Treaba cu mândria nu e sănătoasă

Pentru bar mitzvah-ul meu, cineva mi-a dat o carte intitulată „Mari evrei în sport” sau ceva de genul acesta. În afară de glumele obișnuite – nu era o carte lungă; literele și fotografiile erau foarte mari –, ce îmi amintesc cel mai bine este că nu mă interesa prea mult cartea. Îmi plăcea sportul. Și mă identificam puternic ca evreu – am fost crescut într-o casă evreiască ortodoxă și am frecventat yeshivas până la vârsta de 19 ani. Așadar, dezinteresul meu față de carte nu a emanat nici din dezinteresul față de sport, nici din dezinteresul față de evrei. Am fost viu interesat de ambele.

Dar chiar și la vârsta de 13 ani, ideea de mândrie etnică nu însemna mare lucru pentru mine.

Din câte mi-am dat seama, prietenii mei – și, desigur, ruda care mi-a dăruit cartea – considerau cartea destul de semnificativă. Erau mândri de Hank Greenberg, membru al Hall of Fame al Detroit Tigers, de marele jucător de bază al echipei Cleveland Indians, Al Rosen, de campionul de box la categoria ușoară Benny Leonard și de ceilalți evrei care erau prezentați.

Se pare că am mărșăluit în ritmul unui toboșar excentric. S-a dovedit totuși că atitudinea mea la 13 ani nu era o ciudățenie. Deși nu mi-am dat seama atunci, reprezenta de fapt zorii unei convingeri – că poate mândria de grup nu era o idee grozavă.

Următoarea dată când această părere m-a lovit a fost când eram la facultate și sloganul „black is beautiful” (negrul e frumos) devenise popular. De data aceasta am făcut mai mult decât să nu mă raportez la mândria de grup; m-am opus acesteia. Cum ar putea o rasă să fie frumoasă? Ideea unei rase frumoase nu este ea însăși rasistă? Când am ridicat aceste întrebări în anii de facultate și de absolvire, mi s-a dat unul dintre cele două răspunsuri: După ce fuseseră înjosiți timp de atâția ani, negrii aveau nevoie să își consolideze imaginea de sine. Și, din moment ce negrii – în special femeile de culoare – au suferit foarte mult din cauza faptului că frumusețea albă era standardul normativ al frumuseții fizice, „negrul este frumos” a fost un corectiv foarte necesar.

Acestea erau explicații pe deplin decente. Dar eu tot am dat înapoi. Poate că faptul că eram un evreu născut la doar câțiva ani după Holocaust făcea ca mândria bazată pe rasă să fie înfricoșătoare.

S-a dovedit că instinctul meu era corect: este înfricoșător. „Negrul este frumos” s-a transformat curând în „puterea neagră”, o frază care, adesea însoțită de un pumn strâns ridicat, era menită să fie înfricoșătoare. Și apoi, într-un ecou al rasismului arian, termeni precum „trădător de rasă” au fost aruncați pentru a descrie orice negru care nu era adeptul „puterii negrilor” sau al „solidarității negrilor”.

Curând, feministele s-au alăturat grupului solidarității cu „girl power”: „Sunt femeie, auziți-mă strigând”, „O femeie fără bărbat este ca un pește fără bicicletă”, „Orice treabă pe care o poate face un bărbat, o femeie o poate face mai bine” și alte celebrări puerile ale grupului feminist. Femeile care nu împărtășeau aceste opinii nu erau doar trădătoare de gen; ele nici măcar nu erau femei. Fondatoarea revistei „Ms.”, Gloria Steinem, a numit-o în mod faimos pe senatoarea republicană conservatoare din Texas Kay Bailey Hutchison o „imitatoare de femeie”.

Mândria de grup este o caracteristică a stângii.

