Un soldat care nu se lasă distras – Șase semne ale bărbăției creștine

Pavel face același lucru atunci când îi adresează chemarea lui Timotei: „Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Cristos. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste” (2 Timotei 2:3-4).

Cuvintele lui Pavel m-au făcut conștient de creștinismul meu confortabil, lax, civil. „Există soldat civil?” m-am întrebat. Poate ca un fel de „soldat cu reacție rapidă”- unul care își trăiește viața de civil, dar poate fi gata într-un minut pentru război, atunci când este necesar. „Implicat în activități civile și care, ocazional, experimentează serviciul militar” – pare o descriere foarte potrivită.

Așadar, este util să analizez viața unui om din Vechiul Testament care reprezintă soldatul care nu se încurcă cu treburile vieții de care vorbește Pavel: Urie. În acest moment al poveștii lui Urie, David a lăsat-o însărcinată pe – Batșeba, soția lui Urie. Încercând să acopere adulterul, David îl cheamă pe Urie acasă de la război – pentru ca acesta să se culce cu soția lui. 

Hotărârea lui Urie este eroic de tragică. Totuși, noi trebuie să ne hrănim din spiritul lui. Observați, așadar, șase caracteristici ale acestui soldat ucis pentru că a refuzat să joace rolul de civil.

Discursul soldatului

Prima caracteristică care îl distinge pe soldat era discursul său.

“Urie a venit la David, care l-a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului şi despre mersul războiului” (2 Samuel 11:7).

O modalitate de a distinge locotenentul de omul de rând este prin subiectele de conversație pe care le are cu ceilalți. Cu toții avem centre de interes când vine vorba de conversații, nu-i așa? Majoritatea dintre noi cunoaștem pe cineva pasionat de sport (domnul ESPN), de serialele de pe Netflix (domnul și doamna Seriale Netflix), de știri și politică (doamna Știri și Politică), de bârfele vecinilor sau de plângerile despre copii (doamna care se plânge de copii). Indiferent cât de străin ți se pare subiectul, acești oameni vor reuși întotdeauna să aducă în centrul discuției subiectul lor preferat. Din prisosul inimii vorbește gura.

Pentru soldatul activ, principalul subiect de discuție este războiul. Poate să fie de acord cu unele discuții mărunte, dar în fond nu este atent la ele. Din ce cauză? Oamenii mor, frații lui luptă, inamicul plănuiește, săgețile zboară – ce are el de-a face cu discuții despre subiecte neînsemnate? David știe că vorbește cu un om de război și nu-l poate reține cu amabilități goale sau subiecte mai puțin importante. Cum este comandantul, cum este armata, cum prosperă războiul?

Oameni ai lui Dumnezeu, care este subiectul de conversație drag inimii voastre? Când oamenii vorbesc cu voi, știu ei că centrul vostru de greutate este Cristos răstignit, sufletul uman, Biblia, viața veșnică și lumea viitoare?

Tăcerea soldatului

Dacă Urie se distinge mai întâi prin vorbirea sa, mai apoi el se distinge prin acțiunile sale în tăcere.

“Atunci David i-a zis lui Urie: „Coboară în casa ta și spală-ți picioarele.” Și Urie a ieșit din casa împăratului, iar după el venea un dar de la împărat. Dar Urie a dormit la ușa casei împăratului cu toți slujitorii stăpânului său și nu s-a coborât la casa lui” (2 Samuel 11:8-9).

David îi cere lui Urie să meargă acasă și să își refacă forțele, să se simtă confortabil, să stea o vreme, să mănânce, să se odihnească și să se bucure de plăcerile legitime de acasă. Pentru a-l ajuta să se relaxeze, el trimite servitori cu „un cadou” – poate niște mâncare, niște vin și câteva căpșuni cu ciocolată.

Amintiți-vă: „Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste” (2 Timotei 2:4). Cu toate acestea, iată-l pe cel care l-a înrolat pe Urie (sau care se situează deasupra celui care l-a înrolat) spunându-i să-și scoată armura și să ia lucrurile mai ușor. Conștiința lui tulburată se ceartă cu regele său sau caută să-l impresioneze prin devotamentul lui? Nu. El iese liniștit pe ușile palatului și, atunci când crede că nu mai este văzut de nimeni, se așază printre servitori. Acțiunile sale vorbesc despre valorile sale acolo unde cuvintele sale nu spun nimic.

