Finalul cap. 5 din cartea Iosua ne pune înainte un episod foarte interesant. Poporul se pregătește să înceapă lupta împotriva canaaniților. Iosua inspectează (se pare!) zona, moment în care dă de „un om care stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă” (vezi v. 13). Pentru că se află în fața unei bătălii iminente, Iosua pune cea mai naturală întrebare: „Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri?” (vezi v. 5). Răspunsul pe care îl primește însă este cât se poate de ciudat: „Nu!”. Cum adică „nu”? Răspunsul pare neconcludent. Mesagerul însă continuă: „Eu sunt căpetenia oștirii Domnului.” Acesta este momentul în care Iosua își dă seama că se află în fața unei realități sacre și se aruncă cu fața la pământ (vezi v. 14). I se poruncește, precum lui Moise pe Horeb, „să își scoată încălțămintea din picioare, pentru că locul pe care stai este sfânt” (vezi v. 15).
Episodul este unul tainic și conține multe elemente fascinante. În ceea ce urmează, mă voi mărgini la punctarea a două învățături practice ce pot fie extrase de aici:
În primul rând, Lui Iosua i se comunică faptul că garanția victoriei în lupta care îi stă înainte este rămânerea lui și a poporului de partea lui Dumnezeu. Acesta este sensul răspunsului enigmatic pe care îl primește. El este foarte interesat să afle de partea cui este „omul cu sabia scoasă”, dar acesta îi arată că întrebarea este mai degrabă de parte cui se plasează el, Iosua. „Omul” este căpitanul armatei cerești, a oștirii Domnului, care împlinește scopurile și planurile Lui. Atât timp cât Iosua și evreii veghează să rămână de partea Domnului, victoria le este asigurată. Sabia scoasă din teacă va lupta de partea lor. În caz contrar, în cazul în care Îl nesocotesc pe Domnul și se întorc împotriva Lui, oricât de tari și viteji ar fi, destinul lor va fi înfrângerea. Tocmai lucrul acesta aveau să îl descopere Iosua și poporul, nu peste multă vreme, atunci când Acan nesocotește porunca clară și repetată a Domnului.
În al doilea rând, omul cu sabia scoasă, reprezentat al oștirii cerești, este o garanție concretă a prezenței lui Dumnezeu cu Iosua. Asigurarea fusese primită deja prin Cuvântul Domnului (vezi cap. 1), dar apariția unui om cu sabia scoasă este o expresie vizibilă, concretă a acesteia și trebuie să îl fi întărit pe Iosua. Ceva asemănător se întâmplă atunci când slujitorului lui Elisei i se deschid ochii pentru a vedea caii și carele de foc care îl înconjoară pe omul lui Dumnezeu (2 Împărați 6).
Uneori gândim că am dori și noi astfel de episoade, de manifestări directe ale prezenței lui Dumnezeu în viața noastră. Acestea, gândim noi, ar întări convingerea noastră că „Dumnezeu este cu noi!” Apostolul Pavel ne reamintește însă, în Romani 8, că cea mai puternică încredințare ne-a fost deja oferită prin Întruparea, Jertfa, Învierea și Înălțarea lui Hristos! Garanția faptului că Domnul e cu noi nu ne mai este oferită de apariții angelice sau ale unor oameni cu sabia scoasă, ci de crucea care a fost înfiptă în pământul pe care trăim.
Legând cele două aplicații, Întruparea și Jertfa lui Hristos nu doar că ne dovedesc prezența lui Dumnezeu cu noi, dar ne și garantează victoria în luptele pe care le avem de dus, pentru că, „Dacă Dumnezeu este cu noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). Rămâne însă stăruitoarea întrebare cu care a fost confruntat și Iosua: noi de partea cui suntem? Nu, nu trebuie să Îl convingem pe Dumnezeu să lupte de partea noastră, ci, mai degrabă, să ne asigurăm că noi luptăm de partea Lui.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter