Nu sunt profet și nici fiu de profet. Am făcut multe predicții și presupuneri despre viitor care nu s-au adeverit. După cum le spuneam enoriașilor de la Capela Saint Andrew acum câteva săptămâni într-o predică, nu sunt infailibil și nici nu am pretins vreodată că aș fi.
Totuși, ocazional, predicțiile mele despre viitor s-au dovedit a fi corecte. Dacă scrii articole lunare atât de mult timp ca mine, inevitabil comentezi despre probleme culturale și direcția în care se îndreaptă societatea. Recent, am citit un articol pe care l-am scris acum douăzeci și cinci de ani pentru ediția din ianuarie 1990 a revistei Tabletalk și am fost uimit de cât de profetic s-a dovedit a fi.
Aș vrea să pot spune că mă bucur de acest fapt. În articol, abordam spectrul unei noi epoci întunecate în cultura noastră. Nu mă refeream la o epocă întunecată în termeni de stagnare a cunoașterii. Ceea ce era adevărat atunci rămâne adevărat și astăzi: avem mai multă cunoaștere decât știm ce să facem cu ea. Cunoașterea în orice domeniu de studiu crește atât de rapid încât nimeni nu o poate asimila în întregime. Academicienii trebuie să aleagă specializări din ce în ce mai restrânse pentru a spera să dobândească o expertiză, iar aceasta rămâne o expertiză doar într-un sens relativ. Această realitate a devenit și mai acută odată cu apariția internetului, care face ca adevărul—și minciuna—să fie mai accesibile decât au visat vreodată strămoșii noștri.
Epoca întunecată la care mă refeream era o epocă a întunericului moral, un întuneric datorat eclipsării lui Dumnezeu. Acum douăzeci și cinci de ani, cultura noastră nu Îl primea pe Dumnezeu în gândirea ei, iar același lucru este adevărat și astăzi. Ca societate, am preferat ca lumina să fie umbrită. Am ales să ne închidem mințile față de adevăr. Și totuși, lumina rămâne. Așa cum o eclipsă solară ascunde, dar nu distruge lumina, întunericul nostru moral ascunde, dar nu elimină lumina. Adevărul din învățătura apostolului Pavel e că suprimăm adevărul prin nedreptate – dar nu putem distruge adevărul (Rom. 1:18–32).
Omenirea rămâne incurabil religioasă și păstrăm în mod înnăscut simțul că trebuie să trăim după un cod moral. Dar, din cauza suprimării adevărului, acest cod moral este distorsionat pentru a reflecta întunericul propriilor noastre inimi, nu legea morală imuabilă a lui Dumnezeu.
Când onoarea lui Dumnezeu este în joc, la fel este și onoarea fiecărui om, pentru că Dumnezeu este Cel care acordă demnitate bărbaților și femeilor.
Din aceasta rezultă o gândire zadarnică. Mințile noastre întunecate încearcă să ascundă adevărul Creatorului nostru, și ca societate nu reușim să-L onorăm. Acest lucru a dus la pierderea onoarei în sine, la sacrificiul nu doar al demnității divine, ci și al demnității umane.
Acum douăzeci și cinci de ani, am prezis că această eclipsă se va manifesta în diverse lupte culturale, cum ar fi avortul. Deși am asistat la apariția centrelor de criză pentru sarcină și a interdicțiilor privind avortul prin naștere parțială, cultura noastră continuă să susțină avortul la cerere.
Am prezis, de asemenea, că statul va proteja cu gelozie așa-zisa sa autonomie, interpretând separarea dintre biserică și stat ca fiind separarea dintre stat și Dumnezeu. În timp ce scriu acest articol, instanțele statale și federale ale Statelor Unite au declarat „căsătoria homosexuală” ca fiind un drept în majoritatea statelor americane, iar în luna iunie Curtea Supremă va decide dacă Constituția garantează acest drept tuturor cetățenilor americani. Cum legea este determinată de preferințele colective și nu de revelația lui Dumnezeu în ordinea naturală, am puține îndoieli că cea mai înaltă instanță din țară nu va ezita să arunce la o parte definiția lui Dumnezeu despre căsătorie în favoarea spiritului actual al vremii. În toate acestea, unele biserici au cedat deja. Ele fie rămân tăcute în aceste chestiuni legate de viață și sexualitate umană, fie s-au supus presiunii culturale pentru a abandona ceea ce spune Dumnezeu despre aceste chestiuni.
Cu toate acestea, nu vreau să pictez un tablou de deznădejde. Există credincioși și biserici fidele care nu cedează. Împărăția lui Dumnezeu continuă să crească în lume. Lumina adevărului divin strălucește cu putere, chiar dacă uneori întunericul pare copleșitor. Domnul nostru își construiește biserica și nu va fi învinsă (Mat. 16:18). Uneori pare că întunericul câștigă, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne ferm. Oamenii din întreaga lume sunt însetați după adevărul Lui, iar prin harul Domnului, poporul Său îl duce la națiuni.
Acum douăzeci și cinci de ani am prezis că va veni o luptă teribilă.
Trăim în mijlocul ei. Aceasta este soarta bisericii militante în fiecare generație. Lupta se manifestă sub forme diferite, dar este în fond aceeași. Suntem chemați în generația noastră să fim credincioși Evangheliei, căci onoarea lui Dumnezeu este în joc. Și când onoarea lui Dumnezeu este în joc, la fel este și onoarea fiecărui om, căci Dumnezeu este Cel care acordă demnitate bărbaților și femeilor. Chemarea noastră înaltă este să rămânem credincioși Domnului în această luptă, să luptăm pentru adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și să nu facem compromisuri. Dacă rămânem credincioși, ni se promite o mare răsplată sigură: „Celui ce va birui, nu-i va fi vătămătoare a doua moarte” (Apoc. 2:11b).
Articol scris de R.C. Sproul
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter