Sufletul și povestea

Dacă există o temă dominantă care unifică aceste cărți și care le face important de „trăit”, ca să spunem așa, aceasta este întâlnirea dintre un mod de viață mai vechi, mai tradițional, și „noua ordine” care îl perturbă. Romanele îi oferă cititorului timpul necesar pentru a locui în „lumea vieții” unui anumit individ sau a unei anumite familii într-un anumit timp și loc.

De ce contează particularitățile? Unii ar spune că ideile sunt cu siguranță mai importante. Toma din Aquino scrie în că „fericirea supremă a omului, în ceea ce privește intelectul său, constă în vederea neobstrucționată a lui Dumnezeu. Iar în ceea ce privește viața afectivă a omului, fericirea constă în odihna imobilă a voinței sale în primul Bine”. Pe drumul către „vederea neobstrucționată a lui Dumnezeu” și „odihna imobilă” a voinței se află însă această viață, constituită din numeroasele persoane și opinii și probleme complexe pe care le întâlnim cu mai multă sau mai puțină înțelegere și cu mai multă sau mai puțină certitudine despre ceea ce ar putea fi binele. Filozofia clarifică miza; teologia oferă o îndrumare rațională spre adevărurile de credință. Dar, citind un mare roman, cititorul poate vedea în acțiune efectele ideilor și alegerilor asupra unor relații umane reale. Poate chiar mai important, apetențele cititorului, cruciale pentru mișcarea voinței spre bine, pot fi direcționate – sau redirecționate – prin participarea plină de imaginație la poveste, al cărei adevăr trebuie trăit, așa cum am spus mai sus, mai degrabă decât redus la un set de concepte ordonate.

Este una să înțelegi că un om rău va fi pedepsit într-o zi pentru aroganța și insolența sa, dar este cu totul altceva să asiști la acest lucru în imaginație prin perspectiva acelui om. În timpul Postului Mare, am citit marele roman din secolul al XIX-lea al lui Alessandro Manzoni, „Logodnicii”, care oferă un bun exemplu. Don Rodrigo, unul dintre cei mai nelegiuiți răufăcători din carte, se întoarce acasă după o beție tumultoasă în timpul unei epidemii de ciumă neagră în Milano și se culcă fără să se simtă bine. Are vise terifiante din care, în cele din urmă, se trezește:

„Își recunoaște patul și camera și își dă seama că totul fusese un vis. Biserica, oamenii, călugărul – toate dispăruseră. Toate cu excepția unui singur lucru: durerea din partea stângă. În aceeași clipă, simte o palpitație violentă a inimii, un bâzâit, un șuierat constant în urechi, o arsură interioară și o greutate în membre, mai mare decât atunci când se culcase. Ezită o clipă sau două înainte de a îndrăzni să examineze locul care îl durea. Când, în sfârșit, îl găsește, devine neliniștit. Și acolo era: un buboi murdar, umflat și purpuriu. Știa că era pierdut.”

Prin pofta lui ocazională pentru Lucia, logodnica lui Renzo, Don Rodrigo a fost direct responsabil pentru nefericirea acestui cuplu și a oamenilor care îi îngrijeau. Dar acest început de boală nu are gustul lumesc al răzbunării. De ce nu, asta este o poveste lungă – o poveste măreață și profund emoționantă, cu puterea de a-și schimba cititorul.

Avem impresia, cred, că lumea noastră este în mod unic ocupată, în mod unic asaltată de forțe care fac imposibil să stăm liniștiți și să citim o carte lungă. Există atât de multe motive de îngrijorare. Pare iresponsabil să nu fii agitat de ultima rachetă nord-coreeană – sau de calendarul probabil al unei invazii chinezești în Taiwan. Fără îndoială, acestea sunt chestiuni cruciale, dar cum le punem în perspectivă? Cea mai bună cale este o educație completă în cele mai mari opere ale tradiției noastre. Dar romanele, în timp ce se inspiră profund din tradiția culturală, pot da formă poveștilor de viață și ne pot purta în mod profund într-un angajament intelectual, emoțional și, în cele din urmă, spiritual cu lumea în care intrăm prin intermediul imaginației. Efectele lecturii ne pot face mai înțelepți cu privire la propria noastră viață. Care este situația noastră, de exemplu, alături de ceea ce s-a întâmplat în Italia în 1628? Manzoni scrie despre prăbușirea socială și politică completă a orașului Milano atunci când regiunea a fost afectată mai întâi de foamete și apoi de ciumă. Singura sursă de ordine a fost prezența preoților dispuși să-și sacrifice viața pentru a îngriji muribunzii și morții (nu că portretul pe care îl face clerului este infailibil de însorit).

Nu cred că am început să înțelegem cu adevărat ce se întâmplă atunci când sufletul cuiva intră în lumea marilor ficțiuni. Munca imaginației contribuie mult la stabilirea unui obicei de compasiune, permițându-ne să avem acces la viețile celorlalți.

Un text de Glenn Arbery pentru The Imaginative Conservative