Scurt catehism la Sărbătoarea Nașterii: De ce s-a întâmplat? (3)

Atunci când vorbim despre mântuire sau salvare, trebuie să ne întrebăm, mai întâi, „salvare din ce”? Scriptura oferă răspunsul fără echivoc: „El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” (Matei 1:21). Realitatea păcatului își face apariția, pentru prima dată, în zorii istoriei, atunci când primul om, Adam, alege să calce în picioare Cuvântul divin, ascultând cuvântul șarpelui. Acționând ca reprezentant al întregii umanități, acesta prăvălește întreaga istorie și întreaga omenire sub semnul judecății și al blestemului. Din pricina păcatului, omul este izgonit la Răsăritul Grădinii Edenului, unde intrarea le este de acum oprită.

De atunci încolo, omul tânjește mereu după casa din care a fost izgonit. Ar dori să se reîntoarcă, dar știe că, din pricina păcatului, lucrul acesta nu mai e cu putință. Întreaga umanitate este un fiu risipitor, murdar și în zdrențe, visând uneori la acel loc unde „este belșug de pâine”, dar fără putința de a se ridica din noroi și fără a mai cunoaște drumul către casă. Uneori, este un fiu risipitor care aproape a uitat că mai există o casă și un tată, iar alteori un fiu risipitor rebel chiar și în mizeria în care propria nebunie l-a adus. Și, nu de puține ori, în inima omului clocotesc în disonanță și haos toate stările descrise mai sus.

Întruparea Fiului este glasul prin care Dumnezeu Tatăl ne cheamă acasă; este brațul Său Atotputernic, trimis să ne smulgă de acolo de unde noi nu ne puteam ridica. Scripturile nu Îl prezintă pe Cel Întrupat doar ca pe un om, ci ca pe al doilea Adam, ceea ce înseamnă că deznodământul luptei pe care El o va duce va avea efect asupra întregii umanități. Astfel, încă de la începutul lucrării Sale este ispitit de diavolul în pustie, dar, spre deosebire de primul Adam, rămâne ascultător și biruitor. Isus Hristos, al doilea Adam va manifesta aceeași ascultare de-a lungul întregii Sale vieți, trăind acea viață desăvârșită pe care nici Adam și nici un alt om nu a putut să o trăiască. Lupta teribilă pentru ascultare față de voia Tatălui culminează în grădina Ghetsimani, acolo unde Fiul acceptă să bea paharul morții și al osândei. Da, spre deosebire de primul Adam, „El a fost ascultător până la moarte și încă moarte de Cruce.” El S-a întrupat și a devenit om pentru a putea trăi viața de ascultare pe care niciunul dintre noi nu am trăit-o, pentru a câștiga luptele pe care noi toți le-am pierdut.

Mai este însă un motiv. Fiul S-a întrupat, adică a devenit om și a primit un trup, nu doar pentru a trăi în el o viață de biruință, dar și pentru a-L aduce ca jertfă. În mod paradoxal, tocmai Cel care Și-a trăit viața în deplin acord cu poruncile divine, este omorât prin crucificare, o moarte cumplită, rezervată celor mai periculoși rebeli care se ridicau împotriva stăpânirii. De ce?

Pentru mulți dintre cei de atunci, dar și de azi, El a fost o victimă a istoriei. Moartea Lui este rezultatul uneltirilor celor de lângă El, iar singura ei urmare pozitivă este că învățăm un model corect de raportare la vrăjmași, fiind chemați să răspundem cu dragoste celor care ne fac rău.

Evangheliile ne oferă însă o perspectivă diferită. Moartea Lui nu a fost un accident, ci împlinirea unui plan veșnic. El nu a murit ca victimă, ci ca Miel al lui Dumnezeu. Acolo pe lemnul Crucii, El a suferit pedeapsa și osânda care ar fi trebuit să cadă peste noi. Primul Adam a întins mâna spre lemn (pom) și a adus blestemul. Al doilea Adam a stat întins pe lemn și a suferit cumplit ca să ridice blestemul. A lăsat cununa de spini să îi fie înfiptă în fruntea-I sfântă, tocmai pentru ca blestemul să fie smuls de pe pământul nostru.

Sintetizând, Isus Hristos S-a întrupat, a devenit om, ca să poată deveni un Al Doilea Adam, biruitor prin ascultare. A devenit om, ca să poată deveni Preot, Mijlocitor, între noi și Dumnezeu: a fost unul dintre noi, dar a rămas Fiul lui Dumnezeu. A devenit om, pentru a putea să ne ia locul în jertfa Sa de pe cruce, ca Miel. A devenit om, ca să ia locul nostru la judecată și să facă din Cer locul nostru. A devenit om, ca să învingă și consecința cea mai de temut a păcatului, spaima cea mai cumplită a tuturor oamenilor: moartea. Mai apoi, înviat, S-a înălțat la cer, dar nu a renunțat la umanitate. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a devenit Om și va rămâne Om și Dumnezeu în vecii nesfârșiți.

Să încheiem din nou cu cuvintele crezului creștin: „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi șade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăsi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.”

Să încheiem din nou cu cuvintele crezului creștin: „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi șade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăsi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.”

Valentin Făt, pentru Edictum Dei

Sursa foto: Errit van Honthorst, The Adoration of the Sheperds