Sărbătorile, pline de nimicuri

De ce se întâmplă asta? Kirn trece în revistă motivele: lipsa controlului de calitate în fabricile chinezești (este greu să te aștepți la multe de la muncitorii din aceste fabrici, plătiți ca și când ar fi în sclavagie), reglementările guvernamentale (mediul înconjurător urăște hainele și vasele curate), satisfacerea cererii economice (oamenilor le plac lucrurile ieftine care nu funcționează). La rândul său, Kirn sugerează că bunurile materiale, împreună cu oamenii care își bat capul cu ele, devin învechite în fața viitorului digital în ascensiune, conchizând: „Ne întrebăm a cui irelevanță este planificată, a produselor noastre sau a noastră?”.

Deși s-ar putea să existe un plan măreț al stăpânilor universului de a crea o tehno-distopie, este mai posibil ca produsele mai proaste de astăzi să fie pur și simplu o reflexie a filozofiei dominante de astăzi. După cum bine spune Kirn, „Lumea devine digitală, ni se spune”. Mai degrabă decât să interpretăm acest lucru ca pe un semn că sufletele umane vor fi convertite în date de calculator pentru a trăi o existență virtuală (ca într-un episod din Black Mirror), „trecerea la mediul digital” în acest sens înseamnă că oamenii migrează dinspre lumea lucrurilor concrete spre lumea abstracțiilor nebuloase.

Această tendință este atât bună, cât și rea. Un mare beneficiu este faptul că tehnologia digitală s-a îmbunătățit enorm în ultimele decenii – de fapt, conține singurele produse care nu au scăzut în calitate. În calitate de milenial mai în vârstă care s-a bazat cândva pe dischete, pe PC-uri scumpe care se blocau în mod regulat și erau supuse virușilor, pe un Internet extrem de lent și pe închirieri de casete video, apreciez lucrurile pe care le avem acum într-un mod în care generațiile mai tinere nu o pot face. Nimeni din grupul meu de vârstă nu ar trebui să considere niciodată ca fiind de la sine înțeles cât de fabuloase sunt laptopurile, smartphone-urile, cloud-ul pentru date, Internetul de mare viteză și serviciile de streaming din zilele noastre.

Se întâmplă, de asemenea, ca acestea să fie puținele produse care încă sunt fabricate (sau cel puțin proiectate) în lumea dezvoltată. Americanii ar putea fi dispuși să externalizeze fabricarea dispozitivelor care macină cafeaua, a hainelor pentru copii și a aspiratoarelor fără fir către muncitori slab calificați din zonele mai sărace ale lumii, dar când vine vorba de computerele lor, se vor asigura că în spatele lor se află niște ingineri profesioniști bine plătiți din Tokyo, Taipei sau Silicon Valley.

Deși acest lucru este excelent pentru industria tehnologică, a fost o lovitură majoră pentru aproape toate celelalte industrii. Acest lucru, la rândul său, a creat efectiv oligarhii ale tehnologiei și ale finanțelor care conduc peste mase – un aranjament numit eufemistic „economia cunoașterii”.

Mai important, această tranziție către o lume mai digitală a dus la o criză spirituală care afectează pe toată lumea. Matthew Crawford explică acest lucru în „Shop Class as Soulcraft: An Inquiry Into the Value of Work” (Clasa cumpărăturilor ca artă a sufletului: O chestionare a valorii muncii). Povestind propria evoluție de la scrierea rezumatelor pentru lucrări academice la repararea motocicletelor de epocă, el observă cum omenirea a avut de suferit din cauză că nu a mai manevrat și nu și-a mai înțeles bunurile fizice. Acest lucru este evident nu numai în neputința oamenilor atunci când vine vorba de întreținerea sau chiar și de simpla achiziționare de lucruri noi, ci se vede și în diminuarea generalizată a creativității și a inteligenței din zilele noastre. Oamenii nu învață bazele practice ale asamblării, ale meșteșugului sau ale proceselor mecanice, ceea ce se traduce adesea prin faptul că nu învață niciodată bazele intelectuale care formează definiții, nu folosesc logica și nu înțeleg contextul.

Nu este o coincidență faptul că, pe măsură ce bunurile materiale au scăzut în calitate, la fel au făcut și bunurile nemateriale. Acest lucru poate fi observat în divertismentul și arta populară de astăzi, în educația formală și în discursul public. Chiar dacă creatorii, profesorii și criticii au toate resursele necesare pentru a-și face bine treaba, le lipsește cunoașterea elementelor fundamentale. Produsele lor nu au substanță și profunzime, ceea ce duce la lucruri de proastă calitate, în ciuda prețului ridicat asociat cu munca lor.

Acest lucru variază de la filmele Disney mai noi, care sunt pline de intrigi de proastă calitate, personaje de proastă calitate și imagini de proastă calitate, la universitățile din Ivy League, care sunt pline de muncă academică de proastă calitate, conducere de proastă calitate și instruire de proastă calitate, până la mass-media corporativă de astăzi, care e plină de scrieri de proastă calitate, raționamente de proastă calitate și motivații de proastă calitate.

Fără îndoială, concluzia logică a unei lumi de proastă calitate este o umanitate de proastă calitate: ieftină, superficială și, în cele din urmă, inutilă. Acest lucru poate fi grozav pentru elitele politice care vor să conducă peste o masă de oi docile sau pentru elitele corporatiste care vor să se îmbogățească pe seama consumatorilor fără minte, dar este o problemă masivă pentru întreaga societate. Fericirea umană este legată de excelența personală. Acest lucru înseamnă că o societate bazată pe producerea și consumul de nimicuri va duce la o societate care se va simți ca un nimic.

Având în vedere acest lucru, ar trebui să luăm sezonul cadourilor ca pe o oportunitate de a cultiva excelența. Acest lucru va însemna să petrecem mai mult timp (și, poate, să cheltuim mai mulți bani) pe cadourile noastre, precum și să acordăm mai multă atenție calității vieților noastre concrete. Știm că și mai multe lucruri nu ne vor face fericiți, dar lucrurile mai bune ar putea ajuta cu siguranță.

Un text de Auguste Meyrat pentru The American Conservative