Zece ”porunci” referitoare la relația cu adolescenții – partea a II-a

Continuare de AICI

4. Împrieteniți-vă cu ei! Odată cu intrarea în această perioadă dificilă din viața lor, nu mai au nevoie de dădăceala noastră, de corecțiile noastre permanente, de cicăleală, de reamintirea relației de autoritate dintre voi și ei, de faptul că ”noi v-am făcut, de la masa mea mănînci, în casa mea stai”. Toate aceste presiuni sînt inutile și neproductive. Și ei ar dori să schimbați tipul de relaționare, să deveniți prieteni, dar nu știu cum să vă spună, nu știu cum să semnaleze dorința lor de a schimba dinamica relației. Dați-le șansa de a se apropia de voi. Am admirat întotdeauna familiile în care respectul pentru părinți s-a manifestat inclusiv verbal, prin adresări de genul ”matale”, dar am apreciat-o pe mama pentru felul în care s-a apropiat de noi și ne-a lăsat să îi spunem ”tu”, după ce am crescut. Am devenit prieteni, purtînd împreună poveri din ce în ce mai mari, ea fiind văduvă, și asta ne-a legat într-un alt mod în anii adolescenței noastre. Am participat împreună la planurile de cîștiguri, cheltuieli, investiții în casă. De la mama am învățat cum să fac un buget lunar, să evităm împrumuturile, să ne calculăm bine așteptările financiare. De asemenea, m-a luminat cu privire la modul în care o femeie se raportează la relația cu soțul. Mari și bune sfaturi. Unele dintre acestea ne-au salvat căsnicia.

5. Nu vă lăsați provocați! Mai ales în prima parte a adolescenței, foștii noștri copii, actualii noștri viitori adulți își vor redefini marginile, limitele, granițele puse de societate, comunitățile din care fac parte, familie. Nu au învățat încă arta negocierii la rece, astfel că vă vor provoca. S-ar putea să vă treziți cu fiul ras în cap, cu fiica vopsită în albastru, cu un tatuaj temporar, cu o haină șuie, cu șosete de culori diferite. S-ar putea să vă treziți cu aparente crize de isterie, nervi, țipete, uși trîntite, adresări dure. Nu vă lăsați provocați. Rămîneți calmi. Păstrați-vă simțul umorului. Puneți-vă cep la mîine, chiar dacă simțiți că explodați, că fierbeți. Rugați-vă pentru răbdare și îndelungă răbdare. Toate acestea vor trece, își vor aduna mințile de pe drumuri curînd. Încercați să îi determinați cu duhul blîndeții să nu ia decizii iremediabile, să nu își facă pe corp semne pe care le vor regreta mai tîrziu. Încercați să negociați amînarea unor decizii de acest fel: ”lasă că te vei tatua în facultate, așteaptă să termini liceul, te vei vopsi în violet mai tîrziu … ”. Probabilitatea ca acest fel de lucruri să nu se mai întîmple mai tîrziu este extrem de mare.

6. Nu țipați la ei și nu îi loviți cu niciun chip! Din păcate în mediul evanghelic sînt încă părinți care cred că nebunia din inima copilului se scoate cu bîta, cu urlete și țipete. Mulți cred că autoritatea încă rezidă în mulțimea de decibeli pe care îi putem emite. Nu, Scriptura ne vorbește de ”nuiaua certării”, cu accent pe certare, îndreptare, corecție verbală, care, bine administrată, poate fi mai arzătoare decît o nuia. Păstrați-vă calmul și nu ridicați tonul. Veți cîștiga probabil o bătălie, dar veți pierde războiul. Vor învăța repede să își pună căștile în urechi în timp ce voi vorbiți sau să vă trîntească ușa în nas, să iasă din casă și să își închidă telefoanele. Pedeapsa fizică? De neimaginat! Există cazuri în care unii adolescenți să capete îndrăzneala de a riposta. Vă puteți imagina o încăierare în mijlocul familiei, tată cu fiu în fața fraților și surorilor mai mici, în fața mamei disperate? Oh, de cîte ori astfel de conflicte s-au încheiat tragic. ”Mînia este o scurtă nebunie” spune înțeleptul.

Va urma…