“Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit”, a declarat Pavel, “care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru neamuri o nebunie”. Avea dreptate. Nimic nu putea fi mai contra-cultural față de cele mai profunde presupoziții ale contemporanilor lui Pavel, fie ei evrei, greci sau romani. Ideea că un dumnezeu ar putea suferi tortură și moarte pe o cruce era atât de șocantă încât părea respingătoare. Familiaritatea noastră cu narațiunea biblică a răstignirii ne-a tocit mirarea față de divinitatea neobișnuită a lui Cristos. În lumea antică, era de datoria zeilor care pretindeau că conduc Universul să-i sprijinească bunul mers prin aplicarea pedepselor, nu să le sufere ei înșiși.
În prezent, chiar dacă credința în Dumnezeu începe să se stingă în Occident, țările care erau odată recunoscute ca alcătuind lumea creștină continuă să poarte pecetea revoluției de două mii de ani pe care o reprezintă creștinismul. Este motivul principal pentru care noi, cei care trăim în societăți post-creștine, nu punem la îndoială că este mai nobil să suferi, decât să produci suferință. Este motivul pentru care credem că fiecare viață umană are valoare egală. În etica și sistemul meu moral, am acceptat că nu sunt deloc grec sau roman, ci pe deplin și cu mândrie creștin.
Tom Holland, New Statesman
Link către conferință:
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter