Vinerea mare: ocara și blestemul crucii

Accentul evangheliilor nu cade însă pe suferința fizică. Acesteaa aleg mai degrabă să sublinieze ocara crucii, rușinea și batjocura. Dacă privim cu atenție în Scripturi, vom vedea că toți oamenii care interacționează cu Domnul nostru, după arestarea Sa, își bat joc de El. După ce soborul evreilor Îl condamnă la moarte, cei care Îl păzesc îl leagă la ochi, îl pocnesc peste față, provocându-l să ghicească cine a lovit. „Parcă erai un profet,” rânjesc ei. „Profețește! Cine te-a lovit?” Nici Irod nu ratează prilejul de a-l batjocori pe Mântuitorul. Soldații romani își iau și ei partea. „Spuneai că ești împărat? Îți vom face o coroană demnă de un astfel de împărat!” Astfel, împletesc o cunună de spini și I-o îndeasă pe frunte. Mai marii iudeilor stau la cruce și își bat joc. La fel trecătorii. La fel cei răstigniți alături de el (chiar dacă unul își va schimba radical atitudinea). Batjocura și ocara se revarsă peste Cel răstignit în valuri care parcă nu se mai sfârșesc… Rușinea celui condamnat. Rușinea deținutului în haine vărgate, atârnat între doi tâlhari.

Este însă ceva și mai adânc: blestemul crucii. Cel ce era atârnat pe lemn, în viziunea evreilor, era blestemat. Preoții și cărturarii privesc la El și exclamă sarcastic. „Parcă spunea că este Fiul lui Dumnezeu, nu? Să-L scape Dumnezeu, dacă-l iubește…” Cu alte cuvinte, „acuma se vede clar cine ești cu adevărat. Vezi că Dumnezeu nu-ți ajută… ai făcut pe neprihănitul, dar Dumnezeu îți răsplătește acum așa cum meriți… acum vede clar cine ești. Te-a bătut Dumnezeu!” Blestemul celui condamnat. Blestemul celui păcătos, părăsit de Dumnezeu.

Este însă ceva și mai adânc: blestemul crucii. Cel ce era atârnat pe lemn, în viziunea evreilor, era blestemat. Preoții și cărturarii privesc la El și exclamă sarcastic. „Parcă spunea că este Fiul lui Dumnezeu, nu? Să-L scape Dumnezeu, dacă-l iubește…” Cu alte cuvinte, „acuma se vede clar cine ești cu adevărat. Vezi că Dumnezeu nu-ți ajută… ai făcut pe neprihănitul, dar Dumnezeu îți răsplătește acum așa cum meriți… acum vede clar cine ești. Te-a bătut Dumnezeu!” Blestemul celui condamnat. Blestemul celui păcătos, părăsit de Dumnezeu.

Isaia 53 ne oferă răspunsul: ÎN LOCUL NOSTRU. Noi credeam că este lovit de Dumnezeu și smerit. L-am disprețuit. Cu toate acestea, El a purtat osânda și pedeapsa noastră. Rușinea și ocara lui Hristos sunt rușinea și ocara păcatului meu. Rușinea condamnării lui e rușinea condamnării mele, așa cum înțelege la final tâlharul pocăit: „omul acesta n-a făcut niciun rău!” Blestemul îndurat este al meu. Eu eram despărțit de Dumnezeu și așa aș fi fost o veșnicie. Iadul asta înseamnă: despărțire veșnică de Dumnezeu. Acolo pe cruce, Hristos gustă iadul în locul meu.

Crucea. Ocară, blestem care îmi aparțineau mie. Hristos însă m-a împins deoparte și a intrat El în șirul condamnaților. Ce îmi cere mie? Să privesc și să fiu mântuit, așa cum evreii priveau în pustie la șarpele atârnat pe prăjină. Acea privire a credinței care transformă viața și veșnicia mea.

Și mai îmi cere Hristos să mă împărtășesc de acum încolo nu doar cu jertfa Sa, dar și cu ocara Sa. Așa cum spunea Traian Dorz, Hristos îmi face și mie loc pe Cruce. Își împarte crucea cu mine, pentru ca mai apoi să împartă și coroana și domnia

A sosit din nou ziua în care ne amintim că în țărâna blestemată a fost înfiptă Crucea. A fost ridicat blestemul. Viața are sens! Aleluia!