Un conflict între două sisteme morale

În cartea sa “Modern Fascism: Liquidating the Judeo-Christian Worldview” (Fascism modern: Distrugerea viziunii iudeo-creștine), Gene Edward Veith ne explică această diviziune și ne oferă un exemplu specific pentru a ilustra cum această diviziune funcționează în cultura noastră:

“Etica existențială este centrată nu pe absolute morale, ci pe alegerea morală a individului. O acțiune este lăudabilă nu atunci când se conformează sau nu unui cod moral extern, ci atunci când reflectă o libertate adevărată de alegere din partea individului. În cuvintele lui Heidegger, cei care se conformează orbește regulilor altor oameni sunt ‘neautentici’. Ei își neagă responsabilitatea asupra propriei vieți și resping libertatea înnăscută, lăsandu-i pe alți oameni să ia deciziile pentru ei. Aceia care aleg liber un anumit curs al acțiunii, permițând voinței lor să le modeleze viața, sunt autentici. Indiferent dacă aleg o moralitate tradițională sau un stil de viață neconvențional, ceea ce le validează acțiunea este dacă a existat sau nu o alegere conștientă.

Etica existențială, departe de a fi un domeniu rezervat academicienilor și filozofilor obscuri, a ajuns să domine discursul moral contemporan, chiar în cultura populară. Dezbaterile, de exemplu, asupra avortului arată ciocnirea dintre modul existențial de a aborda problemele etice și abordarea iudeo-creștină. Cea din urmă caută principiile morale absolute, cum ar fi porunca biblicâ “Să nu ucizi!” și valoarea transcendentă a vieții umane. Rămâne întrebarea dacă un fetus în curs de dezvoltare este un exemplu al vieții umane și dacă este, implicit, demn de a fi protejat. Dovezile obiective sunt permise în acest stadiu, fie din Scriptură, fie din domeniul medical, la fel ca discuțiile raționale cu privire la definirea vieții umane.

Etica existențială sprijină pe deplin argumentele obiective în chestiunea avortului. În discuție nu este vreo lege morală transcendentă, argumentele medicale sau analiză logică. Singura problemă este dacă a făcut sau nu mama o alegere. În ce constă alegerea respectivă nu contează. Dacă mama alege să păstreze copilul, acțiunea ei este morală. Dacă ea alege să nu-l păstreze, acțiunea ei rămâne morală. Dacă nu are niciun cuvânt de spus în această chestiune – dacă poartă sarcina împotriva voinței ei sau avortează împotriva voinței ei – atunci și numai atunci acțiunea este rea… Cei care cred că avortul ar trebui să fie legal nu se consideră a fi “pro-avort”, ci se consideră “pro-alegere”. Termenul nu este numai un eufemism retoric, ci și o definiție exactă a eticii existențiale.

Existențialismul se reflectă, de asemenea, în cei care sunt pro-alegere, însă la nivel personal se opun avortului. Ei nu cred că avortul ar fi benefic pentru ei înșiși, însă refuză să-și impună părerile asupra celorlalți. În această viziune asupra vieții, un crez nu are nicio valabilitate în afara domeniului privat și personal al fiecărui individ. Crezurile morale și religioase nu sunt mai mult decât constructe personale, importante în a oferi semnificație vieții unui individ, însă nu sunt universal valabile. Ca să folosim o altă axiomă general acceptată, ‘ce e adevărat pentru tine poate să nu fie adevărat pentru mine’.”

Problema cu care ne confruntăm ca societate nu este doar că o parte a beligeranților războiului cultural face ce e bine și cealaltă face ce e rău (deși, dacă există un standard obiectiv, atunci o parte are dreptate și cealaltă nu, în fiecare problemă dezbătută); problema mai profundă este că cele două părți sunt în dezacord cu privire la ceea ce este bine și rău. Nu suntem de acord asupra a ceea ce face ca un lucru să fie corect sau greșit, astfel nu suntem de acord asupra evaluării moralității a numeroase probleme discutabile, ba mai mult, nu mai împărtășim același standard comun la care putem face apel pentru a apăra dreptatea problemei respective.

Consecința acestei diviziuni rămâne de văzut. Ne vom uni în crezul în existența unui standard obiectiv al moralității (singura situație în care descoperirea adevărurilor morale și încercările de convingere sunt posibile) sau, fără a avea un standard universal la cara să facem referire, singura opțiune rămasă va fi forța și vom coborî într-un joc de putere nesfârșit? Ruga mea este să îi convingem pe concetățenii nostri asupra perspectivei asupra vieții – nivelul fundațional din care pornesc toate ideile, care susține că atât Dumnezeu cât și standardul moral obiectiv există. Când se întâmplă acest lucru, abilitatea noastră de a interacționa în raționamente morale unii cu alții va fi restaurată.

Nu va lăsați prinși într-atât de politicile problemelor individuale, încât să lăsați la o parte sarcinile de creștini – sarcina răspândirii Evangheliei și ucenicizarii (prin adunarea noilor convertiți sau maturizarea celor existenți). Dacă începem cu această sarcină, o cascadă de alte schimbări culturale vor urma. Dacă o ignorăm, nu numai că ignorăm porunca lui Cristos, dar și convingerea altor oameni asupra problemelor culturale individuale va fi mult mai dificilă, dacă nu chiar imposibilă.

Amy K. Hall, State and Reason

Sursa foto: Photo by Anne Nygård on Unsplash