Războiul irumpe în întreaga existență umană, fără să ocolească dimensiunea spiritualității. Trecerea prin ororile războiului sau simpla asistare la acest spectacol macabru exercită o presiune semnificativă asupra nucleului convingerilor pe care le avem și ne testează credința într-un ritm și de o manieră mult mai ferme decât în mod obișnuit. „Unde este Dumnezeu?” este una dintre întrebările care se repetă în mințile noastre ca un ecou ce nu se vrea pierdut. „De ce îngăduie El așa ceva? Unde este bunătatea divină? Dacă este El Atotputernic, de ce nu oprește războiul? Unde este Hristos când cad bombele?” – toate sunt întrebări de pe chestionarul unui examen spiritual pe care ne temem să nu-l picăm.
Pe lângă creștinism, au fost și vor fi multe ideologii care compensează renunțarea la lumea prezentă cu promisiunile unei lumi noi. Rasa ariană este o astfel de promisiune, la fel ca omul nou comunist sau omul transumanist. Omenirea, de când se știe, a alergat frenetic spre lumea mesianică, iar creștinismul poate fi acuzat că e doar un alt cal înhămat la aceeași căruță a viitorului. Luăm somniferul viitorului și închidem ochii la ce se întâmplă în lumea prezentă. De asta spun că, deși promisiunea eschatologică este și trebuie să fie prezentă în dezbaterea despre război și suferință, ea nu este suficientă. Ce e de făcut, atunci?
Când Ioan Botezătorul se frământa el însuși cu astfel de întrebări, Isus nu-i îndreaptă ochii spre viitor, deși putea să o facă și ar fi fost foarte corect teologic. Răspunsul lui Isus indică spre domnia Sa prezentă, spre o eschatologie realizată: „Duceți-vă de spuneți lui Ioan ce ați văzut și auzit: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții înviază și săracilor li se propovăduiește Evanghelia.” (Luca 7:22). „Războiul” în care se afla Ioan nu dispăruse – botezătorul era încă în închisoare – dar acolo, în mijlocul beznei și suferinței umane, străluceau dovezile domniei lui Hristos. Creștinismul diferă de alte religii sau ideologii prin faptul că promisiunile lumii noi au început deja să fie împlinite, acum, în această lume. Cerul a început deja să mângâie terapeutic pământul.
„Unde este Hristos când cad bombele?” Este aici. Domnește! Chiar dacă lumea nouă nu este instaurată pe deplin și creația nu este încă vindecată, domnia lui Isus a început. Nu a venit încă raiul pe pământ, dar vedem cu ochii noștri bucăți de rai: mii și mii de oameni care și-au deschis casele pentru cei refugiați, pâinea împărțită cu cel flămând, disponibilitatea de a renunța la confortul personal, la propriile haine și bani, rugăciunile fervente pentru cei aflați în suferință, depășirea granițelor confesionale, trecerea dincolo de prejudecăți și răfuieli istorice, toate ne arată că Isus este aici. Domnește! Ca să nu mai vorbim de povești de viață absolut uimitoare, cu bătrâni care ies vii din mașini strivite de tancuri sau copii care trec singuri granița spre alte țări. Acolo este Isus: printre tancuri, bombe, moloz, fiare contorsionate, lacrimi amare și rugăciuni fierbinți. Lumina din întuneric este răspunsul!
Așadar, când credința îți este încercată, poți să te lași biruit de întuneric, sau poți să-ți îndrepți ochii spre lumină. Și, da, sunt multe lumini aprinse în întunericul războiului – trebuie doar să privim în direcția potrivită și atunci îl vom vedea pe Isus.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter