Și diavolul a poposit în Texas: Masacrul din Uvalde

Este greu să știi ce să spui în urma unei tragedii sfâșietoare precum masacrul de marți din Uvalde, Texas. Ar fi ușor – dar iresponsabil – să interpretăm evenimentul în mod concludent atunci când se știe atât de puțin. Ar fi ușor – dar greșit – să încerci, în ciuda acestei ignoranțe, să forțezi cadrul narativ al cuiva asupra acestuia, urmărind o agendă.

Dar atenția noastră este atrasă irezistibil de o astfel de oroare. Suntem constrânși să ne oprim și să reflectăm în tăcere. Dar, după ce reflectăm, este imperativ să vorbim despre ea – să ne exprimăm condoleanțele și indignarea, da, dar și să învățăm din ea cât mai bine posibil. Pentru a onora cu adevărat victimele, trebuie să ne dăm seama cum să prevenim atrocități similare.

Mai ales în acest stadiu incipient, este imposibil să știm exact ce ar putea determina o persoană să facă ceva atât de rău. Dar anumite dezvăluiri despre ucigașul de 18 ani ridică probleme ce țin de societate, care, chiar dacă nu au fost factorii decisivi în acest caz, sunt extrem de importante în ceea ce privește problema violenței – și a răului – în general.

The Daily Beast relatează:

„Deși Salvador Ramos a fost descris ca fiind «liniștit» de numeroase persoane care îl cunoșteau, o tânără care a lucrat cu el la Wendy’s până în martie a detectat o tendință agresivă a acestuia. Mai mulți foști prieteni au spus că nu mai venise la școală și că nu avea de gând să încheie anul acesta.

«Uneori era foarte nepoliticos cu fetele și cu una dintre bucătărese, pe care le amenința întrebându-le: ‘Știi cine sunt eu?’ Și le trimitea, de asemenea, mesaje nepotrivite doamnelor», a declarat o fostă colegă, care nu a dorit să rămână sub protecția anonimatului.

«În parc, ar fi existat videoclipuri cu el încercând să se bată cu oamenii cu mănuși de box. Le lua cu el când se plimba.»”

Unii ar atribui o astfel de „tendință agresivă” faptului că bărbații au fost socializați pe scară largă pentru a se afirma cu forță și a fi competitivi. Aceștia dau vina în mare parte pe această cultură a „masculinității toxice” pentru masacrele cu armă de foc și pentru crimele violente în general, ambele fiind comise predominant de bărbați.

Această vină este însă atribuită grești. După cum a scris Jordan Peterson în 12 reguli pentru viață:

„Cei care avansează astfel de teorii presupun, în primul rând, că agresivitatea este un comportament deprins și că, prin urmare, pur și simplu nu poate fi învățat, și, în al doilea rând (pentru a lua un exemplu particular), că «băieții ar trebui să fie socializați așa cum au fost socializate în mod tradițional fetele și ar trebui încurajați să dezvolte calități pozitive din punct de vedere social, cum ar fi tandrețea, sensibilitatea la sentimente, îngrijirea, cooperarea și aprecierea estetică». În opinia unor astfel de gânditori, agresivitatea va fi redusă doar atunci când adolescenții și adulții tineri de sex masculin «vor subscrie la aceleași standarde de comportament care au fost încurajate în mod tradițional pentru femei»”.

Peterson citează mai sus „Prescripția pentru reducerea agresivității”, o lucrare din 1980 publicată de L.D. Eron în The American Psychologist.

