Și totuși, dacă este ce este, ce ar trebui să facă un bărbat ucenicit în creștinism?

Urmare de AICI și de AICI

„Întărește-te și îmbărbătează-te,

căci tu vei da în stăpînire poporului acestuia țara

pe care am jurat părinților lor că le-o voi da.

Întărește-te numai, și îmbărbătează-te,

lucrînd cu credincioșie după toată legea

pe care ți-a dat-o robul Meu Moise;

nu te abate dela ea nici la dreapta nici la stînga,

ca să izbutești în tot ce vei face.

Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta;

cugetă asupra ei zi și noapte,

căutînd să faci tot ce este scris în ea;

căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale,

și atunci vei lucra cu înțelepciune.

Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta:

«Întărește-te și îmbărbătează-te?

Nu te înspăimînta și nu te îngrozi,

căci Domnul, Dumnezeul tău,

este cu tine în tot ce vei face.“

(Iosua 1: 6-9)

Am stabilit deja că imaginea bărbatului contemporan nu poate fi compusă din fragmente, precum un puzzle, nu poate fi definită fragmentar și funcțional, prin adoptarea unui check-list de tipul: este bărbat acela care aduce banii în casă, este bărbat acela care are mînă de bărbat, este mecanic în casă, repară lucruri, a făcut o casă în viața lui, are un loc de muncă stabil. Ba chiar și un portret format prin trăsături nobile de caracter este prea puțin: este cultivat, elegant, cumsecade, cuviincios, rafinat, politicos, răbdător, cumpătat, sobru… Tot este prea puțin. Este necesar ceva mai mult. Dincolo de modelele ancestrale, ne este necesar arhetipul. Am fost creați după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu… adică bărbat și femeie. Asta înseamnă că orice definiție corectă din punct de vedere teologic și antropologic va rezulta doar abordînd acest model Trinitar. Dumnezeul nostru este o Comuniune de Persoane, în reciprocitate ontologică. Dacă sîntem creați după Chipul și Asemănarea Sa, atunci orice referire la bărbat trebuie să țină cont de condiționarea și reciprocitatea ontologică dintre bărbat și femeie. Există teologi care afirmă că un bărbat complet (în sens complementar) nu poate fi definit în afara familiei, de aceea, un uomo finito, în sensul lui Giovanni Papini, este doar un om căsătorit, cel care trăiește uniunea fizică și comuniunea spirituală, oglindind în această koinonie modelul creat.

Dacă ar fi să explorăm metaforic această uniune, pentru că Scriptura ne aseamănă copiii cu niște săgeți într-o tolbă, să ne imaginăm femeia și bărbatul precum un arc: partea tare, lemnoasă, este bărbatul, dar ce inutil este acel lemn fără funia arcului, care încovoaie lemnul, punîndu-l în tensiune, pentru a fi eficace! Doar împreună lemnul arcuit de coardă și coarda prinsă în capetele lemnului formează cu adevărat un arc, izolați fiind utili de asemenea, lemnul ca o bîtă, funia pentru pripon, dar nu pentru a proiecta săgeata ca arc.

Am văzut că masculinitatea este un dat biologic, iar bărbăția este o achiziție de o viață, rezultat al educației din primii ani, ai formării din anii maturității, ai uceniciei din perioada adultă și   sfințirii pentru tot parcursul vieții.

Niciun bărbat nu poate spune că și-a terminat formarea, că a ajuns să își împlinească țelul (telos), că este gata niciodată în timpul vieții. Acest fapt ne îndreaptă spre smerenie și cumpănire.

Așadar, dacă un bărbat este modelat cristologic și familia este modelată trinitar, dacă un bărbat, indiferent de priceperile lui, educația lui, trebuie să devină un Rege-slujitor, Profet-împlinitor și Preot-sacrificiu, ce ar trebui totuși să împlinească și este la îndemînă, fiind transformat în Cristos?

Zilele trecute am petrecut o seară împreună cu studenții mei, băieți și fete, întrebîndu-ne ce așteptări au fetele de la băieți, cum văd ele imaginea bărbatului ideal. Interesant este că nu au amintit nimic de aspectul fizic și de bunăstare, dar au pomenit de responsabilitate, maturitate, asumare, echilibru emoțional, seriozitate, simțul umorului, hărnicie (chiar dacă băiatul este sărac și nu poate asigura pentru moment siguranța financiară), înfrînare, ascultare de autoritate etc. După cum se poate observa, este vorba de caracter, un caracter transformat, este vorba de ceea ce se poate achiziționa prin educație, formare în ucenicie și sfințire pe parcursul vieții după modele, prin Cristos și în Duhul Sfînt.

