Va sufoca naționalismul rusesc, în cele din urmă, imperialismul rusesc? (1)

Turcia a înfăptuit genocidul armean într-un spasm post-imperial, Franța și-a apărat statutul  imperial printr-o organizație teroristă și Marea Britanie purta război în 1980 pentru a-și apăra rămășițele teritoriale de peste ocean. În cele din urmă, toate aceste țări au renunțat la moștenirea imperială, deși au un rol semnificativ în politica internațională. Fostele imperii se pot reîntoarce la statutul anterior după o perioadă de slăbiciune și dezintegrare. Cel mai bun exemplu este Rusia Țaristă, care a reapărut ca un Imperiu Sovietic după câțiva ani de declin. Dar ce se întâmplă cu Rusia contemporană? Asistăm la tranziția acesteia la o etapă post-imperială sau poate la începutul unei reînvieri a unui imperiu periculos?

Invazia Rusiei în Ucraina în 2022 pare că răspunde, în sfârșit, acestei întrebări. Rusia a atacat o țară vecină fără să aibă vreun motiv, pornind un război fără precedent, atacând civili și clădiri rezidențiale, comițând numeroase crime de război. Războiul este însoțit de întărirea autoritarismului în Rusia, de propagandă masivă și de izolarea societății față de presa liberă. Până acum, controlul exercitat asupra societății ruse pare să aibă succes. Războiul este susținut de majoritatea populației, iar puținii protestatari au fost reduși la tăcere în mod brutal. Agresiune militară sângeroasă, minciuni propagandistice pline de cinism și o opoziție neajutorată ne reamintesc de cele mai urâte zile ale Uniunii Sovietice. Nu e de mirare că se întărește convingerea că Putin încearcă să reconstruiască un imperiu dispărut.

Cu toate acestea, ceva lipsește în această analogie. Fosta Uniune Sovietică s-a constituit dintr-un imperiu supranațional, bazat pe o ideologie universalistă. Federația Rusă contemporană, în timp ce înglobează multe națiuni, face apel din ce în ce mai mult la un anumit naționalism rus. Scopul declarat oficial al “operațiunii militare speciale” din Ucraina este de a proteja rușii de așa-numiții naziști ucraineni. Îi privește, în primul rând, pe rușii care trăiesc în Ucraina, apoi indirect, pe cetățenii Rusiei. Este evident că apărarea minorităților ruse din Ucraina a fost doar un pretext pentru război. Însă, eu cred că ar trebui luat în serios, deoarece ideologia oficială creează un cadru conceptual care limitează posibilele acțiuni ale puterii. Orice altă formă a imperialismului rus din trecut a apelat la anumite idei supranaționale, cum ar fi iluminismul, ortodoxia, panslavismul sau comunismul.

Rusia contemporană, pentru prima dată în istorie, a început un război de anvergură împotriva unui alt stat, apelând nu la ideile universaliste, ci la naționalismul rusesc. Însă naționalismul este fundamental opus imperialismului. Este imposibil a construi un imperiu multinațional pe premiza dominației unei singure națiuni. S-ar putea, în mod ironic, ca războiul din Ucraina să fie dovada că imperialismul rus este aproape de final, iar era unei noi Rusii naționale începe. Din păcate, fața acestei noi Rusii pare tot atât de hidoasă ca cea a fostului imperiu.

Caracterul post-imperial sau neo-imperial al Rusiei contemporane a fost punctul central al dezbaterii dintre doi specialiști proeminenți în relațiile externe ale Rusiei și consiliile de experți pro-Atlantici și pro-Europeni – Dmitri Trenin si Marcel Van Herpen. În 2011, Trenin, director la ramura din Moscova a Fundației Carnegie pentru Pacea Internațională, recunoscut ca unul dintre cei mai pro-occidentali comentatori politici ai Rusiei, a publicat o carte cu titlul “Post-Imperium”. El scria: “Imperiul Rus s-a sfârșit, fără a mai putea reînvia vreodată. Instituția, care a rezistat sute de ani, și-a  pierdut avântul. Nu mai există entuziasm. În cele două decenii de la colaps, restaurarea imperială nu a fost luată în serios de lideri, nici cerută de publicul larg.”

Ar trebui notat că Trenin a scris aceste cuvinte la câțiva ani după ce Rusia și-a schimbat politica și și-a întărit poziția internațională, după declarația scandaloasă a lui Putin din 2005, potrivit căreia colapsul Uniunii Sovietice a fost “cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea”, după discursul dur al lui Putin împotriva Statelor Unite de la Munich, în 2007 și după intervenția Rusiei în Georgia în 2008. În ciuda tuturor acestor lucruri, Trenin susține – contrar temerilor multor experți occidentali și speranțelor ideologilor ruși – că niciunul din evenimentele sus amintite nu reflectă reînvierea imperialismului. Potrivit acestuia, Rusia își dorește să rămână unul din pionii importanți în jocul internațional, o mare putere cu o zonă privilegiată de influență, fără a avea vreo legătură cu construirea unui imperiu universal ca Rusia Țaristă sau Uniunea Sovietică.

În 2014, cu puțin timp înainte de anexarea Crimeii, comentatorul politic olandez Marcel H. Van Herpen, directorul fundației Cicero din Maastricht, a publicat o carte cu titlul sugestiv “Putin’s Wars: The Rise of Russia’s New Imperialism” (Războaiele lui Putin: Ascensiunea noului imperialism al Rusiei – n.t.). El scrie: “Cartea susține că – spre deosebire de Europa Occidentală, unde procesul de decolonizare a fost încheiat definitiv – în Rusia lucrurile stau diferit. Pentru Rusia, colonizarea teritoriilor vecine și supunerea popoarelor învecinate a fost un proces continuu. Ai putea spune că este parte a construcției lor genetice.”

Van Herpen a analizat în detaliu tendințele politicilor interne și externe ale Rusiei. A observat creșterea trendurilor autoritariste pe de-o parte, și creșterea tendințelor imperialiste pe de alta.  Pentru el, despotismul rusesc este cea mai importantă cauză a expansiunii Rusiei – deoarece, agresiunea imperialistă ajută la neutralizarea tensiunilor sociale produse de autoritarism. Perioada de guvernare a lui Putin trebuia să fie o perioadă de tranziție de la post-imperialism prin pre-imperialism către neo-imperialism. Van Herpen își susține argumentul spunând că după publicarea cărții lui Trenin, în 2011, Moscova a lansat proiectul Uniunii Eurasiatice, un ultim efort de a restaura imperiul pierdut. Evenimentele recente din Rusia susțin argumentul său. După ce ce cartea lui Van Herpen a fost publicată, am asistat la anexarea Crimeii, urmată de invazia Rusiei în Donbas și Luhansk, iar apoi războiul în întreaga Ucraină. 

Paweł Rojek, Church Life Journal

Sursa foto: Laurits Tuxen, Coronation of Czar Nicholas II, Wikimedia Commons