Dar, după cum subliniază Peterson, „agresiunea nu este pur și simplu deprinsă”. Agresivitatea este o parte înnăscută a naturii umane, care se poate manifesta foarte devreme în viață:

„… se pare că un subset de băieți de doi ani (aproximativ 5%) sunt destul de agresivi, prin temperament. Ei iau jucăriile altor copii, lovesc și mușcă. Cu toate acestea, majoritatea sunt totuși socializați eficient până la vârsta de patru ani. Acest lucru nu se datorează, însă, faptului că au fost încurajați să se comporte ca niște fetițe. În schimb, ei sunt învățați sau învață în alt mod în copilăria timpurie să își integreze tendințele agresive în rutine comportamentale mai sofisticate. Agresivitatea stă la baza dorinței de a fi remarcabil, de a fi de neoprit, de a concura, de a învinge – de a fi în mod activ virtuos, cel puțin de-a lungul unei dimensiuni. Determinarea este fața sa admirabilă, pro-socială. Copiii mici agresivi care nu reușesc să își sublimeze temperamentul până la sfârșitul copilăriei sunt condamnați la nepopularitate, deoarece antagonismul lor primordial nu le mai servește din punct de vedere social la vârste mai înaintate. Respinși de semenii lor, ei nu au alte oportunități de socializare și tind spre statutul de proscris. Aceștia sunt indivizii care rămân mult mai înclinați spre comportamente antisociale și criminale la adolescență și la vârsta adultă.”

„Statutul de proscris” – partea de jos a ierarhiei – este un loc îngrozitor în care să fii prins, mai ales pentru un tânăr. Judecând după mărturiile raportate, acesta este exact locul pe care l-a ocupat Ramos. După cum a relatat The Daily Beast:

„Fostul prieten, Santos Valdez Jr., a declarat pentru The Washington Post că cei doi au fost prieteni apropiați până când comportamentul lui Ramos a început să se «deterioreze». El a spus că Ramos, care era adesea hărțuit din cauza unui impediment de vorbire care includea bâlbâiala și dislalia, și-a tăiat odată propria față cu un cuțit «doar pentru a se distra».”

Unii oameni devin atât de resentimentari față de locul lor umil în „ordinea lucrurilor” încât caută să prăbușească întreaga structură, chiar dacă aceasta înseamnă propria lor distrugere. Ei sunt disperați după apreciere și respect: să se simtă ca având o poziție privilegiată. Dar nu au reușit să învețe cum să o câștige prin canalizarea impulsurilor lor asertive și competitive în direcții pro-sociale. Așa că se hotărăsc să se stingă într-o flacără de „glorie” infamă, pentru a se simți, măcar o dată și oricât de efemer, „puternici”, chiar dacă sunt prea lași pentru a-și afirma dominația asupra altcuiva în afară de copii mici.

O astfel de faptă ticăloasă înseamnă să spui la propriu: „la naiba cu totul”. La naiba cu societatea, cu moralitatea, cu structura însăși a Ființei. Înseamnă să spui, așa cum a făcut Satana în „Paradisul pierdut” atunci când, resemnat de statutul său, a încercat să îl răstoarne pe Dumnezeu: „Mai bine să domnești în Iad decât să slujești în Rai”. A comite o astfel de rebeliune nihilistă înseamnă a întruchipa arhetipul Diavolului, al Adversarului, al Răufăcătorului.

Din nou, nu știu dacă asta s-a întâmplat în cazul lui Salvador Ramos. Dar mă întreb dacă este așa. Și, în orice caz, cred că potențialul pentru un astfel de rău este inerent condiției umane și trebuie să ne ferim cu toții de el.

Dar prevenirea acestui rău nu constă în încercarea de a reprima (sau de a dezarma) energiile asertive, competitive și ambițioase care îl pot alimenta, așa cum sfârșesc prin a face multe eforturi de a aborda așa-numita „masculinitate toxică”. Soluția, așa cum a explicat Peterson, este de a canaliza aceste energii spre bine: spre realizări individuale, inițiativă, fapte mărețe și servicii eroice.

Dacă vrem ca oamenii – mai ales bărbații tineri – să respingă rolul de Răufăcător, trebuie să-i încurajăm să îmbrățișeze rolul de Erou.

Un text de Dan Sanchez pentru FEE