Teama de a fi nedorită

Ce voi spune în continuare probabil nu te va șoca: viața se va dovedi a fi diferită de ceea ce ne-am planificat, sperat sau visat. Da, uneori lucrurile se așează în modul dorit, însă apoi realizezi că ceva lipsește.

Uneori, viața se aseamănă cu urcușul către vârful muntelui, după care cobori cu viteza rollercoaster-ul la vale. Doar că nu e distractiv.

Acest lucru se aplică mai ales dacă ești o femeie necăsătorită. O clipă te simți veselă și liberă, pentru ca mai apoi să te întrebi dacă să adopți o pisică. Multe dintre noi au supraviețuit unui alt sezon al sărbătorilor de iarnă fără a avea pe cineva alături. Și frica noastră cea mai profundă – de a trăi neiubite și nedorite – ne copleșește. 

Frici adeverite

Acum mulți ani trăiam în Colorado Springs, unul dintre orașele mele preferate. Îmi iubeam slujba, prietenii și biserica și mă simțeam fericită și plină de speranță. Cel mai plăcut aspect era ca bărbatul de care eram interesată era amuzant și draguț și îmi atingea brațul constant. Cu siguranță că ne îndreptam undeva și eu abia așteptam. Aceasta era perioada în care oamenii mă priveau și spuneau: “Fata asta știe cum să se bucure de perioada de celibat.”

Trei luni mai târziu  am fost concediată de la slujba mea de vis și am descoperit că bărbatul pe care-l plăceam nu era deloc interesat de mine. Toate visele pe care le aveam pentru viitor au dispărut în munții Colorado, în timp ce eu ma zbăteam, neștiind ce să fac în continuare. Visele nu se împlinesc. Nu am niciun scop. Nu o să mă iubească nimeni niciodată. Ascultam cântecele lui Sarah McLachlan și Natalie Grant pentru a-mi ridica moralul, în timp ce plângeam și mâncam ciocolată. 

Miezul problemei

Întotdeauna a existat o stigmă asociată femeilor singure. Dacă recunoaștem că ne dorim să ne căsătorim, suntem privite ca disperate și ni se spune să ne concentrăm pe Dumnezeu, să rămânem în voia Lui și să avem încredere că bărbatul potrivit va apărea atunci când suntem în sfârșit gata să fim într-o relație. Însă nu ar trebui ca toata lumea să se concentreze pe Dumnezeu și să rămână în voia Lui, indiferent dacă este căsătorit sau nu? De când a devenit căsătoria răsplata pentru cei care se poartă corespunzător?

Nu, lucrul cu care ne confruntăm nu este disperarea sau lipsa credinței, ci teama: teama că nimeni nu ne va iubi niciodată. Teama de a rămâne singure mereu. Teama că acest gol dureros nu va fi umplut niciodată. Și, dacă ești ca mine, o teamă profundă că lui Dumnezeu nu-i pasă.

Bineînțeles, nu ar trebui să ne simțim așa. Ar trebui să fim mulțumite și să știm că Dumnezeu ne iubește și ne consideră frumoase, să ne amintim că El este Cel care are grijă de noi, să uităm că suntem singure și speriate, să uităm că ne dorim să fi avut pe cineva care e destul de puternic sa ne strângă scaunul de la bicicletă, ca să nu mai coboare în timp ce o folosim.

Ne ascundem dorurile și durerile, sigure fiind că dacă le recunoaștem, cel puțin o persoană ne va acuza de păcatul nemulțumirii.

Când frica conduce

Când permitem fricii să ne controleze, când încetăm să-L mai credem pe Dumnezeu, începem să reacționăm în moduri nesănătoase, chiar păcătoase, cum ar fi:

1. Dăm vina pe alte femei: este vina lor.

A cădea în capcana comparației este atât de ușor pentru femei. Ne uităm la fete care capătă ce (și pe cine) am dori noi și lăsăm gelozia să ne macine. “Nu-i corect” este o capcană îngrozitoare, din care este foarte greu să ieși.

2. Dăm vina pe bărbați: este vina lor.

O, ce ușor este să-i învinuim pe bărbați. Nu sunt hotărâți. Nu fac nicio mișcare. Sunt prea insistenți. Prea pasivi. Prea plictisitori sau prea ciudați sau prea tăcuți sau prea zgomotoși. Au prea mult sau prea puțin păr. Dacă bărbatul potrivit ar fi bărbat, nu aș mai fi singură.

3. Ne mulțumim cu orice, deoarece e mai bine decât nimic.

Mi-aș dori să scutur fiecare femeie care se întâlnește cu cineva cu care nu ar trebui, pentru că teama ei de a fi neiubită sau nedorită i-a distrus încrederea de sine. Și totuși, am fost tentată să fac lucrul acesta chiar eu însămi. Dacă asta este totul? Dacă nu mă va mai plăcea nimeni niciodată? Toată lumea spunea că e mai bine singur decât într-o căsnicie nepotrivită, iar eu îi credeam… până când singurătatea devenea copleșitoare și eu mă întrebam dacă n-ar trebui să-l sun pe ultimul bărbat cu care am ieșit pentru a găsi o cale să facem lucrurile să meargă.

