Viața e menită să fie trăită

Oh, dacă ai putea pune un cap în vârstă pe umeri tineri — cât de diferită ar fi fost viața. Gândește-te, gândește-te cu adevărat, la ce decizii luai, ce căi alegeai, ce inimi frângeai — dacă ai fi știut atunci ce știi acum. Dar viața nu e o poveste pe care o poți reciti și schimba pe alocuri. Trecutul rămâne trecut, neschimbat, și nepăsător față de  rugămințile tale.

Viața — ești  pus pe o bicicletă înainte de a ști să-ți ții echilibrul. Ai căzut de atâtea ori și alții au suferit în urma căzăturilor tale. Nu știai încotro să mergi. Și totuși, acum, tocmai când înveți să mergi în direcția corectă, cât de crud ți se pare să ajungi la capătul trotuarului. De ce învățăm să profităm în cele din urmă  din plin de vară doar în zilele de toamnă blândă?

Unde era pastorul să te învețe atunci: „Adu-ți aminte de Creatorul tău în zilele tinereții tale, înainte să vină zilele rele și să se apropie anii despre care vei spune: ‘Nu mai am nici o plăcere în ei’” (Eclesiastul 12:1)? Vocea sa profetică a vorbit prea încet și totul a trecut atât de repede. Dacă ai putea doar să te întorci și să trăiești din nou; de data aceasta lucrurile ar fi diferite.

Învață-ne să ne numărăm bine zilele                                

Cât de vital este pentru noi să ne rugăm împreună cu psalmistul? „Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt!” (Psalmul 39:4)

Cât de necesar este să „cunoaștem sfârșitul” înainte de a ajunge acolo? Cât de folos este să „măsurăm zilele” înainte de a le consuma? Cât de vital este să simțim că suntem trecători să fie prea târziu?

Cine ne va învăța să ne numărăm zilele? Oamenii ne flatează și ascund sfârșitul de noi. Conspirăm, înșelându-ne pe noi înșine, zei printre muritori. Satana încă șerpuiește, „Cu siguranță nu veți muri” (Geneza 3:4). Lumea ne convinge că nu există nimic în afara vieții pe care o vedem aici și acum. Cine ne va învăța despre sfârșitul neplăcut pe care-l dorim uitat? Cine ne va spune adevărul pentru a ne face înțelepți?

O, Doamne, învață-mă sfârșitul meu! Fă-mă să cunosc sfârșitul tuturor ființelor pentru binele sufletului meu. Adu-mi aproape sicriul; lasă-mă să-mi citesc piatra funerară. Lasă să mă înconjoare norii acelei zile, arată-mi cât de întunecată este tăcerea din mormântul unde voi fi pus. Acolo, lasă-mă să gândesc. Acolo, lasă-mă să învăț. Căci „mai bine este să mergi într-o casă de jale decât să mergi într-o casă de petrecere, căci acesta este sfârșitul tuturor oamenilor, și cine trăiește va pune la inimă lucrul acesta” (Eclesiastul 7:2).

Îngroapă-mă, Doamne — aruncă pământ peste aspirațiile mele, visurile mele, viața mea — și apoi dezgroapă ce este demn, ce este adevărat, ce este bun, ce este frumos, ceea ce este plăcut în ochii Tăi. Eu nu sunt decât un vis, o umbră, un fir de iarbă suflat de vânt. Arată-mi moartea pentru a mă învăța viața!

Rugăciunea celor vii

O, Doamne, în școala Ta, învăț să-mi măsor existența — nu conform altora, ci conform Ție.

„Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână şi viaţa  mea este ca o nimica înaintea Ta.  Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine!” (Psalmul 39:5)

În școala Ta, învăț să cântăresc această viață și deșertăciunea bogățiilor ei.

 „Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori şi nu ştie cine le va lua.” (Psalmul 39:6)

În școala Ta, învăț să îmi temperez toate celelalte speranțe.

Și acum, Doamne, pentru ce mai aștept? [Speranța mea este în . . . aceste relații, lucruri, realizări? Nu.] Speranța mea este în Tine (Psalmul 39:7).

Tu mă disciplinezi, mă corectezi, îmi distrugi mirajele pe care le confund cu bucurie și mă conduci spre viața în Tine. Oh, învață-mă micimea zilelor mele! Trimite norul Tău ziua; strălucește focul Tău noaptea. Condu-mă în siguranță prin această țară întunecată și mohorâtă, acest cimitir. Învață-mă să trăiesc cât timp sunt în viață. Du-mă la sfârșitul vieții, ca să pot învăța să trăiesc această viață în așteptarea vieții cu Tine.

Petreceți timp cu moartea

Ne rugăm aceasta Domnului nostru pentru că El trebuie să ne învețe cum să măsurăm zilele pe care ni le dă. Dar trebuie să ne măsurăm viețile prin meditație și rugăciune. Practic, John Bunyan, acea călăuză  a credinței, ne sfătuiește să locuim mai aproape de moartea noastră.

