Slava și taina întrupării (6) – Sf. Ioan Gură de Aur: „Cinstea nespusă pe care Dumnezeu a făcut-o naturii noastre!”

„Priviți această taină grozavă și de nepătruns. Cuvântul rămâne mereu în această casă; El s-a îmbrăcat cu natura noastră nu pentru a o părăsi, ci pentru a locui pentru totdeauna în ea. Dacă n-ar fi voit să o păstreze mereu, El nu i-ar fi făcut cinstea de a o pune pe tronul regesc, și purtând-o cu El, nu ar fi făcut să fie închinată de toată oastea cerească: prin îngeri, prin arhangheli, de către tronuri, de către domnii, de către începătorii, de către puteri. Ce duh, ce limbă va putea să arate cinstea nespusă pe care Dumnezeu i-a făcut-o naturii noastre, această cinste care este grozavă și, în același timp, supranaturală? Ce înger? Ce arhanghel? Nu desigur, nimeni, ori în cer, ori pe pământ, n-o va putea arăta niciodată.”

Vom face două observații pe marginea textului Sf. Ioan Gură de Aur. În primul rând, întruparea este cel mai minunat compliment făcut de Dumnezeu omului. Sf. Ioan Gură de Aur se întreabă „ce limbă va putea să arate cinstea nespusă pe care Dumnezeu i-a făcut-o naturii noastre?” Lucrul acesta trebuie subliniat în vremuri în care mulți susțin că asumarea concepției creștine despre lume și viață conduce la deprecierea valorii umane și la înăbușirea potențialului acesteia. Nimic mai departe de adevăr! Fiul lui Dumnezeu devine om, pentru a duce pe mulți fii la slavă, pentru ca oamenii să domnească alături de El în glorie. Este cu putință un destin mai înalt decât acesta?

În al doilea rând, întruparea reprezintă o sursă inepuizabilă de încurajare! Domnul nostru Isus Hristos și-a asumat natura umană și a devenit om nu doar pentru o perioadă limitată de timp, ci pentru totdeauna. El nu a lepădat natura umană, trupul uman, la înălțare, ci le-a transformat prin lucrarea Sa perfectă, iar apoi le-a înălțat în slavă. De acum încolo, noi știm că la dreapta măririi, pe cea mai înaltă treaptă de autoritate din Univers, se află un om. Cineva care pledează cauza noastră înaintea lui Dumnezeu; cineva care ne înțelege, ne este binevoitor și gata să ne ajute. Oare am putea găsi o încurajare mai minunată decât aceasta? Oare ar putea există un imbold mai puternic la a ne ruga?

Să ne reamintim îndemnul autorului Epistolei către Evrei:

„Astfel, fiindcă avem un Mare-Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem tare mărturisirea noastră! Căci nu avem un Mare-Preot care să nu simtă cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost ispitit în toate privințele ca și noi, dar a rămas fără păcat. Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim har și ajutor la vreme de nevoie!” (Evrei 4:14-16-versiunea EDCR). Suntem chemați nu doar să ne apropiem, ci să o facem „cu îndrăzneală” (v. 16). Cei care au întocmit această versiune a traducerii Bibliei adaugă o notă de subsol cu privire la acest cuvânt. Astfel, „cu îndrăzneală”, mai poate fi tradus și cu „franchețe”, „încredere”, „deschidere totală” sau „curaj”. Ce har!

(Textul citat este preluat din „Antologie tematică din oprea Sfântului Ioan Gură de Aur”, p. 695, vol. 1, Basilica, București, 2015, textele fiind selectate de Liviu Petcu.)