Scopul și limitele autorității unui soț

Scopul anterior și superior al căsătoriei și al autorității soțului este de a preda o lecție de teologie despre Hristos și despre Biserică. Spun “anterioară” pentru că Dumnezeu nu a conceput căsătoria și apoi, s-a hotărât să-L trimită pe Hristos pentru a salva un popor, pentru ca după aceea să realizeze că ar putea folosi prima situație pentru a ne învăța despre cea de-a doua. Ci mai degrabă, Dumnezeu a decis să Îl trimită pe Fiul Său în lume pentru a salva un popor. Apoi a conceput căsătoria pentru a ilustra acest adevăr anterior și superior. El a dorit să încorporeze harul în ADN-ul creației însăși, astfel încât oamenii din orice trib, limbă și națiune să îl poată vedea.

Cum putem înțelege această idee de conducere a soțului? Ne uităm la Hristos și la biserică: “Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.” (1 Cor. 11:3). Cum ar trebui ca bărbatul să-și exercite această calitate? Urmând exemplul lui Hristos și al bisericii:

“Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca  să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.” (Ef. 5:25–27)

Observați că există ceva pastoral în rolul soțului, care ar trebui să îi arate continuu soției sale Cuvântul și Evanghelia lui Dumnezeu. Dumnezeu nu le-a dat soților autoritate pentru a insista asupra propriilor lor dorințe, ci pentru a arăta înspre dorințele lui Hristos, așa cum sunt ele revelate în Biblie. 

Cu siguranță, soții și-au camuflat adesea egoismul arătând spre un pasaj biblic care pare să le ofere ceea ce își doresc. Dar folosirea greșită a Scripturii nu anulează utilizarea ei corectă. Satana poate folosi și el Biblia. Prin urmare, o femeie înțeleaptă nu are altă opțiune decât să învețe cum să citească Biblia pe cont propriu și prin instruirea bătrânilor evlavioși dintr-o biserică sănătoasă. Altfel, cum altfel va putea ea să conteste folosirea greșită a Scripturii de către soțul ei? În cele din urmă, desigur, o femeie ar trebui să-și urmeze soțul doar pentru că Îl urmează pe Hristos.

Cu toate acestea, un bărbat care își iubește soția așa cum ar trebui să o iubească o pregătește, într-un fel, pentru venirea lui Hristos, Mântuitorul ei perfect și atotputernic. O soție ar trebui să poată privi la soțul ei pentru a învăța atributele dragostei și autorității lui Isus. Este ca și cum, atunci când Isus va apărea, ea Îl va recunoaște mai ușor pentru că și-a privit soțul imitându-L pe Hristos ani la rândul. 

Soții există, pe scurt, pentru a arăta lumii că Isus Hristos își iubește poporul Său, biserica, cu o iubire perfectă, atotcuprinzătoare și plină de sacrificiu de sine. Funcția de soț nu există de dragul ei, ci pentru a arăta spre o realitate mai înaltă, mai ultimă: dragostea lui Hristos pentru biserică. Iubirea lui Hristos pentru biserică nu este simbolul care arată spre realitatea de a fi soț. A fi soț este simbolul care arată spre realitatea lui Hristos.

Care sunt limitele autorității unui soț?

Cu câteva nopți înainte de a mă căsători, i-am cerut pastorului meu un ultim sfat. El s-a oprit, m-a privit drept în față și mi-a spus sobru: “Jonathan, tu vei fi imaginea numărul unu a autorității lui Dumnezeu în viața ei. Nu-ți folosi niciodată autoritatea pentru a-i face rău, ci doar pentru a fi o binecuvântare”. 

Cel mai simplu mod de a rezuma limita autorității unui soț este cuvântul păcat. El nu-i poate cere soției sale să păcătuiască și nici nu ar trebui să păcătuiască împotriva ei, fie în lucrurile pe care le face, fie în lucrurile pe care le lasă nefăcute. El poate păcătui în inima lui, cu dorințele sale. El poate păcătui cu cuvintele și cu mâinile sale.