Bărbați ai lui Dumnezeu, mâna voastră stângă știe ce face mâna voastră dreaptă cu sabia? Sunați din trâmbiță înainte sau după ce Îl slujiți pe Cristos? Sunteți în postura de soldat sau de civil atunci când credeți că nimeni altcineva nu se uită?

Soldatul care speculează

Al treilea semn al soldatului nostru este pălăvrăgeala care îl înconjoară.

Când i se transmite lui David: „Urie nu s-a coborât la casa lui,” David i-a spus lui Urie: „Nu vii tu oare din călătorie? Pentru ce nu te-ai coborât acasă?” (2 Samuel 11:10)

Adevărații soldați ai crucii trebuie să fie subiectul zvonurilor și speculațiilor civililor. În ciuda eforturilor lor de a nu atrage atenția asupra lor atunci când trebuie să ducă la bun sfârșit treburile stăpânului lor, hotărârea unică și abnegația îi expun în cele din urmă ca războinici. „Tot aşa şi faptele bune sunt cunoscute; şi cele ce nu sunt cunoscute nu pot să rămână ascunse” (1 Timotei 5:25). 

Chiar și David, marele campion al Israelului (redus acum la marele cetățean al Israelului) este nedumerit de acest om atât de asemănător cu el înainte de căderea sa. Dacă David ar fi ieșit cu Ioab și Urie (așa cum ar fi trebuit), în loc să se plimbe pe acoperișuri, ajutându-l pe Satana să-l ispitească să cadă atât de jos în păcat, l-ar fi putut admira pe Urie. În schimb, este lăsat să se întrebe: „De ce acest cerb poate evita capcana? Nu a călătorit el de departe?” David nu a putut rezista călătoriei peste drum pentru soția lui Urie; el se bâlbâie că Urie a făcut atâta drum și nu s-a dus la ea.

Bărbați ai lui Dumnezeu, șușotesc alții despre voi sau par confuzi de modul în care voi îl căutați pe Cristos (chiar și în biserică)? Sau sunteți atât de încurcați încât nimeni nu observă nicio diferență?

Renunțarea la sine a soldatului

În al patrulea rând, observăm apogeul caracterului lui Urie: el reușește să se lepede de sine. Urie îi explică lui David de ce nu vrea să meargă acasă:

“Chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi, domnul meu Ioab şi slujitorii domnului meu sunt tăbărâţi în câmp, şi eu să intru în casă să mănânc şi să beau şi să mă culc cu nevastă-mea?! Viu eşti tu şi viu este sufletul tău că nu voi face lucrul acesta” (2 Samuel 11:11).

De ce evită el să meargă acasă? De ce își refuză plăcerile legitime? Iuda și Israel și Dumnezeu însuși locuiesc în corturi; căpitanul său și grupului lui de frați campează în câmp deschis. Ar trebui ei să mănânce sulițe și săgeți în timp ce el mănâncă carne? Ar trebui ei să se îmbete cu adrenalină în timp ce el se intoxică cu dragostea soției sale? „Viu eşti tu şi viu este sufletul tău,” el nu va face acest lucru. Îmbătați-l pentru a-l prinde în capcană; el tot va prefera ușa voastră în locul ușii lui, în timp ce datoria îl cheamă (2 Samuel 11:12-13).

Bărbați ai lui Dumnezeu, ați lăsat intenționat deoparte vreo activitate civilă pentru că erați înțelegători cu frații voștri și ambițioși pentru o chemare mai mare?

Siguranța soldatului

În al cincilea rând, Urie, soldatul lui Israel, știa cum să rămână credincios sub comandă. Într-una dintre cele mai corupte mișcări ale minții lui David, citim că: “A doua zi dimineaţa, David a scris o scrisoare lui Ioab şi a trimis-o prin Urie. În scrisoarea aceasta scria: „Puneţi pe Urie în locul cel mai greu al luptei şi trageţi-vă înapoi de la el, ca să fie lovit şi să moară”(2 Samuel 11:14-15).

Când Urie se ține de hotărârea lui, David trece la planul B. Dimineața, scrie scrisoarea de asasinat și o trimite chiar prin mâna lui Urie. David are atât de mare încredere în onoarea lui Urie, în simțul său al datoriei, încât trimite mandatul de moarte al acestuia prin el însuși, știind că nu îl va deschide. Acesta este într-adevăr un moment întunecat pentru omul după inima lui Dumnezeu.

