Banalitatea timpului obișnuit începe să se instaleze – nu doar din punct de vedere liturgic, ci chiar și cultural. Coronițele au dispărut, scenele nașterii au fost puse deoparte, iar brazii de Crăciun au fost aruncați. Pe măsură ce ne întoarcem la Timpul obișnuit al bisericii, ne întoarcem și la timpul obișnuit al vieții noastre de zi cu zi. Prietenii și rudele pe care i-am găzduit s-au întors la casele lor, școala începe din nou, decorațiunile din casă au reintrat în cutii. Totul a revenit la normal.
Dar timpurile obișnuite ale vieții noastre nu sunt pur și simplu obișnuite. Tradiția creștină a arătat întotdeauna că orice timp este atins de Hristos. Să luăm drept exemplu marele patrimoniu de Crăciun al Bisericii. Așa cum spune acel vechi imn de Crăciun, Hristos „este Alfa și Omega,/ El este sursa, El este sfârșitul/ lucrurilor care sunt, care au fost,/ și pe care anii viitori le vor vedea/ în vecii vecilor” (Prudentius, „Născut din iubirea Tatălui”).
Liturghia pascală însăși vorbește în termeni asemănători. În noaptea Învierii Domnului, creștinul are privilegiul de a auzi marea proclamație a Bisericii: „Hristos ieri și azi, Începutul și Sfârșitul, Alfa și Omega. Lui îi aparțin toate timpurile și toate veacurile. A lui fie slava și puterea, în toate timpurile și în vecii vecilor. Amin.”
Toate timpurile îi aparțin lui Hristos. Fiecare clipă a timpului conține totul și sfârșitul ei în Hristos. Fiecare secundă se învârte în jurul lui Hristos. În calitate de creștini, noi îi oferim timpul nostru înapoi lui Hristos ca închinare spirituală. Îi oferim ziua noastră de lucru și chiar și somnul nostru de noapte. Pe parcursul zilei, ne amintim că acest moment sau acel moment – fie că este plăcut sau dificil – vine cu adevărat ca un dar de la Hristos. Îi mulțumim pentru acestea și i le oferim înapoi. Înainte de a merge la culcare, Îi cerem lui Hristos să ne dea somnul – căci chiar și somnul este darul Lui (Ps 172:2) – și Îi oferim înapoi timpul petrecut în somn. Îi cerem să ne refacă trupurile și mințile pentru a-i putea oferi o nouă zi.
Toate aceste jertfe sunt ele însele un mare har pe care ni-l dăruiește Hristos. Pentru că, oferind tot timpul nostru înapoi lui Hristos, urmăm direcția hristică a timpului însuși. Nu numai că timpul Îi aparține în întregime Lui, dar timpul nostru – timpul nostru obișnuit – devine în întregime al Lui. Fiecare secundă a noastră se învârte în jurul lui Hristos. Și astfel și noi, creaturi în timp, începem, la fel, să ne învârtim în jurul Lui și ajungem să fim din ce în ce mai mult și mai complet ai lui Hristos. Și ne găsim atunci propria noastră ființare și finalitate în Hristos.
Doamne, tot timpul îți aparține Ție, sursa și sfârșitul a tot ceea ce este, a tot ceea ce a fost și a tot ceea ce vor vedea anii viitori. Ia timpul meu – timpul meu obișnuit – primește-l ca pe o ofrandă pentru tine.
Un text de Micah Kim pentru The Imaginative Conservative
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter