Suflete bolnave

„Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte” nu este doar un titlu de poveste, ci chiar promisiunea pe care Scripturile ne-o oferă pentru umanitate.

Omul este nemuritor, avînd început, destinat eternităţii. Ne începem călătoria spre eternitate în faţa unei coloane vertebrale, adăpostiţi sub inima unei femei şi stînd turceşte pe oasele şoldurilor ei. Venim în lume ghemuiţi, cu ochii închişi şi plecăm din lume întinşi, cu ochii închişi. Ieşim din pîntec şi intrăm în pîntecul pămîntului. (Ştiţi că există înmormîntări în poziţia fetală?). Toţi sîntem pacienţi terminali, avem o boală care ne va duce sigur la moarte, aceasta este păcatul, căci plata păcatului este moartea. Primul om care ar fi pur, cu totul decontaminat de această boală, ar trebui să trăiască veşnic după prima sa naştere.

Zilele trecute am survolat un articol care se dorea lămuritor în privinţa diferenţelor dintre psiholog, psihiatru, psihoterapeut şi psihanalist. Folosim termenii din păcate interschimbabil, dar cea mai mare îngrijorare se naşte din faptul că înşişi aceşti specialişti îşi încurcă sferele de competenţă uneori. Mai rar este cazul în care vreunul dintre aceştia apelează în disperare de cauză la maeştri spirituali sau duhovnici pentru a rezolva o problemă care scapă competenţelor pe care le deţin. Nu o singură dată în pastorală, colaborînd cu psihologi și psihiatri, am întîlnit cazuri care treceau dincolo de competențele acestor specialiști.

Există suflete bolnave care nu pot fi vindecate cu sedative şi nici cu şedinţe de întoarcere la amintirile dintr-o copilărie frustrantă.

Psa 41:4: Eu zic: „Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta.”

Nu neg existenţa bolilor psihice şi nici nu pun în legătură fiecare boală psihică cu vreun demon, dar trebuie să admitem că există o problemă dincolo de toate afecţiunile şi cu toţii avem o boală cronică curabilă doar prin moarte: moartea însăşi ca urmare a păcatului. Toate celelalte afecţiuni se subsumează acestei catastrofe cardinale care afectează natura umană.

Omul este compus, după teoriile anticilor, din sarx (carne) şi psyhe (suflet) sau din soma (trup) şi pnoe sau pneuma (suflare sau duh). Dacă Platon propunea dezrobirea de trup, folosind un joc de cuvinte (soma sema estin – trupul este mormînt), Apostolul vine în acelaşi cadru filozofic cu o altă paradigmă, cu un model antropologic revoluţionar. În omul dinafară, asemănător unui cort temporar, care se strică, ne prăbuşim, dar ne înfrumseţăm în omul dinăuntru. Tensiunea omul dinafară (vizibil, dar supus distrugerii) – omul dinăuntru (invizibil, dar salvabil) este subliniată în mai multe pasaje.

Efeseni 3:16: Și-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinlăuntru…

Dacă trupul poate fi bolnav şi vindecat, se pare că şi omul dinăuntru poate fi bolnav, omorît şi vindecat.

Efeseni 2:1,2: Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în cari trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

Pavel ne arată că putem fi sănătoşi fizic, dar morţi spiritual sau bolnavi spiritual.

Vă mai amintiţi de Portretul lui Dorian Gray al lui Oscar Wilde? Îţi poţi imagina un asemenea portret şi pentru tine? O ”magie” prin care să inversăm legea morţii, moartea cu îmbătrînirea, care o precede, să fie transferată asupra tabloului şi trupul să îţi rămînă tînăr, dar aceasta este numai prima magie. Al doilea farmec trebuie să includă legea ilustrării sufletului în chip.

Dacă ar fi să încercăm un portret al sufletului bolnav, oare cum ar arăta acesta?

Psalmul 32 vorbeşte de chinurile conştiinţei care ies la iveală şi trupeşte:

Psalm 32:3,4: Cîtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mîna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pămîntul de seceta verii.

Romani capitolul 1 este o descriere a unei comunităţi de suflete bolnave:

Romani 1:28-32: Fiindcă n’au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sînt şoptitori, bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvînt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărîrea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sînt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Un suflet bolnav nu poate iubi, nu se poate bucura, nu are pace, este în continuă agitaţie, nu are răbdare, politeţe, bunătate naturală, înfrînare. Între ceilalţi este străin, singurătatea îi este toxică, acţiunile şi faptele îi sînt neroditoare.