Astăzi, viitorii soldați se pot lupta cu autoritatea, cu lanțurile de comandă. Barmanii primesc comenzi; noi primim sugestii. Spiritul modern este foarte civilizat, dar scopul soldatului este să fie pe placul celui care l-a înrolat. Ceea ce a vorbit C.S. Lewis s-a împlinit:

“Atunci când egalitatea este tratată nu ca un medicament sau ca un dispozitiv de siguranță, ci ca un ideal, începem să dezvoltăm acel tip de minte înțepată și invidioasă care urăște orice superioritate. . . . Omul care nu poate concepe, pe de-o parte, o supunere veselă și loială și pe de altă parte, o acceptare nobilă și fără jenă a acestei supuneri – omul care nu a vrut nici măcar să îngenuncheze sau să se închine – este un barbar prozaic.” (Essay Collection & Other Short Stories, 667)

Oameni ai lui Dumnezeu, recunoașteți autoritatea celor deasupra voastră și vă supuneți cu bucurie? Ar putea ei să vă încredințeze propria condamnare la moarte? Ați învățat să urmați, știind că într-o zi ați putea fi chemați să conduceți?

Cicatricile soldatului

În al șaselea rând, soldații poartă pe trupurile lor (sau în mormintele lor) urmele serviciului activ: “Ioab, împresurând cetatea, a pus pe Urie în locul pe care-l ştia apărat de ostaşi viteji. Oamenii din cetate au făcut o ieşire şi s-au bătut împotriva lui Ioab; au căzut mulţi din popor, din slujitorii lui David şi a fost ucis şi Urie, Hetitul” (2 Samuel 11:16-17).

Urie nu a mai apucat să se întoarcă la ușa casei sale. David „l-a ucis cu sabia amoniților” (2 Samuel 12:9). Ioab l-a presat pe Urie mai aproape de zidurile orașului, unde arcașii stăteau să ucidă. Strategic fără strategie. Pentru a calma furia lui David deoarece a pierdut alți oameni în acest plan, Ioab îi explică: „Și robul tău Urie hititul a murit” (2 Samuel 11:18-21). David răspunde: „Să nu te nemulțumească acest lucru, căci sabia mistuie acum pe unul și acum pe altul” (2 Samuel 11:25).

Urie cunoaște pericolul misiunii sale. Alegerea suferinței îi separă pe soldați de civili: „Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Cristos” (2 Timotei 2:3). Urie, bunul soldat al unui rege trădător și acum comandant corupt, pornește la atac și înfruntă un zid de oameni viteji la sol și trece sub o ploaie de săgeți. Ar fi putut fi acasă cu soția sa, dar în schimb a murit pe câmpul de luptă cu un pumnal în spate. Slavă Domnului că propriul nostru comandant nu cunoaște o asemenea cruzime sau necredință.

Oameni ai lui Dumnezeu, ne dorim să-I oferim Domnului o viață de civil care nu ne costă nimic?

Mântuirea soldatului

Pavel continuă să îi explice lui Timotei ce face ca un astfel de serviciu să merite. În primul rând, renunțarea la preocupările civile în slujba lui Cristos chiar îl face pe soldat „să placă celui ce l-a scris la oaste” (2 Timotei 2:4). În al doilea rând, Pavel scrie: „Adu-ți aminte de Isus Cristos, înviat din morți, urmașul lui David.” Pavel vede înaintea soldaților credincioși o „mântuire care este în Cristos Isus, cu slavă veșnică” (2 Timotei 2:8-10). Soldatul activ pentru Cristos este întotdeauna câștigător, niciodată perdant.

Urie a murit luptând sub steagul lui Dumnezeu pentru poporul lui Dumnezeu; Pavel suferă sub steagul lui Dumnezeu de dragul poporului lui Cristos. El alege să sufere ca un combatant (și îl îndeamnă pe Timotei să facă la fel) deoarece misiunea lui Dumnezeu nu va eșua. El nu-și prețuiește viața pentru că Isus Cristos, urmașul lui David, în loc să-și omoare soldații în timp ce duc războaiele sale, a ales războiul murind și înviind din mormânt pentru a-i salva. El nu-și fură mireasa cu sângele altuia; o cumpără cu sângele său.

Așadar, oameni ai lui Dumnezeu, vedem noi sfârșitul glorios al slujirii soldatului? Pavel a trăit o viață care avea nevoie ca învierea lui Isus Cristos să fie adevărată. Facem și noi la fel?

Greg Morse, Desiring God

Sursa: https://www.desiringgod.org/articles/the-undistracted-soldier#the-soldier-s-salvation