4. Ridicăm ziduri: nu mă poți răni deoarece nu te las să te apropii. 

Acesta este lucrul cu care mă lupt cel mai mult. Acum câțiva ani am mers la un eveniment destinat persoanelor necăsătorite, unde cunoșteam doar câteva. Pentru a mă susține, sora mea a venit cu mine. La un moment dat, un bărbat pe care-l cunoșteam din vedere m-a abordat. Mai târziu, sora mea mi-a spus că am făcut un pas înapoi și mi-am încrucișat brațele. Am acceptat invitația lui, însă limbajul non-verbal nu era încurajator. Oare câți bărbați am respins pentru că de frica, m-am ascuns în spatele unui zid de gheață?

5. Înlocuim golul cu altceva.

Multe dintre noi încercăm să scăpăm de teamă umplându-ne viețile cu lucruri: carieră, haine, posesiuni, chiar și slujba în biserică… orice ne dă validarea pe care nu o primim de la sexul opus.

Cum să procedăm

Pentru a ne “ajuta”, oamenii ne încurajează astfel: “Dumnezeu te iubește. Nu e destul?”

Nu își dau seama cât ne-am săturat să auzim asta. Nu din cauză că nu e adevărat, deoarece toți știm că e adevărat. Problema nu e că nu credem, ci că nu putem simți lucrul acesta.

Dragostea lui Dumnezeu nu ne va strânge în brațe și ne va șopti: “Totul va fi bine.” Nu ne va plăti facturile și întreținerea, nu va sta lângă noi la masă când cinăm și vorbim despre cum a decurs ziua. Nu aceasta este relația pe care o are El cu noi. Dacă aceasta ar fi relația noastră, Dumnezeu s-ar fi uitat la Adam și ar fi spus: “Omul nu are nevoie decât de Mine”. Nu, Dumnezeu s-a uitat la om și a spus: “Nu este bine ca omul să fie singur. Are nevoie de o fată.” Și i-a dat o soție.

Când Dumnezeu se uită la noi, nu ne răspunde printr-un partener. Uneori, ar părea că nu ne răspunde deloc. Trebuie să înțelegem cum singurătatea noastră este corelată cu dragostea lui Dumnezeu. În cartea mea “Spinstered: Surviving Singleness After 40” am descris lucrul acesta în felul următor:

“Dragostea Lui pentru mine nu este demonstrată sau demontată de starea mea civilă. Mult timp din viața mea am crezut că faptul că nu am un soț înseamnă că Dumnezeu nu mă iubește la fel de mult ca pe celelalte femei. Femeile căsătorite, ca să fiu mai specifică. Nu mă simțeam numai abandonată și nedorită de bărbați, ci abandonată și nedorită de Dumnezeu.”

Cum se face că ceea ce simt este atât de diferit de ceea ce știu? N-ai crede că distanța dintre capul și inima mea ar fi atât de mare. Așa că am decis să văd ce spune Biblia despre inima subordonată minții, nu vice versa. Însă nu am găsit ce căutam. În schimb, am găsit Coloseni 3:15: “Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre şi fiţi recunoscători.”  

În Ioan 14, Isus ne oferă pace pentru inimile noastre frământate, spunându-ne să nu ne temem. Apoi, în Filipeni 4:7, ne promite că “pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.”

Dumnezeu nu spune: “Adună-te.” Nu ne mustră pentru inimile noastre frământate. El ne spune: “Încrede-te în Mine. Eu sunt pacea ta.”

Versetul meu preferat, 2 Timotei 1:7, spune: “Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.”

Frica poate pune stăpânire pe noi, ne poate face să luăm decizii proaste și să îi rănim pe cei din jur. Frica este haotică și nu vine de la Dumnezeu. Este opusul lui Dumnezeu și opusul păcii.

Totul se reduce la ceea ce credem despre Dumnezeu, în ciuda a ceea ce simțim. Înseamnă a rămâne în puterea și pacea Lui, nu a noastră, și a ne reaminti – zilnic dacă este necesar – că statutul de femeie necăsătorită este o condiție pământească. Da, Dumnezeu ne poate schimba statutul oricând ar dori, însă ideea este că a fi necăsătorită nu ne definește nici într-un mod bun, nici într-unul rău. A fi dorită și iubită de un bărbat nu ne definește, de asemenea, nici nu stabilește valoarea noastră sau abilitatea de a fi iubite. Dumnezeu a determinat deja lucrul acesta. Și cine spune El că suntem este mai important decât orice valoare ne-ar da oamenii din jur.

Concentrează-te pe ceea ce știi. Lasă pacea lui Dumnezeu să-ți păzească inima.

Sharyn Kopf, Boundless