El păcătuiește ori de câte ori își folosește trupul sau cuvintele pentru a răni sau a amenința. El poate păcătui în ceea ce îi cere să facă sau să nu facă. El poate păcătui în modul în care o iubește sau nu o iubește. El poate păcătui prin faptul că nu o protejează sau nu îi asigură traiul. El păcătuiește ori de câte ori aruncă priviri în afara legământului marital pentru plăcerea sa egoistă, dar și atunci când caută să folosească trupul soției sale pentru plăcerea egoistă – pentru a mă sluji pe “mine” în loc de “ea” și “noi”. El păcătuiește ori de câte ori își pune propriile interese înaintea intereselor ei și ori de câte ori nu se dăruiește pe sine pentru ea: “Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea” (Ef. 5:25). Pentru toate aceste lucruri și nu numai, omul va fi judecat.

Autoritatea soțului este o autoritate de jurisdicție largă, deoarece se referă la stăpânirea comună a cuplului. Cu toate acestea, ar trebui să fie o autoritate a cărei greutate soția o simte foarte puțin. Ea ar trebui să simtă greutatea ei din relația ei cu Domnul mai mult decât din partea soțului. 

Îmi amintesc că un profesor de consiliere la seminar ne-a învățat că cel mai frecvent păcat în rândul soților era pasivitatea, absența sau abdicarea. Un soț care a fost pasiv pentru o perioadă lungă de timp și soția lui îl face ceva care frustrează, el explodează și greșește în direcția violenței. Bărbații abuzivi, ne spunea profesorul, combină adesea perioade lungi de pasivitate și neglijență cu episoade scurte de furie și violență. Ei se consolează gândindu-se că sunt mai buni decât sunt datorită perioadelor lungi de “pace”. Dar nu este cu adevărat pace. Este o neglijență egoistă. Să trăiești cu un astfel de om, am auzit pe altcineva spunând, este ca și cum ai trăi lângă un vulcan. Acesta nu erupe foarte des, dar trăiești cu teama continuă că ar putea erupe. Nu te odihnești niciodată cu adevărat. Soluția la autoritatea abuzivă, în sens larg, este în parte o chestiune de a-i învăța pe soți care sunt limitele lor. Adică, aveți o autoritate de sfat, nu de poruncă, ceea ce înseamnă că nu aveți voie să disciplinați sau să acționați punitiv. Totuși, cealaltă parte constă în a-i învăța pe soți la ce servește autoritatea lor: să binecuvânteze, să întărească și să o facă pe soție să înflorească.

Pe de altă parte, am cunoscut bărbați care s-au lăsat dominați de soții. Se temeau de soțiile lor mai mult decât se temeau de Dumnezeu. S-au lăsat castrați. În cele din urmă, soțiile lor au încetat să-i mai respecte și au divorțat de ei. Privind în urmă, putem spune că astfel de femei au primit ceea ce și-au dorit: control. Dar și-au dărâmat casele în acest proces (Prov. 14:1). Ele au subminat chiar darul pe care Dumnezeu li-l dăduse pentru a le face bine. În cele din urmă, aceste femei nu sunt deloc fericite. Și nici nu cresc în frumusețe. Dumnezeu va avea cuvinte de judecată pentru ele. Dar va avea astfel de cuvinte și pentru soții lor.

Permiteți-mi să închei cu un cuvânt de îndemn pentru soți. Soților, gândiți-vă încă o dată la porunca lui Pavel de a vă iubi soția așa cum Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine însuși pentru ea, ca să o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, pentru ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană. (Efes. 5:25-27)

Frate, tu nu ești răscumpărătorul soției tale, fără păcat și atotînțelept. Este doar unul: Hristos. Totuși, Hristos a murit pentru a salva biserica și pentru a face biserica sfântă înaintea Tatălui. Acesta a fost scopul și ambiția Sa. La fel, a o ajuta pe soția ta să devină sfântă și una cu tine trebuie să fie scopul și ambiția ta supremă în căsătorie.

