Zece conservatori exemplari (4)

Este o caracteristică a temperamentului modern faptul ca în ultimele trei decenii, antologia reprezentativă școlară a literaturii americane nu a găsit loc pentru Hawthorne, deși a rezervat un loc încăpător pentru Walt Whitman – o disproporționalitate care azi, observ, a început să fie remediată de câteva edituri. Antologii și editorii au observat conservatorismul lui Hawthorne, iar democratismul lipsit de fermitate al lui Whitman este destul de evident. Însă Hawthorne, iar nu Whitman, a fost tratat cu mare seriozitate în nivelele superioare de educație și de către criticii literari învățați.

Înțelegând realitatea păcatului, Hawthorne a tratat cu dispreț designul radicalilor pentru perfecționarea omului și societății. Hawthorne a fost cel care – poate vă amintiți – a spus că niciun om nu a fost spânzurat mai îndreptățit decât John Brown din Osawatomie. “Povestea de la Blithedale” a lui Hawthorne dărâmă utopiștii americani, iar povestirea sa “Holocaustul Pământului” ridiculizează efortul activ al radicalilor de a distruge trecutul civilizat. Alături de T.S. Eliot, îl consider pe Hawthorne cel mai emoționant și trainic scriitor american.

Un președinte care luptă și scrie este cel de-al șaptelea exemplu conservator: Theodore Roosevelt. Odată, demult, când bunicul meu și-a dus nepoțelul la cinema, s-a întâmplat să apară pe ecran, pentru câteva momente, fața lui Roosevelt. Bunicul meu a aplaudat zgomotos, însă solitar, spre stânjeneala mea. Dacă aș fi citit “Povești cu eroi din istoria Americii”, scrisă de Theodore Roosevelt și Henry Cabot Lodge, aș fi aplaudat și eu împreună cu bunicul. Bunicul mi-a dăruit un exemplar al cărții nu după mult timp, și am citit-o pe nerăsuflate. Cum am fost însuflețit, la vârsta de doisprezece ani, de schițele lui Roosevelt asupra lui George Rogers Clark, King’s Mountain, capturarea fortului Stony Point, bătălia de la New Orleans, moartea lui Stonewall Jackson, bătălia de Gettysburg, victoria lui Farragut la Mobile Bay și lupta de la Alamo. Când, mai târziu, am vizitat încăperile lui Roosevelt de la Oyster Bay – de unde guverna Statele Unite pe timpul verii, dintr-un birou situat deasupra unei farmacii în intersecția principală a satului – și în Manhattan, a fost ca și cum l-aș fi vizitat pe unul din profesorii mei. Multe alte lucruri scrise de Roosevelt nu și-au pierdut vigoarea. Multe dintre cele făcute de Roosevelt ar trebui făcute din nou și din nou.

Pentru a înțelege cât de conservator era Roosevelt, citiți acel capitol înveninat scris despre el în cartea “Tradiția politică americană și oamenii care au înfăptuit-o”, scris de Richard Hofstadter, un marxist desavarșit, chiar dacă nedeclarat. Luați în considerare pasaje precum următorul: “Creșterea frenetică și expansiunea industrială rapidă care a cuprins America în timpul vieții lui a mărit tensiunile sociale și a lăsat o moștenire de consternare, furie și teamă, care a fost agravată brusc de criza anilor ‘90. Funcția sa psihologică a fost să ușureze aceste temeri printr-o explozie de acțiune pasionată și să le refuleze prin dojana autoritativă a demonilor care le-au stârnit. Întărit și antrenat de lupta lungă cu propriile nesiguranțe, el a fost maestrul terapeut al clasei de mijloc.”

Ce șocant e ca un președinte să fie preocupat de clasa de mijloc! Când Hofstadter îl batjocorește cu o astfel de răutate nevrotică, poți fi destul de sigur că Theodore Roosevelt a fost o forță a binelui.

Russell Kirk, The Heritage Foundation, 1986

Sursa foto: Photo by Library of Congress on Unsplash