Cinci mame care au modelat istoria creștinismului

Nu putem supraestima importanța mamelor în lărgirea Împărăției lui Dumnezeu. De la devotamentul Mariei la exemplul lui Lois și al Eunicei, mama și bunica lui…

Un tată și doctrina lui

Ca tată a cinci copii, trăiesc cu convingerea mereu prezentă că aceștia îmi sunt cea mai importantă slujbă. Slujba de tată îmi domină mintea, timpul…

Despre gaming: Conversații cu fiul meu (1)

Cosmin. Mi-a fost coleg până în clasa a-VIII-a. Mama lui era profesoară de matematică la o altă școală, iar asta se vedea în rezultatele lui…

Despre o mamă obosită

Dragul meu Amărel, Am fost încântat să aud că faci progrese cu mama respectivă. Se simte copleșită de sarcinile ei, neapreciată de soțul ei și…

Nu vreau nimic, te vreau pe tine!

Sunt ceea ce sunt și nu prea suport să fiu departe de familia mea. Totuşi, de câteva ori, am fost despărţit de ei, pentru o…

Obstacole în fața intimității maritale

În ciuda frumuseții și binecuvântării intimității adevărate, am întâlnit o mulțime de obstacole care se pun de-a curmezișul dezvoltării armonioase în relația soț-soție. Cel mai…

Unde sunt bărbații din biserică?

Mă întristez adesea când privesc în jur și văd confuzia cutremurătoare a masculinității și a crizei identitare a bărbaților. Privind la statistici și la datele…

Dumnezeu a făcut sexul și regulile Lui sunt bune!

De câțiva ani activez într-o organizație a cărei scop principal este să răspundă întrebărilor pe care oamenii le pun despre credința creștină. În capul listei,…

Prioritizează-ți iubirile

Sfântul Augustin a definit păcatul ca fiind o iubire în neorânduială: să pui prea mult preț pe lucrurile care nu merită și prea puțin pe…

Sfântul Augustin a definit păcatul ca fiind o iubire în neorânduială: să pui prea mult preț pe lucrurile care nu merită și prea puțin pe…