Scopul muncii și al odihnei

În primul rând, trebuie să înțelegem că muncim pentru că am fost creați după chipul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu muncește. Purtătorii chipului Său au fost creați pentru a-L imita. Luați în considerare lucrarea lui Dumnezeu din Geneza 1. Dumnezeu creează, face, poruncește, numește, modelează, formează, separă, stabilește și binecuvântează tărâmul vizibil al creației. În Geneza 2:2-3, această activitate este numită de trei ori “lucrare”. După relatarea odihnei de Sabat a lui Dumnezeu din Geneza 2, citim mai departe că Dumnezeu a început procesul de supunere și conducere a acestei lumi prin plantarea unei grădini (adică prin lucrarea pământului) și prin asigurarea hranei pentru poporul Său ales. Ca lucrător (Prov. 8:30), Dumnezeu este primul meșter.

Odată ce observăm că munca este un atribut proeminent în revelația lui Dumnezeu în calitate de creator al tuturor lucrurilor, nu este surprinzător faptul că cei creați după chipul Său vor împărtăși aceeași capacitate. În Geneza 1:28, primul discurs înregistrat al lui Dumnezeu către cei creați după chipul Său include porunca de a munci. Este scris: “Dumnezeu i-a binecuvântat și le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.” (italicele aparțin autorului). Așa cum Dumnezeu a lucrat mai întâi pământul (Gen. 2:8), tot astfel El a creat și omenirea pentru a se angaja în aceeași activitate (Gen. 2:5b, 15). După cum Dumnezeu Însuși a umplut, a supus și a stăpânit ceea ce a creat, tot așa, acum bărbatul și femeia participă împreună, ca purtători ai chipului Lui, la aceeași activitate. Cu alte cuvinte, munca oamenilor constituie stăpânirea regală asupra acestei lumi și umplerea ei. Atunci când este înțeleasă în acest fel, munca nu mai este ceva neînsemnat sau inferior nouă. Mai degrabă, este ceea ce Dumnezeu ne-a creat să facem pentru că Dumnezeu Însuși o face.

În al doilea rând, deoarece suntem creați după chipul lui Dumnezeu și ni se poruncește să muncim, munca este în mod fundamental o formă de închinare. Cu alte cuvinte, munca este închinare.  Această legătură între închinare și muncă este mai ușor de observat în ebraică, deoarece același verb îl întâlnim atât în Geneza 2:5 – unde este consemnat faptul că “nu era niciun om ca să lucreze pământul” – cât și în Psalmul 100:2, unde este chemarea imperativă: “Închinați-vă [slujiți] Domnului cu bucurie!” În ambele exemple este folosit același verb – în ebraică având mai multe înțelesuri.  

Legătura importantă între muncă și închinare nu este limitată la Vechiul Testament. Ea este reluată și în Noul Testament. În Coloseni 3, apostolul Pavel poruncește ca tot ceea ce facem și spunem să fie o formă de închinare, o ofrandă de mulțumire adusă Domnului: “Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” (Col. 3:17). Această afirmație este întărită doar câteva versete mai târziu: “Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.” (v. 23-24; vezi 1 Cor. 10:31). În aceste două versete, ni se reamintește să muncim cât putem de bine, să muncim pentru Domnul și să muncim pentru răsplata Sa. Ni se poruncește să o facem în acest fel pentru că munca noastră este un act de slujire – adică de închinare – față de Domnul Cristos. Cu alte cuvinte, munca noastră chiar contează. Nu este o preocupare neutră, pământească, care ne distrage atenția și ne umple timpul până când ajungem în cer. Încă de la început, ea a fost codificată în ADN-ul nostru după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar aceasta reprezintă puterea și autoritatea pe care le avem de a ne angaja în mandatul cultural și de a ne supune Marii Trimiteri. Chiar și Isus, Dumnezeu-omul întrupat, și-a caracterizat trăirea pe pământ ca fiind o formă de muncă care a adus închinare și glorie Tatălui Său ceresc. În timp ce era pe pământ, Isus i-a spus Tatălui Său: “Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.“(Ioan 17:4). Această legătură între muncă și glorificarea lui Dumnezeu ne amintește că munca este închinare și închinarea este muncă.

