Va sufoca naționalismul rusesc, în cele din urmă, imperialismul rusesc? (5)

Naționalism și imperialism

S-ar părea că situația a rămas aceeași și azi. Naționalismul rusesc, chiar dacă ia forme extrem de agresive, ca în prezent, de fapt subminează imperialismul, care a fost cu mult mai periculos în anumite situații. Naționalismul rusesc etnic (russkii) exclude minoritățile de alte etnii din comunitatea națională, naționalismul de stat (rossiiskii) ii preocupă cu precădere pe cetățenii ruși din Rusia și din afara granițelor; chiar și presupusul naționalism sovietic – dacă acesta există – ar fi limitat doar în zonele care formau fosta Uniune Sovietică.

Astfel, în fiecare situație prezentată, naționalismul limitează posibilul orizont al presupusului imperiu. Radicalizarea naționalismului în Rusia indică astfel o reducere a sentimentelor imperiale. În mod paradoxal, cu cât există mai mult naționalism, cu atât există mai puțin imperialism. Astfel, recenta ascensiune a naționalismului rusesc ne dă cel puțin speranță pentru declinul decisiv al imperiului rus. Vom putea fi puși în pericol de agresivii șovini ruși, însă nu vom fi amenințați de mult mai ambițioșii imperialiști ruși.

În cele din urmă, care este natura actualului război al Rusiei împotriva Ucrainei? Se pare că este o reacție naționalistă, mai degrabă decât o expansiune imperială. Acest lucru este evidențiat de justificările ideologice ale războiului din Ucraina în declarațiile politicienilor ruși. Temelia actualelor pretenții ale Rusiei de a domina teritoriile post-sovietice este o doctrină a lumii ruse (russkii mir). Se desprinde din declarațiile lui Putin și a liderilor ruși, care susțin că lumea rusă ar trebui să fie o comunitate culturală specifică de oameni care vorbesc limba rusă, se identifică cu ortodoxia și au valori comune.

Centrul lumii ruse este, bineînțeles, Rusia, însă cuprinde Belarus, cel puțin partea de est a Ucrainei și poate alte teritorii vecine Rusiei, însă cu siguranță, nu cuprinde tot spațiul post-sovietic, cu atât mai puțin restul lumii. Rusia se prezintă ca fiind apărătoarea drepturilor populației vorbitoare de rusă în țările învecinate. Van Herpen numește acest concept “panslavism anexaționist”. Cu toate acestea, o astfel de idee are un pronunțat accent naționalist, iar nu imperialist.

În plus, s-ar părea că jocul cărții naționaliste nu numai că împiedică construirea unui imperiu, dar și amenință cu dezintegrarea statului. Conceptul de russkii mir este foarte periculos pentru Federația Rusă. Pe termen scurt, poarte servi ca bază pentru expansiunea locală, însă pe termen lung, poate duce la o destabilizare ireversibilă a statului. Aceasta s-ar datora faptului că Federația Rusă nu este un stat-națiune obișnuit, ci o rămășiță semi-imperială a unui imperiu multicultural și multietnic. Astfel, dacă ar deveni o țară a unei singure națiuni, ar declanșa inevitabil tendințele separatiste.

Merită amintit că Daghestanul, de exemplu, una dintre cele 85 de regiuni ale Federației Ruse (Rossiiskaia), este locuită de aproximativ 30 de naționalități diferite care nu pot fi considerate parte a lumii ruse (russkii). Insistența guvernului pe o premisă națională ar putea deschide cutia Pandorei. Dacă guvernul actual se luptă pentru drepturile etnicilor ruși de peste graniță, atunci rezidenții ruși de alte naționalități din interiorul granițelor devin cetățeni de mâna a doua. Este doar o chestiune de timp până ce acest lucru va deveni evident în mintea cecenilor, ingușilor, buriaților sau iakuților care luptă în Ucraina. Rușii se pot astfel spânzura cu sfoara pe care au vrut-o legată de gâturile vecinilor lor. În loc să treacă granițele actuale ale țarului Alexei I Mihailovici, s-ar putea reîntoarce la granițele Marelui Cneaz al Moscovei, Ivan III.

Paweł Rojek, Church Life Journal

Sursa foto: © Margarita Shrayner