Read it Later
You did not follow anybody yet.

Sîntem căsătoriți de 30 de ani. În iulie 1991, în plină criză economică, ne-am căsătorit fiind foarte tineri. Doi copii, eu aveam 20 de ani, ea, 21. Ne-am întîlnit prima oară în 1985 și, cu toate că eu nu cred în ”dragoste la prima vedere”, mie așa mi s-a întîmplat. Am văzut-o și mi-am spus: ”Aceasta ESTE soția mea!” În acești 30 de ani am adunat multe, foarte multe bucurii, dar și cîteva păreri de rău, nostalgii în sensul etimologic al cuvîntului (dureri ale reîntoarcerii). Sîntem foarte fericiți, a fost aproape perfect (cel puțin în ce o privește pe ea) dar, dacă aș avea un fel de mașină a timpului, m-aș întoarce să schimb cîte ceva, ca să fie mai mult ca perfect! În alte texte am enumerat mai multe astfel de păreri de rău, aș putea scrie cel puțin 30 pentru fiecare an, dar încerc să le restrîng doar la 10 majore:

1. TIMPUL – îmi pare rău că n-am petrecut mai mult timp împreună. Am avut o viață profesională cu multe călătorii. Au fost călătorii în care am fost singur, deși ea ar fi putut fi cu mine. Au fost momente, pe care m-aș fi bucurat să le fi împărtășit împreună. Acum, cînd îmi dau seama că cea mai mare parte din căsnicia noastră se va fi scurs deja, prețuiesc fiecare clipă. Ea calcă rufe? Îmi iau laptopul sau tableta ca să lucrez lîngă ea. Călătoresc undeva mai mult de o zi? Facem eforturile necesare, ne așezăm ultimul copil dormind în carseat și plecăm la 5.30 dimineața, ca să avem încă 4 ore împreună ținîndu-ne de mînă (în sfîrșit avem mașină cu transmisie automată!)

2. DIMINEȚILE – de multe ori am început diminețile împreună. Au fost cele mai minunate, dar în multe ocazii am fugit ca un apucat spre lucrul care oricum m-ar fi așteptat tot acolo. În multe dimineți, în loc să ne deschidem zilele cu zîmbet, așa cum o făceam în primii ani ai căsniciei noastre, mi-am aruncat ochii în telefon sau tabletă să văd ce mai e ”nou”. ”Nimic nou sub soare, ce a fost va mai fi!” Acum am revenit la acel obicei de acum 30 de ani, să ne spunem unul altuia ”bună dimineața” cu un zîmbet.

3. PRÎNZURILE – fiind de multe ori în fugă, am mîncat prin oraș, cu prieteni, deși de multe ori ea m-a așteptat cu masa pusă, ca să mîncăm împreună. Prînzul, nu cina, era pe vremea noastră cea mai importantă masă a românilor. Acum vremurile s-au schimbat. Încercăm să corectăm și să mîncăm împreună. Masa împreună are conotații simbolice. Pînă și Dumnezeu ne invită la o masă eternă, escatologic vorbind.

4. SERILE – serile în care nu ne-am împăcat, dacă va fi fost vreo tensiune între noi, serile în care ne-am culcat bosumflați. Scriptura ne învață să nu apună soarele peste mînia noastră. În 21 mai 2007 aș fi murit în somn. Aș fi murit lăsînd regretele unei discuții neîncheiate în pace.

5. NOPȚILE – nopțile de lucru, nopțile albe, nopți pierdute pentru odihnă și ”cîștigate” pentru scris la diferite proiecte, nopți în care ea s-a dus singură să adoarmă copiii și eu am rămas mult în noapte lucrînd la tot felul de dead-lines, care mi-au uzat trupul și nervii, fiind a doua zi iritabil, cu puțină energie fizică și emoțională și pentru ea și pentru copii.

6. CÎNTĂRILE – am fi putut cînta mai mult. Ea știe foarte multe cîntări din memorie, de la mama ei. Scriptura ne învață să vorbim între noi cu psalmi și cîntări de laudă. Îmi pare rău că n-am cîntat mai mult și n-am învățat mai multe cîntări împreună.

7. COMUNICAREA – am vorbit de multe ori și mult, dar de multe ori am ratat comunicarea autentică, acel tip de con-vorbire, care presupune comuniunea, în care te asiguri că celălalt chiar a înțeles ce intenționezi să îi spui și te asiguri că ai înțeles exact ce vrea să îți spună. De multe ori transmitem informații, vorbim, ca să ne descărcăm, nu ca să aștepăm o reacție de la celălalt.

8. OBIECTELE – obiectele, proprietățile noastre, toate adunate la un loc nu merită un conflict. Un obiect distrus de unul dintre noi, fie acela și obiect de colecție, un lucru rătăcit sau pierdut definitiv, toate acestea fără viață nu pot fi puse în cîntar alături de relația cu cea care este mama copiilor tăi.

9. SĂNĂTATEA – deja începem să plătim chitanțele. Și eu și ea. Ne-am epuizat în multe proiecte, călătorind noaptea, conducînd cu rîndul, ne-am sacrificat sănătatea pentru pricini demne de un preț mai mic. Dacă ne-am putea întoarce în timp, am avea mai multă grijă de trupul nostru. În fond este singurul loc în care sîntem ținuți în gazdă pînă la finalul vieții.

10. VOCEA – îmi pare rău că de multe ori, mai ales în primii ani ai primilor noștri copii, am ridicat vocea în casă, crezînd că astfel voi rezolva mai repede problemele de disciplinare ale copiilor. Nimic mai greșit. Fiecare sîntem responsabili de sonotopul nostru (toate sunetele pe care le producem și prin care ne împodobim sau distrugem preajma). Ca preot al familiei sînt responsabil de ce se aude și cum se aude în jurul meu. Sper, dacă Dumnezeu ne mai dăruiește cîțiva ani de zile împreună, să împuținez regretele, să schimb ce se mai poate schimba și sper ca aceste rînduri să vă fie de folos acelora care abia începeți frumoasa aventură în doi a căsniciei.

Autor: Marius David Cruceru

Sursa foto: Photo by Priscilla Du Preez on Unsplash[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close