În al treilea rând, nu numai munca este înrădăcinată în chipul lui Dumnezeu, ci și odihna noastră în urma acestei munci. S-a afirmat mai sus că muncim pentru că Dumnezeu muncește; purtătorii chipului Său imită felul Său de a fi. În același mod, ne odihnim din munca noastră pentru că Dumnezeu S-a odihnit din munca Sa. Atât munca, cât și odihna sunt activități ale chipului lui Dumnezeu. Ele sunt două fețe ale aceleiași monede. Pentru a înțelege natura inițială a odihnei noastre, trebuie să înțelegem mai întâi de ce Dumnezeu S-a odihnit de munca Sa și ce înseamnă odihna Sa.

Relatarea odihnei lui Dumnezeu în urma creării Universului este consemnată în Gen. 2:1-3. Mai exact, versetele 2-3 consemnează atât motivul, cât și rezultatul odihnei lui Dumnezeu din cea de-a șaptea zi. Este scris în aceste versete că:

În ziua a șaptea, Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse și în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. 3Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise și o făcuse.

Textul arată clar că motivul pentru care Dumnezeu S-a odihnit în cea de-a șaptea zi constă în faptul că El și-a încheiat lucrarea. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a câștigat sau a obținut odihnă prin terminarea lucrării Sale. Această odihnă exprimă, de asemenea, satisfacția lui Dumnezeu față de ceea ce a făcut, precum și suficiența lucrării finalizate. Dumnezeu nu s-a odihnit pentru că a fost epuizat de munca Sa. Mai degrabă, Dumnezeu S-a odihnit pentru că Își terminase lucrarea, iar acea lucrare era “foarte bună” (Gen. 1:31). Și astfel, pentru că Dumnezeu S-a odihnit în ziua a șaptea, El a binecuvântat ziua a șaptea, făcând-o sfântă. Prin faptul că a sfințit-o, Dumnezeu a separat această zi de cele șase zile anterioare ca fiind specială, diferită sau unică. Pentru că Dumnezeu Și-a încheiat lucrarea, El S-a odihnit. Pentru că S-a odihnit, El a binecuvântat ziua de odihnă.

Acum, pentru că Dumnezeu se odihnește după munca Sa, la fel trebuie să facă și cei care sunt creați după chipul Său, dar nu pentru că suntem obosiți sau epuizați, deși acest lucru poate fi adevărat uneori. Pentru ca odihna noastră să fie odihnă cu adevărat, ea trebuie să fie asemănătoare cu odihna lui Dumnezeu. Asta înseamnă că odihna noastră ar trebui să rezulte din finalizarea rezonabilă și de rutină a lucrării la care Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare dintre noi în această viață. Această realitate este întărită de porunca dată de Dumnezeu poporului Israel în Exodul 20, de a respecta odihna din ziua de Sabat după terminarea tuturor lucrărilor. Citim: “Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău.” (Ex. 20:8-10a).

Atunci când ne odihnim după finalizarea lucrării la care Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare dintre noi în această viață, ne exprimăm satisfacția pentru munca noastră și mărturisim suveranitatea Sa asupra întregii vieți în și prin noi. Acest tip de odihnă ne protejează de mania paralizantă că totul depinde de noi. Ne reamintește să ne încredem în Dumnezeul care aduce toate lucrurile la adevărata și ultima lor finalizare, fie în ordinea mai largă creată (Gen. 2:1-3), fie în viața oamenilor Săi (Fil. 1:6). Mai important, însă, atunci când ne odihnim în acest fel, începem să intrăm în binecuvântarea odihnei lui Dumnezeu din ziua a șaptea, ziua satisfacției Sale. Iar atunci când experimentăm satisfacția lui Dumnezeu, găsim adevăratul scop al muncii noastre și sensul ultim al odihnei.

Găsești tu scop în munca pe care o faci, și sens în odihna ta? Dacă nu, ascultă din nou cuvintele chemării lui Isus: “Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28)

un articol de Miles Van Pelt

Sursa: https://www.ligonier.org/learn/articles/purpose-labor-and-rest