Am trecut deja, de câteva zile, de jumătatea cărții 1 Împărați. Astăzi am citit capitolul 15 și, ajunși în acest punct, este potrivit să privim la acele formulări care se repetă adeseori pe parcursul cărții, în dreptul fiecărui împărat.
În primul rând, fiecare împărat pomenit este evaluat printr-o formulare standard, după cum se poate observa în următoarele versete:
„În al douăzecilea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească peste Iuda Asa. El a domnit patruzeci și unu de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Maaca, fata lui Abisalom. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, ca tatăl său David” (v. 9-11).
„Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel, în al doilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. El a domnit doi ani peste Israel. El a făcut ce este rău înaintea Domnului și a umblat pe calea tatălui său, săvârșind păcatele în care târâse tatăl său pe Israel” (v. 25-26).
Să remarcăm, înainte de toate, că împăratul Asa, la fel ca toți ceilalți împărați, este evaluat din perspectiva lucrurilor plăcute lui Dumnezeu. El a făcut „ce este plăcut înaintea Domnului. Spre deosebire de el, Nadab „a făcut ce este rău înaintea Domnului.” Vom observa de-a lungul cărților istorice unii împărați care au avut realizări politice, economice sau militare remarcabile. Este posibil ca acestea să fi impresionat și să fi fost foarte apreciate la vremea lor, dar istoria biblică este o istorie văzută de sus, din perspectiva lui Dumnezeu.
Există aici o aplicație importantă pentru noi: dincolo de opiniile și evaluările oamenilor, ceea ce contează este cine suntem și ce facem înaintea lui Dumnezeu. Uneori suntem de-a dreptul sufocați de încercarea de a face pe placul celor de lângă noi, iar uneori dorința devine atât te puternică încât suntem dispuși să sacrificăm chiar credincioșia noastră față de Dumnezeu. Citind însă biografiile acestor împărați care au trăit cu mii de ani în urmă, să înțelegem acest adevăr fundamental: ne trăim viața înaintea lui Dumnezeu. El este „audiența” noastră. În cele din urmă, a te teme de Domnul înseamnă a fi conștient că El te privește, te cunoaște, că ia act de tot ceea ce ești și a acționa în consecință, adică a-ți rândui viața în funcție de voia Lui.
În al doilea rând, observăm că există un etalon al vieții plăcute înaintea Domnului, etalon în lumina căruia este evaluată viața tuturor împăraților: David. Iată ce spune textul biblic:
„El (Abiam) s-a dedat la toate păcatele pe care le făcuse tatăl său înaintea lui; și inima lui n-a fost întreagă a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David” (v. 3).
Dacă Abiam nu s-a conformat standardelor lui David, Asa a făcut-o, astfel că „a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, ca tatăl său David” (v. 11).
Există însă și un standard, un etalon negativ, iar acesta este Ieroboam:
„El a făcut ce este rău înaintea Domnului și a umblat pe calea tatălui său (Ieroboam), săvârșind păcatele în care târâse tatăl său pe Israel” (v. 26).
Există și în acest punct mai multe aplicații. Fiecare dintre noi lăsăm o aducere aminte. Mai mult însă, fiecare dintre noi trasăm o cale pe care cei care vin după noi vor păși. Suntem, într-un sens, deschizători de drumuri: drumuri care duc la viață sau drumuri care duc la moarte. Mai apoi, chiar dacă înaintașii ne influențează, aceștia nu ne condiționează viața. Chiar dacă Abiam este un împărat care se dedă la păcatele lui Roboam (v. 3), fiul său Asa alege un parcurs diferit. Spre deosebire de ceea ce mulți cred azi, prin harul lui Dumnezeu ne putem ridica deasupra mediului și geneticii. Prin puterea lui Dumnezeu, lanțurile robiei și ale păcatului pot fi frânte. Să observăm și faptul că David este mai mult decât un etalon în lumina căruia ceilalți sunt evaluați. Simplul fapt că Abiam se află în linia lui genealogică Îl determină pe Dumnezeu să ofere binecuvântarea Sa: „Dar, din pricina lui David, Domnul Dumnezeu i-a dat o lumină la Ierusalim, punând pe fiul lui după el și lăsând Ierusalimul în picioare. Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului (…) (v. 4-5).
În al treilea rând, observăm că la finalul relatării vieții fiecărui împărat apare o formulare tipică: „Toate celelalte fapte ale lui Asa, toate isprăvile lui și tot ce a făcut și cetățile pe care le-a zidit nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?” (v. 23). Poate că uneori trăim cu semnificația că viața noastră nu contează. Ba da, contează! Scripturile ne arată că faptele noastre, ale fiecăruia dintre noi, sunt consemnate într-o carte, iar cartea respectivă va fi cândva deschisă. Viața fiecăruia dintre noi contează atât de mult încât va fi citită înaintea lui Dumnezeu la finalul istoriei. La ce compliment mai înalt decât acesta am putea râvni? Să trăim și ziua de azi în lumina acestui adevăr.
(Notă: imagine din titlu, „Viața ca peniță” este preluată din bine cunoscuta poezie a lui Costache Ioanid.)
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează