întinse spre noi. Era atâta durere în ochii ei…, e ultima imagine pe care o am cu privire la mama mea”. După zeci de ani, Eva a rostit iertarea lui Mengele ca și cum acesta ar fi fost de față: „am citit cu glas tare 20 de cuvinte dezgustătoare care m-ar fi făcut să cred că Meangle e acolo în cameră. Apoi, la final am spus: cu toate acestea, te iert”! Ea mărturisește că după acest act a descoperit în mod surprinzător că viața a început să i se schimbe: „am iertat ca să mă vindec pe mine însumi, am descoperit că am puterea să iert. După 50 de ani eram cu adevărat liberă, liberă de Auschwitz și de Mengele. Iertarea nu e nici mai mult, nici mai puțin decât autovindecare”. Ea l-a adoptat formal pe Reiner Hӧss, nepotul lui Rudolf Hӧss, comandantului SS al lagărului de la Auschwitz, care a condus lagărul în perioada în care ea și sora ei au fost închise acolo.

Simon Wiesenthal a fost un alt supraviețuitor al Holocaustului. Cartea sa, The Sunflower: On the Possibilities and Limits of Forgiveness e scurtă, dar extrem de provocatoare. Simon, un arhitect evreu, ajunge într-un lagăr nazist! Este adus în faţa unui soldat SS, Karl, de doar 21 de ani, aflat pe patul de moarte. Karl nu poate muri pentru că are un coşmar. Îi mărturiseşte lui Simon că a participat la un masacru în Ucraina, vreo 200 de evrei, inclusiv copii şi mame, îngrămădiţi într-o clădire pe care au incendiat-o: „La etajul doi, prin geam, am văzut un bărbat care avea în braţe un copil… hainele lor erau deschise la culoare. Lângă el o femeie, cu siguranţă soţia lui. Cu mâna rămasă liberă el a acoperit ochii copilului şi apoi s-a aruncat în stradă. La câteva secunde acelaşi gest l-a făcut şi soţia lui. Soldaţii au mitraliat pe toţi cei care s-au aruncat de la ferestre. Nu pot uita faţa acelui copil… era cu părul şi ochii negri… Îi văd în faţa ochilor mei, îmi fac cu mâna…, tu eşti evreu… vreau să-mi cer iertare. Mă poţi ierta? Vreau să mor în pace, aceasta e mărturisirea mea…”.

Fără să scoată un cuvânt, Simon a ieşit din cameră. A fost văzut de Karl ca un reprezentant, un simbol al altor evrei. El spune că nu poţi acorda iertarea, dacă nu tu ai fost victima. Finalul cărţii e provocator: „Acum că ai citit acest episod trist şi tragic al vieţii mele, ai putea mental să te pui în locul meu şi să-ţi pui această întrebare: «Cum ar fi trebuit să procedez?». Apendicele cărții conține mai multe răspunsuri, pe care le-au dat personalități ale vremii la întrebarea lui Siomon.

Cartea surprinde faptul că nimeni nu poate în mod reprezentativ să acorde iertare în locul victimei! Unii nu cer niciodată iertarea, alții nu o oferă, dar…. până şi Simon e urmărit mai apoi de imaginea soldatului care imploră iertare. Și totuşi, Scripturile ne spun că Cristos ne-a reprezentat pe noi în faţa Tatălui şi putem prin El să fim iertaţi. Există o iertare substitutivă!