Cum poate surveni vindecarea?

Am putea începe cu finalul Bibliei? Deşi textul din Apocalipsa 3: 18 trebuie citit într-un context mai larg, scrisorile către cele şapte Biserici (nu indivizi), un principiu este de valid şi pentru persoană: conştientizarea propriei catastrofe spirituale sub iluminarea Duhului.

Apocalipsa 3:17-19: Pentrucă zici: „Sînt bogat, m’am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi dela Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe cari-i iubesc. Fii plin de rîvnă dar, şi pocăieşte-te!

Începutul vindecării sufletului, pocăinţa, începe cu lepădarea mîndriei, a orgoliilor.

Apoi vine mărturisirea şi strigătul după ajutor.

Psalm 32:5,6: Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită!

Psalmul 32, care începe prin descrierea unei stări depresive, se încheie în deplină bucurie:

Psalm 32:10,11: De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui. Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!

Psalmul 51 vorbeşte nu numai despre uşurare şi iertare, ci despre restaurare, reparare, vindecare.

Psalm 51:4-13: Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărîrea Ta, şi fără vină în judecata Ta. Iată că sînt născut în nelegiuire, şi în păcat m’a zămislit mama mea. Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adîncul inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înlăuntrul meu! Curăţeşte-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decît zăpada. Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele, pe cari le-ai zdrobit Tu, se vor bucura. Întoarce-Ţi privirea dela păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele! Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! Nu mă lepăda dela Faţa Ta, şi nu lua dela mine Duhul Tău cel Sfînt. Dă-mi iarăş bucuria mîntuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă! Atunci voi învăţa căile Tale pe ceice le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.

Vindecarea sufletului omenesc nu poate fi gîndită reţetarist, ci presupune Jertfa lui Cristos, moartea trebuie să fie călcată prin moarte. Noi putem observa simptomele, dar nu putem acţiona în niciun fel asupra noastră sau a altora pentru a ne vindeca sau a-i vindeca.

În Evanghelia după Ioan cap. 15, evanghelistul redă cuvintele Domnului: Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. Cine este în El, precum mlădiţa ataşată Viţei, are roadă, cine nu, este tăiat şi aruncat în foc precum un cîrcel de vie neroditor.

Vindecarea sufletului omenesc a cerut ca El să-şi „de-pună sufletul” (chiar aceasta este expresia folosită în original Ioan 15:13  μείζονα ταύτης ἀγάπην οὐδεὶς ἔχει, ἵνα τις τὴν ψυχὴν αὐτοῦ θῇ ὑπὲρ τῶν φίλων αὐτοῦ. 1Io 3:16  ἐν τούτῳ ἐγνώκαμεν τὴν ἀγάπην, ὅτι ἐκεῖνος ὑπὲρ ἡμῶν τὴν ψυχὴν αὐτοῦ ἔθηκε· καὶ ἡμεῖς ὀφείλομεν ὑπὲρ τῶν ἀδελφῶν τὰς ψυχὰς θεῖναι.) pentru noi şi pentru a noastră mîntuire. Vindecarea şi restaurarea sufletului omenesc are însă nu numai o componentă cristologică, ci şi una pneumatologică. Una dintre cele mai de dorit descrieri ale lăuntrului nostru este în privinţa roadelor Duhului Sfînt.

Galateni 5:22  Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

Cînd Dumnezeu se ocupă de lăuntrul nostru, ne dăruieşte nu numai împlinirea promisiunii de basm după care tînjim, tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte, viaţa veşnică, ci şi o nouă viaţă comunitară încă de pe acum cu bunătate, dragoste şi faceri de bine, o nouă singurătate suportabilă cu pace, bucurie, un nou drum al acţiunilor în credincioşie, perseverenţă, îndelungă răbdare şi noi puteri de a renunţa prin blîndeţe şi înfrînarea potelor. Şi niciuna nu este mai puţin roadă a Duhului, niciuna nu vine din noi înşine, fiind un produs al cărnii sau al bunelor noastre intenţii.

El ne toarnă în paharul omului lăuntric, goliţi de noi înşine fiind, şi paharul trebuie să ne fie plin de să dea peste El. Dacă cui pe cui se scoate, atunci pentru sufletul omului trebuia să fie dat sufletul Fiului Omului, iar duhul omului nu poate fi vindecat decît cu Duhul lui Dumnezeu. Fiţi plini de Duh!

Prelegere susținută inițial la

Conferința Asociației Medicilor Creștini

din Romania

în 11 mai 2012