Cu alte cuvinte, frate, atunci când te trezești într-o stare proastă, când ajungi la sfârșitul unei zile lungi și ești epuizat, când stai și o privești cum face lucrul acela care te enervează, când nu reușește să-ți satisfacă așteptările în legătură cu ceva, când cheltuiește prea mulți bani, când fântâna sentimentelor romantice pare să se usuce puțin, chiar când te dezamăgește în moduri mai dramatice, nu stai bosumflat și spui: “Nu sunt mulțumit. Nu sunt fericit. Nu sunt împlinit”. Nu, la aceste lucruri să te aștepți pentru că Dumnezeu intenționează să fii cel care o iubește chiar acolo, în păcatul și nebunia ei și (uneori) în urâțenia ei spirituală, pentru a o iubi și în vederea realizării răscumpărării ei. Aceasta este treaba ta. Acesta este scopul tău în viața ei. Când ai spus “da”, ai spus “da” pentru a o pregăti în mod activ pentru Răscumpărătorul ei care va veni, arătându-i cum va arăta El. Scoate-ți din cap toate celelalte – toate chestiile tinerești. La asta te-ai angajat.

Cum puteți face acest lucru? În primul rând, amintindu-ți de dragostea răscumpărătoare cu care Hristos te-a iubit. Gândește-te cât de păcătos, prost și urât din punct de vedere spiritual erai înainte ca Dumnezeu să te salveze. Dar “pe când eram încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Rom. 5:8). În timp ce noi I ne împotriveam pe față, El a mers la cruce și a plătit pedeapsa pentru toți cei care se vor pocăi și vor crede vreodată. Și te-a împăcat cu Tatăl atunci când te-ai pocăit de păcatele tale și ai crezut. Acum ești îndreptățit! Nu mai trebuie să-ți dovedești valoarea în fața soției tale. Nu mai trebuie să concurezi. Nu!

Ai terminat cu vechiul eu. Tu, cel născut din nou, ești acum liber să Îl iubești pe Dumnezeu și pe soția ta în întregime. Asta înseamnă că . . . 

• Iei inițiativa de a pune capăt certurilor alegând cuvinte binevoitoare (dacă este nevoie, de scuze). Nu mai ai nimic de demonstrat. Ai terminat cu autojustificarea, pentru că ești îndreptățit în Hristos!

• Iei inițiativa în conducerea spirituală a căminului, “după ce ai curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt” (Ef. 5:26).

• Nu trebuie să ceri perfecțiune de la ea acum. Joci pe termen lung. Întrebarea nu este dacă poți să o faci să fie o soție perfectă astăzi. Întrebarea este: poți să o ajuți să semene mai mult cu Isus în următorii cincizeci de ani, acționând tu însuți ca Isus. 

• Chiar și atunci când ea se comportă față de tine într-un mod frustrant și poate păcătos, tu iei inițiativa de a exemplifica răbdarea și iertarea lui Hristos. Așa te-a iubit Hristos. 

• Ea este prioritatea ta numărul unu, mai mult decât prietenii, munca, părinții, aspirațiile profesionale, hobby-urile. Hristos nu și-a dat viața pentru altcineva – doar pentru biserică. 

• Niciodată, niciodată, nu poți să-ți folosești autoritatea în vreun fel pentru a o răni sau a abuza de ea. Pentru că Hristos nu te-a abuzat niciodată.

Iubește-o mai mult decât ambițiile tale profesionale, decât visele tale dragi, decât așteptările tale adolescentine legate de căsnicie, decât convingerile tale ferme despre cine ce trebuie să facă cu capacul de la toaletă sau cum trebuie tăiată o ceapă sau cine pe cine a nedreptățit primul în ultima ceartă. Nu fiți ca un copil care spune: “Trebuie doar să înțeleagă că eu sunt așa” sau “Dacă mă iubește, va respecta că acest lucru este important pentru mine”. Nu, iubește-o ca pe propriul tău trup, spune Pavel. Ea este os din osul tău și carne din carnea ta, spune Adam. O iei pe ea și pe cine a făcut-o Dumnezeu să fie în propria ta identitate. (Dacă mai contează, acesta este motivul pentru care îmi place tradiția ca femeia să ia numele de familie al bărbatului).

Frate, tu trebuie să conduci în casa ta, și conduci fiind primul care moare în fața propriilor tale dorințe, nu pentru ca dorințele soției tale să conducă, ci pentru ca dorințele lui Dumnezeu să conducă.

Jonathan Leeman, Crossway