Zece conservatori exemplari (5)

La Conrad, intelectul critic viguros se îmbină cu experiența vastă în căile orientului și occidentului. Marele romancier nu întărește iluziile privitoare la socialism, anarhism, feminism, nihilism, liberalism sau imperialism. Dacă Conrad, dușmanul ideologiei, ar scrie azi, cu dificultate și-ar găsi un editor și romanele sale ar fi ignorate de criticii literari din mass-media. Din fericire pentru influența sa, reputația lui Conrad a fost stabilită definitiv înainte ca actuala Sfântă Inchiziție Liberală din publicistică și critică literară să-și instaureze hegemonia neiertătoare. 

Vă aduc la cunoștință, pentru cel de-al nouălea conservator, pe Richard Weaver, pe care l-am cunoscut bine. Potrivit lui Ambrozie din Milano, lui Dumnezeu nu i-a făcut plăcere ca omul să fie salvat prin logică. Richard Weaver ar fi consimțit la aceasta, știind natura omului senzual obișnuit și limitele rationalitatii pure. Și totuși, cu o putere logică superioară, Weaver a efectuat o apărare intelectuală a culturii și a făcut ce a putut pentru a salva ordinea, dreptatea și libertatea față de cei care pervertesc limbajul.

Weaver a murit prea devreme, în camera lui cu pereți vopsiți în negru, într-un hotel ieftin din partea sudică a orașului Chicago. A trăit auster și cu demnitate, sperând ca într-o zi să se retragă în Weaverville din Carolina de Nord, locul său de naștere. El a fost un mic buldog timid, care a detestat mare parte din lumea modernă, având motive întemeiate. Cartea sa succintă, dar puternică “Ideile au consecințe”, publicată în 1948, a fost prima armă folosită de conservatorii americani în rebeliunea lor intelectuală împotriva liberalismului ritualic care a dominat din 1933 și care încă aspiră să domine întreaga națiune. În 1948 eram librar și, recunoscând imediat virtutea cărții “Ideile au consecințe”, am expus cât mai multe copii, le-am vândut pe majoritatea și l-am chemat pe Weaver să vorbească la George Ade Society din Lansing – probabil era prima dată când Weaver fusese rugat să vorbească în afara Universității din Chicago. (Cu toate că nu era un orator prea eficient, într-un an va fi votat ca cel mai apt instructor al Colegiului Universității din Chicago). Dintre filosofi, Platon a fost mentorul lui Weaver, iar dintre oamenii de stat, Lincoln. (Deși se declara un sudist, în politică Weaver era un republican conservator). Astfel de vederi nu l-au făcut pe placul mediului academic, însă a perseverat, câștigând teren cu cea de-a doua carte a sa “Etica retoricii”. Celelalte volume corespunzătoare altor eseuri, publicate postum, au adus o conștiință a adevărului trainic multora care nu l-au citit și nici nu i-au scris vreodată. O consecvență superioară și sinceritate i-a câștigat, într-o anumită măsură, până și pe cei mai ostili critici ai cărților sale. Unii dintre cei mai apropiați prieteni ai săi din Chicago – nu erau mulți la număr – nu-l vedeau, uneori, câte un an întreg. Nu călătorea niciodată, îndura cu stoicism iernile feroce din Chicago, purtând uneori câte două paltoane unul peste altul. O dată pe an mergea la biserică și la o slujbă episcopală. Solemnitatea și misterul ritualului, deși îl atrăgeau profund, îi copleșeau sufletul; un astfel de festin îi ajungea luni de zile. Frugalitatea care era țesută în caracterul său se extindea până și la religia privată.

Niciun om nu a fost mai puțin romantic decât Weaver, și totuși, niciunul mai atașat cu încăpățânare de cauzele pierdute. Nu a cunoscut vanitatea și a disprețuit infatuarea timpurilor moderne. Deși nu a lăsat moștenitori de sânge, moștenitori ai minții s-ar putea să fie mulți și neclintiți.