Și oare modelul Cristic pe care îl propunem de Rege-Preot-Profet nu înghite toate aceste caracteristici pe deplin?

Îmi repugnă rețetarismul, și totuși aș dori să dau și cîteva sfaturi practice pentru a le putea „achiziționa” pe cele mai de mai sus. Ce ar trebui să facă cineva care vrea să își asigure devenirea întru Cristos ca bărbat?

1. Citiți Biblia cu familia. Dumneavoastră inițiați procesul. Dumneavoastră sînteți cel care trebuie să ridice altarul familiei. În Iosua, Dumnezeu îi spune lui Iosua să se „îmbărbăteze”. Septuaginta folosește verbul care chiar asta poate însemna: comportă-te ca un bărbat. Ia Biblia și devino dependent tu de ea, spală-ți mintea cu Scripturile și așează-le în fața familiei. Este parte din rolul nostru profetic. Asumați-vă rolul de învățător-profet, deslușind voia lui Dumnezeu pentru ei și pentru dumneavoastră. Învățați să citiți Scripturile și apoi vremurile în lumina Scripturilor, căutînd voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvîrșită.

2. Rugați-vă pentru ei și cu ei. Mijlociți ca preoți înaintea lui Dumnezeu. Este parte din rolul nostru preoțesc.

3. Asumați-vă rolul de călăuză spirituală, de model în atitudini și comportament. Să ne comportăm regește, dacă dorim să fim respectați ca autoritate blîndă, ca rege bun în regatul casei noastre.

4. Așezați-vă sub autoritate. Căutați pe cineva la care să dați socoteală. Un duhovnic care să vă poată pune toate întrebările incomode. Isus era Regele Universului, însă S-a dezbrăcat de slava Sa și a stat sub autoritatea Tatălui în vremea întrupării. Un rege care nu este stăpînit și nu stă sub o autoritate mai presus de a sa devine un tiran. Un bărbat adevărat este tot timpul în formare, tot timpul trebuie să stea sub presiunea grupului de prieteni nobili și sub apăsarea unui duhovnic, în ucenicie și conformare după Chipul lui Cristos, tocmai pentru că „Inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea!”

5. Nu vă pierdeți curajul. Un rege trebuie să poarte bătălii pentru casa lui, pentru familia lui, să își păstreze teritoriile, un rege are un regat. În urmă cu ceva ani am întrebat-o pe soția mea care a fost lucrul care a făcut-o să îmi spună DA și să mă urmeze. Am fost foarte surprins să aflu răspunsul ei: „Curajul tău!”. M-am chinuit de-a lungul acestor ani să deosebesc tupeul, bravura gratuită, semeția, superbia, semețirea, imprudența, răzvrătirea și fronda de curaj. Tocmai din această pricină avem nevoie de autoritate și supraveghere la fiecare pas, pentru a nu ieși din hotarele trasate de portretul lui Cristos, care s-a supus și încă pînă la moarte de cruce.

6. Dezvoltați permanent o atitudine sacrificială. Sîntem preoți-jertfă pe altar, sîntem regi-slujitori și profeți care trebuie să probeze cu propria viață învățătura. Isus Cristos a venit ca Marele nostru Preot și ne-a suprins prin a deveni deopotrivă și jertfă.

7. Iubiți diferit, altfel decît în modul în care cultura din jur ne propune iubirea. Un Rege-slujitor își tratează soția ca pe o regină, un preot-sacrificiu își dă viața (chiar dacă acum nu ni se cere sacrificiul suprem, ni se cere timp-viață, orice clipă petrecută cu ea este dăruire de viață) pentru Mireasa Sa, un profet își îmbracă iubita în cunoaștere și se desfată aflînd perspectiva ei asupra Adevărului. Un bărbat care Îl iubește pe Cristos își iubește altfel soția. Aceasta este diferența fundamentală dintre un mascul sau oricare alt bărbat și un bărbat ucenicit în creștinism: iubirea diferită, dragostea care acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul și… suferă totul.