Este convenabil să concluzionezi că mormântul este casa ta și să îți faci patul o dată pe zi în mormânt.  Nebunul pune ziua cea rea departe, dar omul înțelept o aduce aproape. Mai bine să fii pregătit să mori cu șapte ani înainte ca moartea să vină, decât să îți lipsească o zi, o oră, un moment, o lacrimă, un oftat trist la amintirea vieții trăite în mod lipsit de înțelepciune. (Cristos, un Mântuitor Complet, 221)

Problema noastră nu este că moartea vine prea repede, ci că o vizităm prea rar. Cititorule, ești pregătit să mori? Conclude acum, tânăr, bătrân, om de vârstă mijlocie: Mormântul este casa ta. Plata păcatului tău este moartea; trebuie să te întorci în țărână. Dar nu te opri aici, căci sufletul tău nu se oprește aici. Trebuie să privim cu toții dincolo de moarte. Ce se află dincolo pentru tine? Ce destinație finală aduce moartea, dacă nu zborul tumultos? Viața eternă sau moartea veșnică? Este moartea un câștig sau distrugere totală?

Ziua de azi

Lasă acest gând să fie un impuls pentru schimbare. Gândește-te câte zile au trecut deja fără să le simți, fără să le guști, fără să le prețuiești. Viața a fost mai degrabă o serie de evenimente  care au avut loc și s-a întâmplat să fii și tu prezent sau e ceva ce ai ales să trăiești în mod intenționat — cât mai rămâne? Poate nu prea mult. Singura viață pe care am avut-o de trăit în această lume — cât de iresponsabil am trăit-o înaintea Creatorului nostru. Tinerețea este risipită de cei tineri, poate pentru că moartea este risipită de cei tineri. Viața, atât de valoroasă; noi, atât de nesăbuiți.

Cu toate acestea, gândește-te mai mult. Cu toate zilele risipite și prost gestionate, realizează potențialul timpului rămas. Dacă ești suficient de tânăr să citești aceste cuvinte, ești suficient de tânăr să speri.

Multe se pot întâmpla într-o zi. Astăzi, poți suna o persoană dragă cu care nu ai vorbit de ani de zile. Astăzi, poți oferi iertare, reconstrui vechi punți, vindeca căsătorii cicatrizate. Astăzi, putem alege ce este corect în locul a ceea ce este ușor. Astăzi, putem mărturisi un păcat pe care l-am ținut secret atât de mult timp. Astăzi, războaiele pot înceta, mari inițiative pot lua viață, treziri spirituale pot izbucni, reforme pot începe, vieți se pot schimba.

Astăzi, Isus Cristos poate pune mâinile Sale pline de cicatrici peste un trecut ireparabil și îl poate îndrepta, îl poate revendica. El salvează cu putere sufletele atât timp cât putem spune astăzi: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile ca în ziua răzvrătirii” (Evrei 3:7-8). El va lua viața ta risipită și ruinată. El încă poate face ceva frumos din ea. În pământul sterp, pot încă crește flori.

În ultimele clipe ale acestei zile, poți auzi prin credință: „Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în paradis” (Luca 23:43). Astăzi, poți descoperi scopul tuturor zilelor: Isus Cristos. Privește-L pe Cristos, umple-ți sufletul de Cristos, și toate zilele pe care le-ai risipit Îi vor fi  încredințate, iar zilele tale viitoare vor fi sub îndrumarea Lui. 

Răscumpărătorul zilelor

Cineva a mers înaintea ta la sfârșitul zilelor tale, în moarte, gustând moartea pentru poporul Său. El schimbă calculul zilelor noastre. Chiar și o viață risipită plus Cristos egal viața eternă. Fie că trăiești 969 de ani ca Metusala (Geneza 5:27), 16 ca Lady Jane Grey (sau mai puțin, ca unii dintre copiii noștri dragi care au murit încrezându-se în Isus), dacă Cristos este al tău, moartea este un câștig. El stă dincolo de sfârșitul nostru; distanța față de El reprezintă numărul zilelor noastre. Viața noastră este trecătoare, da, dar ne îndreptăm spre El.

Ascultă cum Cristos poate contura frumos existența noastră efemeră:

Doamne, nu eu trebuie să mă îngrijorez
Dacă mor sau trăiesc;
Să Te iubesc și să Te slujesc este datoria mea,
Și asta doar prin harul Tău.

Dacă viața-mi va fi lungă, voi fi bucuros,
Căci pot mai mult să mă supun;
Dacă e scurtă, de ce să fiu trist
Căci întâmpin ziua nesfârșită?

Cristos mă conduce prin locuri
Prin care El a mers deja;
Cel ce vine în Împărăția lui Dumnezeu
Trebuie să intre pe această ușă.

Vino, Doamne, când harul m-a pregătit
Să-Ți văd fața binecuvântată;
Căci dacă lucrarea Ta pe pământ este dulce,
Ce va fi slava Ta!

Știu prea puțin despre viața veșnică,
Ochiul credinței este slab;
Dar Cristos știe totul și asta-i îndeajuns
Și eu voi fi cu El.

(Richard Baxter, „Legământul și Încrederea Credinței”)

Viața, cât de trecătoare. Viața cu Hristos, cât de eternă. Viața, cât de umbrită. Viața cu Cristos, cât de luminoasă. Viața, cât de regretabilă. Viața cu Cristos, cât de eliberatoare.

Articol scris de Greg Morse https://www.desiringgod.org/articles/life-is-for-living#span-of-today