Ne întoarcem, în sfârșit, către sexul frumos. Am scris cu ceva timp în urmă o carte intitulată “Ghidul femeii inteligente către conservatorism”; ar fi posibil să se alcătuiască o antologie de texte pentru femeile conservatoare, deoarece în ultimul deceniu au apărut multe femei conservatoare eminente. Astfel, pentru cel de-al zecelea exemplu conservator, o desemnez pe Freya Stark, autoarea a câtorva cărți remarcabile de călătorie în Levant și Iran. Domnișoara Stark nu a fost om politic, însă un spirit conservator străbate toate cărțile ei, în special în volumul emoționant de eseuri “Perseus in the Wind” și studiul istoric important “Rome on the Euphrates”. Am început să citesc cărțile domnișoarei Stark (sau ale doamnei Stewart Perowne, cum a devenit ulterior) în anii mei de ședere în Scoția, iar de atunci încoace am venerat-o. Eseul succint “Choice and Toleration” este inclus în The Portable Conservative Reader. Pentru a înțelege cum se destramă o civilizație, nu trebuie decât să citești cu atenție “Rome on the Euphrates”, cu relatările acesteia asupra distrugerii claselor de mijloc ale lumii occidentale prin sistemul de taxare roman, centralizare, birocrație și război nesăbuit. Istoria se repetă, deși întotdeauna cu variații. Trebuie să ne amintim o replică a Freyei Stark, pe care fiecare conservator ar trebui să și-o graveze pe ușiorii ușii – dacă are așa ceva – sau cel puțin în memoria sa: “Toleranța nu-si poate permite să aibă nimic de-a face cu aberația potrivit căreia răul se poate transforma în bine.”

 Ce adunătura diversă de oameni înzestrați cu o turnură conservatoare în gândurile și impulsurile lor! Un orator roman, un împărat roman, un lexicograf, un romancier scoțian, un politician virginian, un pirat din New England, un președinte de cursă cu obstacole, un căpitan de vas romancier polonez, un pustnic de la Universitatea din Chicago și o călătoare în ținuturi antice! Și totuși, aceștia au fost cei care mi-au format mintea conservatoare și diversitatea lor demonstrează îndeajuns ca conservatorismul nu e o ideologie, ci mai degrabă un complex de gânduri și sentimente, un atașament profund față de lucrurile permanente. Întâmplător, am profitat de această oportunitate pentru a-mi aduce omagiul unor personalități importante pe care nu le-am discutat pe larg în cărțile mele, spre rușinea mea: președintele Roosevelt, dr. Weaver și domnișoara Stark. Pe termen lung, traseele națiunilor nu sunt determinate de candidații  pentru guvernare sau de administratorii grandioși ai căror nume sunt scrise cu litere mari în ziare și răsună în studiourile televiziunii și care vor fi uitate, în mare parte, într-un deceniu. Napoleon sau Pitt, Stalin sau Churchill, într-adevăr, pot lăsa urme adânci asupra lumii, bune sau rele. Cu toate acestea, imaginația este cea care guvernează omenirea, astfel încât bărbații sau femeile care schimbă gândirea sau sentimentele sunt adevărații antrenori și zguduitori ai ordinii morale, sociale și civice.

Imaginația conservatoare a celor zece oameni prezentați mai sus a fost angajată în mod curajos pentru a se opune dezordinii care amenință permanent să transforme lumea în haos. Profitând de exemplele acestora, noi, oamenii de la sfârșitul secolului al XX-lea trebuie să ne trezim din apatia Tărâmului Lotușilor, să primim sfaturi cu privire la modul în care putem apăra lucrurile permanente împotriva mâniei dușmanilor ordinii, atât de fiorosi și gălăgioși în zilele noastre; sau, în cel mai rău caz, să salvăm niște fragmente pentru a împiedica ruina noastră.

Russell Kirk, The Heritage Foundation, 1986

Sursa foto: Bettmann / Contributor / Getty Images