Soljenițîn, Russell Kirk și imaginația morală (II)

Subiectul în legătură cu care familiaritatea cu Kirk m-a pregătit cel mai bine pentru a-l aprecia pe Soljenițîn a fost cel al ideologiei. Îmi amintesc o discuție care a făcut ravagii printre conservatori la un moment dat, cu mult timp în urmă, despre întrebarea dacă conservatorismul era sau nu o ideologie. Kirk a spus că nu. Pe măsură ce urmăream discuția, cu fiecare tabără populată de scriitori ale căror idei mă ajutaseră, am ajuns la concluzia că Kirk avea dreptate. Deși timpul mi-a estompat memoria detaliilor disputei, deoarece am ajuns la o convingere solidă în această privință, sunt de acord cu el că conservatorismul, departe de a fi o ideologie, este o negare a ideologiei. Apoi am ajuns la Soljenițîn, iar o confirmare a legăturii noastre a fost respingerea ideologiei – nu doar a ideologiei marxiste, ci a ideologiei în sine. Atât Kirk, cât și Soljenițîn vedeau ideologia ca fiind înrădăcinată în gândirea utopică și evitau acea utilizare liberă, comună astăzi, care folosește termenul de ideologie pentru a se referi la orice perspectivă bine dezvoltată, sau viziune asupra lumii.

Vă puteți imagina așadar cum privesc cu o ușoară groază când aud oamenii referindu-se la „ideologia” noastră creștină și la „ideologia” noastră reformată. Acestea sunt formulări mai rele decât „ideologia conservatoare”. Kenneth Minogue definește ideologia ca fiind „înclinația de a construi explicații structurale ale lumii umane” și folosește cuvântul ideologie „pentru a desemna orice doctrină care prezintă adevărul ascuns și salvator despre relele lumii sub forma unei analize sociale”. Și astfel l-am adus pe Minogue în scrierile mele pentru a elucida utilizarea termenului ideologie de către Soljenițîn. Imaginați-vă așadar încântarea mea când am descoperit, la pagina patru din „Politica Prudenței” (1993) a lui Kirk, că acesta îl citează și el pe Minogue. În cuvintele lui Kirk, ideologia „a însemnat, de obicei, o teorie politică dogmatică, care reprezintă un efort de a înlocui obiectivele și doctrinele religioase cu obiective și doctrine seculare”. El adaugă: „Ideologia, pe scurt, este o formulă politică ce promite omenirii un paradis pământesc”. Și astfel, el numește ideologia „religie inversată”. Tocmai în acest sens, Soljenițîn oferă ca sinonim pentru ideologie – „minciuna”.

„Politica prudenței” este rezumatul gândirii lui Kirk, redactat în principal pentru studenți și, printre multe altele, arată clar că este conștient de înrudirea de idei cu Soljenițîn. Atunci când enumeră zece evenimente moderne „în care cauza conservatoare a păstrat sau a câștigat teren”, el include relocarea forțată a lui Soljenițîn din Uniunea Sovietică în Statele Unite. De ce a considerat Kirk că acest eveniment a fost important? Pentru că l-a transformat pe Soljenițîn într-un participant la viața culturală a Americii, iar „denunțarea tiraniei ideologiei a făcut mai mult pentru a risipi iluziile – deși nu din viziunea tuturor – decât orice altă scriere a timpului nostru”.

Kirk citează, de asemenea, un pasaj din cea mai vădit religioasă declarație a lui Soljenițîn, discursul rostit cu ocazia primirii, în 1983, a Premiului Templeton pentru Progresul în Religie, un premiu creat pentru a umple un gol în lista premiilor Nobel. În mod previzibil, acest discurs a primit puțină atenție din partea criticilor. Citez integral pasajul amintit de Kirk:

„Viața noastră nu constă în urmărirea succesului material, ci în căutarea unei creșteri spirituale demne. Întreaga noastră existență pământească nu este decât o etapă de tranziție în mișcarea spre ceva mai înalt, și nu trebuie să ne împiedicăm sau să cădem, nici să zăbovim fără rezultat pe o treaptă a scării… Legile fizicii și ale fiziologiei nu vor dezvălui niciodată modul incontestabil în care Creatorul participă în mod constant, zi de zi, la viața fiecăruia dintre noi, acordându-ne neîncetat energia existenței; când acest ajutor ne părăsește, murim. În viața întregii noastre planete, Spiritul Divin se mișcă cu la fel de multă forță: acest lucru trebuie să-l înțelegem în vremea noastră întunecată și teribilă.”

Un text de Edward Ericson pentru The Imaginative Conservative