Tu CE duci la biserică azi?

Atunci când te întreb „ce duci la biserică?”, mă gândesc mai degrabă la încărcătura spirituală cu care mergi acolo. Iată o realitate pe care cei mai mulți dintre noi nu o conștientizăm decât foarte rar. Îngăduiți-mi să explic un pic mai pe larg.

În fața fiecăruia dintre noi există două alternative. Pe de o parte,  pot fi un om duhovnicesc, un om care umblă călăuzit de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care ascultă îndemnurile Lui și manifestă roada Lui: dragostea, bunătatea, pacea… Pe de altă parte, pot fi un om firesc sau carnal. Un om care nesocotește îndemnurile Duhului Sfânt și umblă călăuzit de impulsurile naturii vechi, decăzute. După cum spunea apostolul Pavel, manifestările naturii decăzute sunt cunoscute și sunt acestea: adulterul, necurăția, desfrânarea, invidia și altele (vezi Galateni 5).

Iată ce doream de fapt să spun atunci când întrebam „tu ce duci la adunare?” Tu poți veni acolo, stăpânit de Duhul. Cu inima plină de dragoste, blândețe și pace. Poți aduce acolo o inimă care săptămâna care a trecut, în ciuda aglomerației și a agitației inerente acestor vremuri, L-a căutat înainte de orice altceva pe Dumnezeu și Împărăția Lui. Va fi o inimă însetată să audă cuvântul, dornică să se roage și să cânte cântări de laudă.

Există însă și cealaltă alternativă. Poți merge la biserică cu o inimă plină de ură, invidie, ranchiună, o inimă care întreaga săptămână a avut privirea ațintită doar spre țărână. O inimă curbată spre sine care a căutat un singur lucru: propria-i satisfacție. O astfel de inimă va fi chinuită de rugăciunea care înseamnă smerire și dependență de Dumnezeu. Va fi iritată de cuvântul care o cheamă să se pocăiască, dar și de cântarea de laudă care o îndeamnă să uite de sine și să Îl adore pe Cel care Singur este vrednic de laudă.

Astăzi, la biserică, vei duce și tu ceva, chiar dacă nu ești conștient de acest lucru. Vei duce ceva, chiar dacă nu vei păși în față și nu vei spune nimic cu voce tare. Iar dacă te vei ridica și vei duce ceva în fața bisericii, vei aduce mai mult decât ceea ce se vede și se aude. Vei duce cu tine o inimă care este stăpânită de Duhul și plină de cele mai nobile și cerești căutări sau o inimă firească, plină de otravă și putregai.

Pentru că biserica este un organism spiritual, ori de câte ori venim la adunare, Duhul Sfânt care locuiește în fiecare dintre noi ne unește și ne transformă  într-o casă duhovnicească” sau în trupul lui Hristos pe pământ (vezi 1 Petru 2:5). Atunci când în mijlocul adunării apar persoane care nu sunt călăuzite de Duhul, ci stăpânite de fire, de lume și chiar de cel rău, lucrarea Duhului e împiedicată. Părtășia e întreruptă, trupul e mutilat. Iar un trup mutilat este un trup chinuit.

Așa că, nu uita, nu există neutralitate. Dacă te duci la adunare călăuzit de Duhul vei aduce binecuvântarea cu tine, chiar dacă nu vei spune nimic, chiar dacă nimeni nu va remarca prezența ta. Prezența ta acolo va contribui la întărirea părtășiei spirituale ale bisericii. Rugăciunea și tânjirile tale lăuntrice cele mai profunde vor fi onorate de Domnul care va răspunde și va da har nu doar peste tine, dar și peste cei de lângă tine. Dar dacă mergi plin de fire și de dorințe carnale, vei dărâma chiar și atunci când nu spui nimic. Înfrângerea bisericii ți se va datora și ție, cel care nu ai spus și nu ai făcut nimic. Să nu uităm episodul din vechime: Acan stă ca mărturie a faptului că păcatul ascuns al unui singur om poate aduce căderea unui întreg popor (vezi Iosua 7).

În același timp, nu uita că cele mai extravagante gesturi exterioare făcute în adunare nu vor compensa o inimă firească și lumească. S-ar putea să predici, s-ar putea ca solo-ul tău să facă geamurile să vibreze, iar donația ta să îl determine pe casier să își scoată pălăria. Tot ce izvorăște dintr-o inimă putredă putrezește și cade cu trosnet.

În urmă cu mai mulți ani de zile, Horia-Roman Patapievici scria o carte cu titlul „Partea nevăzută decide totul”. Principiul acesta este valabil și atunci când vorbim despre închinarea bisericii.

Cel mai potrivit mod de a încheia acest text este să citez binecunoscutele versuri ale lui Traian Dorz:

Dacă ne-adunăm în Domnul, dacă-avem a lui Duh Sfânt,

Dacă inimile noastre una-n părtășie sunt,

Dacă-avem a Lui iubire, dacă-avem al Lui sfânt țel,

Ori de câte ori ne strângem, e prezent cu noi și El.

(…)

Dar când fără unitate și iubire ne-adunăm,

Când nici dor, nici părtășie nu avem și nu căutăm,

Când trăim păcate-ascunse, când ni-e gândul mânios,

În zadar atunci ne strângem: ne-adunăm fără Hristos.

Dumnezeule, ai milă, nu lăsa-ntre noi nici când

Lipsa Ta și nelucrarea Duhului ceresc și sfânt;

Nu lăsa-ntâlnirea noastră fără dragoste și har,

Ca să nu ne fie lupta și-alergarea în zadar.

(Cântările Evangheliei, Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, 2005, p. 304)