Cea mai recentă întruchipare a mândriei de grup este mândria LGBTQ. Fiecare companie, fiecare echipă sportivă profesionistă, fiecare politician democrat, chiar și forțele armate și ambasadele americane din întreaga lume sunt așteptate să sărbătorească Luna Mândriei, Noaptea Mândriei și Mândria LGBTQ pe tot parcursul anului.

Acest lucru este problematic din cel puțin două motive.

În primul rând, de ce anume este cineva mândru? Ce realizare implică faptul de a fi homosexual, lesbiană sau bisexual? Chiar și identitatea trans este, se presupune, încorporată în natura cuiva. Nu cumva întreaga premisă a mișcării LGBTQ este că nimeni nu își alege orientarea sexuală sau identitatea sexuală? Cine a susținut că homosexualitatea este o alegere nu a fost declarat homofob și negaționist al științei? Deci, atunci, dacă nu este implicată nicio alegere, niciun efort din partea individului – și cu atât mai puțin nicio realizare morală – de ce să fii mândru? Poate că nu m-aș putea identifica cu mândria evreiască pentru marii atleți evrei, dar cel puțin toți au realizat ceva.

Celălalt element problematic are legătură cu motivul pentru care mișcarea LGBTQ face tot posibilul să forțeze fiecare instituție să sărbătorească nopți, zile, săptămâni și luni de Mândrie. Motivul este natura totalitară a tuturor mișcărilor de stânga. Spre deosebire de mișcările liberale și conservatoare, orice mișcare de stânga este totalitară. Prin urmare, nu este suficient ca oamenii să tolereze sau chiar să arate respect față de persoanele LGBTQ. Trebuie să sărbătorim cu toții lesbianismul, homosexualitatea masculină, transsexualii și homosexualii. Nicio mișcare de stânga nu este o mișcare pentru toleranță. Acestea sunt mișcări care cer celebrarea.

Pentru prima dată în timpul vieții noastre, stânga s-ar putea să fi întâlnit un obstacol de neclintit. Oamenii sunt pregătiți să tolereze aproape orice și pe oricine. Dar cel puțin jumătate dintre noi nu vor sărbători fetele cărora li se elimină chirurgical sânii – sau terapeuții și medicii care facilitează acest lucru. Cel puțin jumătate dintre noi nu vor sărbători bărbații îmbrăcați în femei, mai ales cei care dansează în fața unor copii de 6 ani. Și, în timp ce unele școli de medicină au fost forțate să spună „persoană care naște” în loc de „femeie însărcinată”, cel puțin jumătate dintre noi îi vor disprețui pe lașii care conduc aceste școli de medicină.

Mă întorc la punctul de plecare. Mi-am dedicat o mare parte din viață pentru a-mi ajuta semenii evrei. Totul a început când aveam 21 de ani, iar Ministerul israelian de Externe m-a trimis în Uniunea Sovietică pentru a introduce ilegal articole evreiești și a scoate ilegal numele evreilor care doreau să părăsească Uniunea Sovietică. Am adus mulți evrei dezamăgiți înapoi la iudaism. Și am luptat în mod constant pentru securitatea Israelului. Sunt foarte fericit să fiu evreu. Dar nu prea reușesc să fiu mândru de asta – nu a fost o realizare a mea; a fost un accident de naștere. Acest lucru este la fel de adevărat și în ceea ce privește rasa, etnia, genul, identitatea și orientarea sexuală. Nu primești credit pentru, nu ar trebui să fii mândru de și nu ai dreptul să ceri altora să sărbătorească ceva cu care nu ai avut nimic de-a face.

În cele din urmă, dacă ești sincer, mândria de grup trebuie să fie însoțită de rușinea de grup. Da, un număr disproporționat de câștigători ai Premiului Nobel au fost evrei. Dar un număr disproporționat de spioni occidentali pentru Stalin au fost, de asemenea, evrei. Dacă nu ești pregătit să îți fie rușine de grupul tău, nu te mândri cu el. Această regulă se aplică negrilor, homosexualilor, femeilor, creștinilor și oricărui alt grup din lume.

Un text de Dennis Prager