Viața la intersecție … cu Viața

Cum poate fi voia lui Dumnezeu bună, plăcută și desăvîrșită pentru mine, cînd situația în care sînt este rea, neplăcută și handicapantă? Ce bucurie poți avea cînd la fiecare schimbare de vreme simți cum aorta îți crapă în piept și ce desăvîrșit, întreg și să nu duci lipsă de nimic cînd ești pensionabil de boală la 53 de ani?

Știam aceste lucruri. I-am învățat timp de 30 de ani pe studenții mei. Le-am vorbit despre cele două cuvinte pentru viață din limba greacă: ζωὴ și βίοs.

Dacă rămînem la un schematism didactic, dacă apelăm la reducția pedagogică, am putea spune că βίοs se referă la viața biologică și tot ce o întreține pe aceasta (Luca 8:14), la carne, trup, sănătate, vivacitate. ζωὴ este folosit în contextul vieții lăuntrice, pe care o primim din Cristos.

Ispita dualismului este prea la îndemînă, dacă nu am sublinia faptul că teologia creștină vorbește despre trai biologic, adică trupesc, dar în trupuri de slavă și în veacul care va să vie.

În momentul împlinirii tuturor lucrurilor, nu vom trăi descărnați, fără trup, vagabondînd prin univers, spirite fiind, ci vom locui în trupuri slăvite. Sufletul și trupul vor fi reunite. Aceasta este escatologia creștină.

În Evanghelia după Ioan găsim scris: ”În El era viața, și viața era lumina oamenilor.” (Ioan 1:4) Sau ”Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieții – pentru că viața a fost arătată, și noi am văzut-o și mărturisim despre ea și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl și care ne-a fost arătată” (1 Ioan 1:1-2). Ce ne spun aceste texte este că Isus Cristos este Cel care dă sens viețuirii în trup și aici și în veacul care va să vie, viața care vine din El (ζωὴ) nu este înlocuitoare și în opoziție cu (βίοs) viața biologică, ci una prin alta capătă rost.

În spital o perioadă m-am întrebat: ”De ce eu, de ce acum, de ce mie? De ce îmi scurtează Dumnezeu viața tocmai acum cînd sînt cel mai împlinit și fericit, cînd am ajuns la viteza de croazieră, cînd toate lucrurile merg bine, cînd sînt atît de plin de bucuria vieții, acum, cînd mă bucur de rezultate, de tot ce-am făcut și adunat … ”

Apoi m-am uitat împrejur și mi-am dat seama de potopul de miracole pe care l-a făcut Dumnezeu ca să îmi mai dea cîteva zile de pocăință și de apropiere de El și m-a cuprins o stare de mulțumire, de bucurie, de recunoștință, chiar de veselie …

Dintr-o dată din ”ghinionist” am devenit un Eutih (Norocos!), un înviat din morți, un recuperat din groapă, un mort care va mai muri încă o dată, dar cu Sursa Vieții în inimă. Tăierea aparent prematură a vieții mele biologice (βίοs), intersecția violentă cu moartea fizică, toate evenimentele care au urmat apoi, toate mi-au făcut un mare dar: revărsarea Vieții care vine din Cel Mort și Înviat și pe Care Îl cunosc acum mai îndeaproape și mai bine ca niciodată. Mi-a tăiat calea, dar L-am găsit drept Cale. M-a oprit la răscruce, dar L-am cunoscut mai bine ca niciodată drept Adevărul de pe Cruce.

M-am uitat iarăși în jur și n-am văzut oameni mai norocoși decît mine. Toți sînt muribunzi.

Sîntem muribunzi. Sîntem cu toții condamnați. Cu toții așteptăm în mijlocul drumului, în intersecție. Trecem unii pe lîngă alții pentru o vreme. Viețile ni se împletesc sau ni se întretaie. Ajunși în furca drumului, unii sînt la răspîntie, alții sînt la răscruce. La răspîntie îi așteaptă tîlharul cel vechi, la răscruce îi așteaptă Crucificatul. Tîlharul promite viață cu pîine din pietre, zbor din streașina Templului și bogățiile cetății pămîntești. Crucificatul ne omoară cu El pe cruce, ne zdrobește pentru a ne naște din nou la adevărata Viață. Ne taie viața, ca să ne dea viața, ne ologește, ca să fim întregi, ne schilodește ca să fim fără cusur, ne amputează ca să fim desăvîrșiți și să nu ducem lipsă de nimic. Ne taie viața (βίοs) în două, ca să ne dea Viața (ζωὴ) din El.

Viața la intersecție cu ce, pentru că viața se intersectează cu tot … în viață. Viața este întretăiată, precum oala este tăiată de ața olarului de naștere. Venim în viață prin naștere, apoi viața noastră ajunge în furca-drumului cu viețile altora, ale tuturor relațiilor din viața noastră, bunici, părinți, frați, surori, fii și fiice. Viața apoi se întîlnește cu altă viață în căsătorie și se împletește pentru cîteva decade cu viața celei/celui care a devenit una cu tine … viața se duce spre răspîntie cu boala și apoi la răscruce cu moartea, pentru a face crucea-drumului iar cu Însăși Viața.