„Spune-mi istoria Lui Isus!” – devoțional din Luca 5

„Spune-mi istoria lui Isus,

Scrie-o pe inima mea,

Spune-mi, căci e mai frumoasă

Decât tot ce s-a scris cândva.”

Versurile acestea sunt cât se poate de potrivite acum, când, în cadrul programului de citire a Bibliei propus de Robert Murray M’Cheyne, s-a reluat citirea evangheliilor. Astfel, unul dintre capitolele citite azi a fost Luca 5. Vom privi la câteva dintre episoadele acestui capitol și vom face scurte observații pe marginea lor.

Primele zece versete sunt dedicate „Pescuirii minunate”. Ar fi multe lucruri de spus aici, dar aș dori să observăm reacția lui Petru. Atunci când își dă seama cu Cine are de-a face, este cuprins de teamă și chiar de rușine: „Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus și I-a zis: «Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos»” (vezi v. 8). Conștientizarea prezenței lui Dumnezeu aduce adeseori cu sine conștientizarea propriei neadecvări. Aceeași atitudine este de găsit în Isaia 6, atunci când Isaia vede Slava lui Dumnezeu, sau în Apocalipsa 1, când Ioan stă în fața Domnului Isus Hristos Cel înviat. Este unul dintre semnele cele mai clare că ai stat, cu adevărat, înaintea lui Dumnezeu. Ai avut parte de acest moment?

Următorul episod este dedicat vindecării bolnavului de lepră (vezi v. 12-16). Ceea ce atrage atenția aici este că „Isus a întins mâna, s-a atins de el…” (vezi v. 13). Uneori, Domnul nostru vindecă doar prin puterea Cuvântului. În cazul robului sutașului, vindecă, am putea spune, „de la distanță”. De ce să îl atingă tocmai pe acest om care suferea de o boală atât de respingătoare și contagioasă? Motivul pentru care o face este că minunile săvârșite de El nu au doar un scop caritabil, acela de a face bine, deși acesta este subînțeles de fiecare dată. Minunile Sale au și un scop pedagogic, în sensul că sunt o ilustrare a lucrării Sale Mântuitoare. Ce ilustrează atingerea leprosului?

Scriptura se interpretează cu Scriptura, iar răspunsul apare în același capitol, atunci când ne e descrisă chemarea lui Levi și ospățul din casa lui (vezi v. 27-32). Domnul este acuzat că „mănâncă și bea împreună cu păcătoșii” (vezi v. 30). Răspunsul celebru al Domnului e bine cunoscut: „Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Nu am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși” (vezi v. 31-32). Cu alte cuvinte, El este Medicul bun care a venit să se încarce cu lepra păcatelor noastre. Așa cum un medic bun se contaminează cu boala pacientului pentru a-l putea salva, Domnul nostru s-a încărcat cu păcatele noastre, le-a luat asupra Lui, pentru ca noi să fim vindecați.

Nu trebuie neglijate nici cele două versete inserate după episodul cu vindecarea leprosului, scurte, dar importante: „Se răspândea tot mai mult vestea despre El și oamenii se strângeau cu grămada ca să Îl asculte și să fie vindecați de bolile lor” (vezi v. 15). Care este reacția Domnului la această aglomerare a programului și la creșterea popularității? „Iar El se ducea în locuri pustii și se ruga” (vezi v. 16). Domnul nostru nu sacrifică părtășia cu Tatăl din cauza unui program încărcat sau de dragul unei eficiențe sporite. Acestea sunt momentele în care puterile sunt reîmprospătate, iar direcția pentru lucrare este ajustată.

Un episod similar este întâlnit la începutul Evangheliei după Marcu. Domnul s-a retras pentru rugăciune, „pe când încă era întuneric de tot”. Cu o notă de reproș în glas, ucenicii îi arată că „Toți te caută” (Marcu 1:35-37). Domnul nu își cere scuze. Nici noi nu ar trebui să o facem. Socotea că absența este motivată. Nici nu Își schimbă obiceiurile datorită protestelor ucenicilor. Nici noi nu ar trebui să o facem.