Read it Later
You did not follow anybody yet.

Creativitatea – abilitatea noastră de a inventa, a ne imagina, a vizualiza, de a gândi diferit și de a schimba status quo-ul – este esențială unei democrații înfloritoare și este înrădăcinată în jocul creativ al copiilor. Și totuși, ca societate, pare că facem tot ce ne stă în putință pentru a-i preveni chiar și pe cei mai mici copii de la joaca creativă. Programul supraîncărcat, lipsa de acces la spațiul verde și accentul timpuriu pus pe învățarea pe de rost sunt doar câteva bariere pe care le-am construit. Un alt vinovat principal apare la convergența dintre mercantilismul fără limite și ecranele omniprezente.

O cultură comercială, suprasaturată de tehnologie îi lipsește pe copii de ceea ce este esențial creativității: timpul, spațiul și liniștea. Copiii bombardați constant de stimuli sunt atât de ocupați să reacționeze la acestea, încât nu învață niciodată cum să genereze. Accesul instantaneu la o suită nesfârșită de videouri, programe de televiziune, aplicații și jocuri împiedică plictiseala. Însă acele ferestre de timp în care “nu au nimic de făcut” sunt exact ceea ce determină intersectarea creativă a lumii interioare a copilului cu împrejurimile lui.

Îmbulzeala actuală de jucării populare împiedică creativitatea; mai ales jucăriile care cântă, dansează și vorbesc doar apăsând pe un buton. Copiii se joacă mai puțin creativ cu jucăriile care înfățișează un personaj popular, care vin cu nume, voci, personalități și scenarii predestinate. Încercați să îi transformă pe Elmo și pe Dora în altcineva decât în ei înșiși. Copiii se joacă, de asemenea, mai puțin creativ cu seturile de construcții sau de artă care sunt destinate doar unui singur rezultat specific. Jucăriile care stimulează creativitatea sugerează posibilități, însă nu insistă asupra a ce sau cine sunt ele și cum trebuie folosite. Stau și așteaptă să fie transformate și folosite după bunul plac al copilului.

Experiența copilăriei – de a iniția transformare, de a găsi resursele interioare de flexibilitate și de a avea vitalitatea de a realiza – este fundamentul pentru creativitatea întregii vieți. În mijlocul sclipiciului și zgomotului spiritului comercial al ecranelor, trebuie să creăm activ un timp și un spațiu fără reclame și ecrane pentru copii.

Susan Linn este autoarea cărții “The Case for Make Believe: Saving Play in a Commercialized World” și directoarea campaniei “O copilărie fără reclame”.

Photo by Travis Grossen on Unsplash

Read it Later

Donează online și susține Edictum Dei.

Donează

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment

Go to Top
Add Comment
Loading...

Post comment

Cancel
Viewing Highlight
Loading...
Highlight
Close